
Conform caietului de sarcini, pentru confecționarea și montarea bornelor hidrometrice necesare pentru ”urmărirea comportării în timp a obiectivului” realizat prin proiectul ”Îndiguire maluri Bistrița în zona întregului ansamblu de management al deșeurilor”, valoarea estimată a contractului este de 7016 lei (fix), fără TVA. Este vorba de 15 asemenea borne, deci prețul per bucată ar fi undeva la 467 lei, fără TVA.
Cealaltă procedură se referă la ”asigurarea mentenanței și urmărirea în timp a obiectivului” realizat prin proiectul ”Îndiguire maluri Bistrița în zona întregului ansamblu de management al deșeurilor”, și valoarea estimată a contractului ajunge la 38.048 lei, fără TVA. Lucrările care se cer se referă la refacerea zonelor de degradări locale ale taluzelor, a denivelărilor, a sapelor, curățirea protecției vegetative, însămânțări, cosiri de vegetație, tăieri de arboret, curățire căi de acces, combaterea dăunătorilor animali, cu astuparea galeriilor, lucrări care ar trebui executate ori de câte ori este nevoie, mai ales că toate sunt de mică amploare și greu de urmărit.
Probabil, dintr-un sentiment al lucrului bine făcut, cele două proceduri nu au fost unite, singurele elemente comune care se identifică fiind apa Bistriței și cel care le-a aprobat (city-managerul Bogdan Pușcașu), deși este vorba despre același obiectiv care zăgăzuiește apa Bistriței, care se știe din popor, primește tot ce i se dă să ducă la vale.
- Bălănescu





