Nu se putea ca în lista celor care au scris cărți în penitenciarele românești să nu apară și nemțeni, care să încerce în acest fel să scape de o parte din perioada de detenție. Vorba lui ”nea Gigi” Becali, dacă legea permite, de ce să nu plătești pe cineva să-ți scrie cartea și tu să beneficiezi? Evident că, în unele cazuri, chiar cei aflați în detenție aveau capacitatea intelectuală de a scrie. Interesant este ce au scris și pentru ce au fost pedepsiți. Deschizător de drumuri în Neamț pare să fie un fost judecător și avocat.
Constantin Cristian Catană
Fost judecător, fost avocat, fost deținut din motive de corupție cu repetiție. Așa poate fi rezumată viața lui Constantin Cristian Catană din ultimii ani. Prima dată a fost arestat pe 19 octombrie 2004, pe vremea când împărțea dreptatea la Judecătoria Piatra Neamț. Și a împărțit-o până ce un om, care avea un proces, l-a reclamat că i-a cerut 700 de euro pentru o soluție favorabilă. Cristian Catană nu era, însă, un judecător cu tarif fix și, când omul i-a spus că nu are atâția bani, s-a mulțumit cu 500 de euro, sumă pe care a scris-o, discret, pe un șervețel de masă, în timpul unei ședințe de „negociere” la restaurantul Căprioara. A fost eliberat din arestul preventiv pe 7 ianuarie 2005, iar în decembrie 2006 a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani cu suspendare, pentru luare de mită. A devenit avocat, însă nu a renunțat la vechile obiceiuri. Pe 4 decembrie 2010, Cristian Catană a fost arestat din nou, sub acuzația de trafic de influență. I s-a tras de la o familie de gateriști din Grințieș. În dosarul în care l-au angajat pe Catană aveau de recuperat niște terenuri, iar instanța le-a dat dreptate. Avocatul habar nu avea că se soluționase deja cauza și tot le cerea bani, să-i dea, chipurile, judecătorului. La una din tranșe, de 1000 de euro, s-a organizat flagrantul.
Pentru că a făcut a doua „boacănă” în timpul termenului de încercare, Catană n-a mai beneficiat de clemență. Suspendarea s-a revocat și a fost condamnat la 6 ani de închisoare, cu executare, pedeapsă pe care a ispășit-o între timp.
Imediat după ce a fost eliberat din arestul preventiv pentru luare de mită, pe 14 februarie 2005, Cristian Catană a făcut plângere la CEDO, reclamând încălcarea drepturilor sale. Conform textului hotărârii, încălcarea dreptului la apărare s-a produs la judecarea prelungirii arestării preventive. Catana s-a plâns, de asemenea, că era bolnav de tuberculoză în perioada detenției și a fost ținut într-o celulă de doar 12,54 mp, neaerisită, fără grup sanitar și fără apă, înghesuit împreună cu trei persoane condamnate. A menționat, de asemenea, că era nevoit să meargă la toaletă, de 3 ori pe zi, după program, iar între orele 22 și 5 dimineața nimeni nu-i mai ducea pe arestați la WC, dar li se dădea o găleată pentru „urgențe”. Mai mult, n-a fost scos la plimbare nici o zi în aer liber și nici n-a fost văzut de medic decât o singură dată, după ce a făcut o solicitare scrisă. Reprezentantul Statului Român la CEDO i-a contrazis, însă, spusele: „Celula în care reclamantul a fost deținut a fost încălzită, prevăzută cu lumină naturală și artificială, și aerisită. Mobilierul și lenjeria de pat erau în stare bună. Baia este echipată cu cinci chiuvete, trei dușuri și patru grupuri sanitare. Deținuții au avut acces la baie în fiecare zi timp de cincisprezece minute pentru igiena personală și la dușuri o dată pe săptămână. Accesul la baie a fost închis în timpul nopții. Prevederile legale nu prevăd măsuri speciale pentru încarcerarea judecătorilor comparativ cu cele pentru alți deținuți. Reclamantul s-a bucurat de o plimbare de o oră pe zi, în curtea poliției. Toți deținuții au fost supuși unui examen medical în momentul încarcerării, iar dacă unul ar fi primit diagnosticul de tuberculoză, ar fi fost transferat la un spital penitenciar”.
Catană a cerut ca Statul Român să-i plătească 2,25 milioane euro daune morale și 230.000 de euro, echivalentul salariilor pe care nu le-a încasat și al unui credit pe care l-a făcut în bancă, plus 1000 de euro, cheltuieli de judecată.CEDO i-a aprobat 1000 de euro, cheltuielile de judecată, plus exact 3900 de euro daune morale. Nu e nici pe departe vorba de o „victorie”, având în vedere suma cerută inițial și perioada de detenție.
Lucrarea scrisă pe când era închis în penitenciarul Vaslui are legătură chiar cu CEDO, căreia i s-a adresat cu câțiva ani înainte. Ea se intitulează ”Aspecte teoretice și practice ale jurisprudenței CEDO în materie penală”. Lucrarea a fost scrisă sub îndrumarea prof. dr. univ. Benoni Sfârlog de la Universitatea ”Alma Mater” Sibiu și publicată la editura Alma Mater.
V.B.