Biroul circumscripției electorale nr. 5 din incinta Primăriei Târgu Neamț a primit luni, 25 aprilie, echipa Partidului Social Democrat, venită să depună, oficial, candidaturile formațiunii politice pentru alegerile locale ce vor avea loc pe 5 iunie. În frunte cu președintele PSD Neamț, deputatul Ionel Arsene, Daniel Harpa, primarul en titre și candidatul PSD pentru un nou mandat, a depus candidaturile social-democrate, atât pentru Primărie, cât și pentru Consiliul Local. I-au stat alături soția, dar și colegii care candidează pentru un loc în consiliul local sau în cel județean.
- ”Îmi doresc să finalizez ce am început în primul mandat
„În Târgu Neamț, există o echipă, o familie. Persoanele de lângă mine vor să facă ceva pentru orașul nostru. Am căutat ca, pe listele PSD pentru Consiliul Local, să aduc oameni cu experiență împreună cu tineri de valoare. Sunt candidați care vor să-și crească în orașul lor copiii, sunt oameni cu expertiză. Trebuie să înțelegem că e vremea unui schimb de generații, tinerii din oraș au nevoie de o șansă. Pe lista PSD pentru Consiliul Local există oameni de o certă valoare profesională și umană. După cum știți, acum patru ani, am preluat o primărie îndatorată și fără realizări. Pentru acești patru ani de mandat, țin să mulțumesc echipei, care a fost lângă mine și, în primul rând, deputatului Ionel Arsene, care m-a ajutat ori de câte ori i-am cerut sprijinul. Mulțumesc consilierilor PSD, care au fost, și ei, lângă mine. Dacă e să fac un bilanț pentru cei patru ani care au trecut, atât eu, cât și colegii mei suntem mulțumiți, chiar dacă, de o bună perioadă de timp, nu mai avem majoritate în Consiliul Local. Am reușit, în patru ani, să asfaltăm peste 30 de străzi din oraș, peste 80% dintre cetățeni să aibă asigurate apa și canalizarea, toate școlile din oraș să fie modernizate. Am reușit să acredităm spitalul. Am reușit să asigurăm copiilor spații de joacă. Am reușit să asigurăm târgnemțenilor o Casă a Culturii modernă, cea mai frumoasă din Moldova. Astăzi, avem un grad de îndatorare de 10%, față de peste 70% cât era în 2012. Acest lucru se datorează și guvernului Ponta, care a considerat că orașul Târgu Neamț trebuie salvat. Multe investiții din oraș au fost realizate cu bani de la guvernul Ponta, dar și cu fonduri europene și de la Consiliul Județean. S-au depus eforturi enorme pentru a salva orașul, s-au făcut sute de drumuri, pe la ministere și la Consiliul Județean. Mulțumesc consilierilor locali pentru sprijinul acordat, mie și cetățenilor, îi asigur de respectul și admirația mea. Îmi doresc să termin ce am început în primul mandat”, a spus primarul Daniel Harpa, precizând că, după sărbători, când PSD va organiza lansarea oficială a candidaților, își va prezenta detaliat raportul de activitate ca primar al orașului Târgu Neamț.
- ”Domnul primar Harpa va câștiga primăria la un scor detașat”
Deputatul Ionel Arsene, la rândul său, a ținut să-și exprime convingerea că PSD va fi victorios, atât la Primărie, cât și la Consiliul Local Târgu Neamț. ”Vreau să felicit și să mulțumesc domnului primar Daniel Harpa și echipei PSD din Consiliul Local pentru activitate, pentru tot ce au făcut pentru Târgu Neamț. Trebuie să le spuneți oamenilor ce ați făcut în cei patru ani de mandat. Eu, ca deputat, vă voi sprijini în continuare în realizarea obiectivelor. Cei care veți forma viitorul consiliu local aveți obligația față de cetățenii orașului, care vă vor vota într-un număr mare, pentru că ați demonstrat, în acești patru ani de zile, că sunteți oameni serioși. Nu pot decât să vă urez mult succes. Le mulțumesc cetățenilor orașului Târgu Neamț pentru încrederea acordată și știu că au mari așteptări de la noi. Să aveți o campanie curată, bazată pe proiecte, și să nu promiteți oamenilor mai mult decât puteți face. Promisiunile din 2012 au fost îndeplinite în proporție de 80%. Mai sunt multe lucruri de făcut și am încredere că, după alți patru ani de mandat, veți prezenta realizările dvs. Mult succes, domnule primar! Cei din PSD are mare încredere în dvs. și sunt convins că veți câștiga primăria cu un scor detașat”, a declarat deputatul Ionel Arsene.
* ”Proiectul nostru: Târgu Neamț prosper”
Daniel Harpa i-a amintit pe câțiva din cei pe care PSD și Târgu Neamț îi sprijină pentru Consiliul Județean: ”PSD vine cu o altă abordare și în ce privește Consiliul Județean. Astfel, vom avea și de la Târgu Neamț oameni de valoare și cu experiență. Voi începe cu cel mai tânăr candidat al nostru, care este și președintele Organizației de Tineret PSD Târgu Neamț, dl profesor Mihai Afloarei. Are tot ceea ce-i trebuie pentru a fi consilier județean. Dl Dragoș Andone este un alt candidat tânăr pe listele Consiliului Județean, un fiu al Humuleștiului, fiul regretatului Neculai Andoni. Dragoș este un bun prieten de-al nostru și provine dintr-o familie extraordinară. Al treilea candidat pentru funcția de consilier județean este dl inginer Dan Boacă. Dânsul are o vastă experiență și a mai fost consilier local la Târgu Neamț. Îl avem și pe prietenul nostru, dl inginer Viorel Marian, actual consilier local, iar pe final am lăsat două persoane, dragi nouă, care au demonstrat și vor demonstra în continuare că sunt competente. Mă refer la dl Dan Andrușcă, cel care ne-a fost de un real folos când a fost numit la Ministerul Economiei și Ministerul Energiei, și la dl doctor Vasile Nica, actual consilier județean, pe care eu îl respect foarte mult. Proiectul nostru de viitor este un Târgu Neamț prosper”.
C.T. STURZU
5 comentarii
Sincere felicitări!
Cand nu stii carte,..nu muncesti nicaieri ,,,ai ceva bani putin munciti ..de dat,….e loc pe lista la partide pentru doritori,mai ales de la locul 9 in jos!!Oare la PNL e la fel???OARE UNDE MERGE TARA ASTA???
Felicitări!
Mult noroc!
Succes in continuare !