„Afirmam ieri, într-un alt comunicat de presă, că includerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț printre cele cu probleme în ceea ce privește soluțiile de dezinfecție necesită în primul rând o comunicare transparentă cu cetățenii din partea autorităților nemțene. Acest lucru îl reproșam conducerii Consiliului Județean Neamț: că în situații de criză, datoria autorităților e să comunice cu populația. Mă bucur că acest lucru s-a întâmplat, chiar dacă de abia în urma reacției mele de ieri.
Totodată, pentru că am reușit performanța să fac o autoritate publică să comunice într-o situație de criză, am să trec cu vederea atacul la persoană și jignirile care au venit la pachet din partea conducerii Consiliului Județean Neamț. Există o obișnuință în atacul la persoană în luările de poziție ale celor de la PSD Neamț, iar acest lucru este sesizat de toată lumea. Cred însă că de această dată au căzut în propria plasă. Nerăbdători să-și transmită principalul mesaj, cel de atac la persoană, n-au conștientizat că prin răspunsul pe care mi l-au dat îmi dau și dreptate. Consiliul Județean Neamț n-a avut niciun punct de vedere oficial cu privire la problema dezinfectanților din Spitalul Județean Neamț, deși spitalul este în subordinea acestei instituții, până când nu a răspuns la comunicatul meu de presă prin care sesizam lipsa reacției.
Închei prin a sublinia încă o dată crezul Partidului Național Liberal Neamț cu privire la campania electorală ce se află în curs: dezbatere și prezentare de idei și proiecte, nu jigniri și atacuri la persoană gratuite. Cu toate că adversarii noștri nu se pot debarasa de vechile obiceiuri, lucru demonstrat și cu această ocazie, noi ne vom respecta promisiunea de a face o campanie electorală diferită și decentă”.
Mugur Cozmanciuc, Președinte PNL Neamț, Candidat din partea PNL la președinția Consiliului Județean Neamț
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





