Aproximativ 150 de profesori din Neamț vor protesta, de 1 iunie, la București, ca urmare a nemulțumirilor privind subfinanțarea sistemului de educație, a anunțat Gabriela Grigore, secretar al Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățământ (SLLI) Neamț.
Și Consiliul Național al Elevilor s-a solidarizat cu demersul sindicatelor, organizând acțiuni de protest pentru zilele de 25 și 27 mai, prin adunări în curtea școlii.
„E o formă de protest față de subfinanțarea din învățământul românesc, moment în care va suna clopoțelul ca simbol să-i trezească, să-i anunțe pe cei din Guvern că școala românească suferă de subfinanțare. Această acțiune a fost propusă de Consiliul Național al Elevilor. Ne-a fost adusă la cunoștință nouă, federațiilor din Educație, ca formă de solidaritate față de acțiunile pe care le organizăm noi”, a precizat Gabriela Grigore.
Așa acum a anunțat reprezentantul sindicatului din Neamț, de 1 iunie, alături de alte federații reprezentative va fi organizat un marș de protest la București, la care sunt așteptate câteva zeci de mii de participanți.
„Din Neamț, ne-am angajat cu un număr de 150 de persoane. Ne vom deplasa 3 autocare. În noaptea de 31 mai, spre 1 iunie, vom pleca din județ. Un autocar din zona Piatra-Neamț, un autocar din zona Piatra-Neamț și Târgu-Neamț, iar un autocar va pleca de la Roman. Aceste persoane din Neamț vor participa la un marș de protest, pentru că noua ordonanță nu prevede sume necesare funcționării sistemului de educație și nu putem să acceptăm forma în care a fost ea prezentată, lăsând la o parte faptul că ea nici măcar nu a fost negociată. Ceea ce se întâmplă în zilele de 25 și 27 mai, la nivelul școlilor este o dovadă a maturității, a faptului că s-a înțeles că sistemul de educație nu poate trăi decât prin cei 3 factori: școală, elevi, părinți”, a adăugat Grigore.
Dacă reacția Guvernului nu va fi una așteptată de sindicaliștii, aceștia vor iniția un program amplu de proteste. (M.T.)