Fostul lider PPDD Neamt, Mihai Fărcășanu, a fost condamnat astăzi de către instanța de la Judecătoria Piatra Neamț, la 2 ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul
obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Având în vedere că fostul vice al CJ Neamț avea deja o condamnare cu suspendare de 6 luni aplicată prin Sentința penală nr. 180/03.11.2008 a Judecătoriei Bicaz (definitivă prin Decizia penală nr. 703/19.11.2009 a Curții de Apel Bacău), instanța a hotărât revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare și cumularea aceastei pedepse cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare astfel încât pedeapsa rezultată este de 3 ani închisoare.
Conform comunicatului DNA, în perioada martie-mai 2012, Mihai Fărcășanu, folosindu-și funcțiile de vicepreședinte în cadrul Biroului Permanent Național al PPDD și de președinte al Organizației Județene Neamț a aceluiași partid politic, a pretins de la șase membri ai aceluiași partid suma totală de 35.000 de euro pentru a-i ajuta să ocupe funcții de consilieri județeni. “Acești bani au fost pretinși atât pentru sine, cât și pentru partid pentru ca, în virtutea funcțiilor sale politice, să favorizeze persoanele respective pentru ocuparea unor funcții de consilieri județeni cu ocazia desfășurării alegerilor locale din anul 2012. Din banii pretinși, inculpatul a primit suma de 10.000 euro cu titlu de contribuție pentru campania electorală a partidului” preciza comunicatul DNA.
Sentința de azi nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară.

Parteneri
Mesagerul Bacău Aplicația care transformă sistemul de pensii din România: acum poți depune cereri și verifica vechimea în muncă direct de pe telefon
ZCH Iași. Șofer arestat după un accident rutier – bărbatul era sub influența alcoolului și a plecat de la locul faptei
NewsEdge Nicușor Dan, după întâlnirea cu Antonio Costa: România vrea un buget UE ambițios, cu fonduri consistente pentru coeziune și agricultură
BusinessEdge One United Properties a închiriat toate spațiile disponibile în clădirile moderne din portofoliul său. Suprafața de birouri depășește 140.000 mp


