Un proverb românesc spune că ”meseria este brățară de aur” și el se confirmă atât timp cât avem meseriași. Meseriași pe care i-am pierdut, succesiv, prin tăierea finanțărilor de la ministere către școlile profesionale, prin trecerea lor în subordinea primăriilor și, mai apoi, prin desființarea, peste noapte, a Școlilor de Arte și Meserii. De altfel, specialiștii susțin că profilul meseriașului român ne dezvăluie o persoană în jurul vârstei de 50 de ani, care va trebui înlocuită în curând, dar, din nefericire, înlocuitori nu prea sunt. Între timp, întreprinzătorii, cei care au mai rămas pe piață, precum și cei care au încercat să pornească de la zero o afacere, au constatat că zidul cel mai mare de care se lovesc este lipsa ”mâinii de lucru”.
Amintirile despre ideea de școală profesională au fost răscolite din nou, în 2012, când, în Brașov, au fost puse bazele unei școli profesionale de tip dual, după model german. S-a dovedit a fi de un real succes. Așa au apărut și demersurile de a implementa acest tip de învățământ la nivel național. Cu pași greoi, mai ales pentru că decizia neinspirată de a desființa școlile profesionale a creat un drum cu sens unic, acela de a fi absolvent fie de liceu, fie de facultate. În această mentalitate au înflorit fabricile de diplome și șomerii cu studii superioare. Scăderea demografică,”exodul” forței de muncă, în afara granițelor țării, cu sau fără diplome, dar și migrarea acesteia în interiorul țării au făcut ca unele regiuni să aibă un mediu de afaceri arid. În acest peisaj ostil, s-a ajuns la concluzia că este nevoie acută de meseriași și de școli care să-i pregătească.
Un demers important a fost, în 2014, înființarea școlilor profesionale, cu durată de 3 ani, și promovarea ideii de învățământ profesional dual. Și, chiar dacă sugestiile pe tema implementării învățământului dual sunt departe de a se fi epuizat, actanții economici au îmbrățișat această ”ofertă” și, în colaborare cu școlile, au început să creeze un pod pentru un viitor comun, de care vor beneficia actualii elevi, dar și firmele care au nevoie de meseriași.
* Studiu de caz: SC Tehnoprod SRL
La orele amiezii, în atelierele Tehnoprod, o importantă firmă în producția de mobilă tapițată și mobilă de corp, din Piatra Neamț. i-am găsit la practică, în atelier, pe aproximativ 20 de elevi de la Colegiul Tehnic Forestier. Copii cu vârste între 15 și 17 ani, în anul I al școlii profesionale, de la specializarea ”tapițer-plăpumar-saltelar”. Ușor timizi, incomodați de aparatul de fotografiat, dar care, după câteva vorbe și câteva demonstrații cu capsatorul, devin buni parteneri de conversație.
* ”Consider că este foarte util ce învăț aici. Pare un pic greu la început, dar, cu timpul, realizezi că nu este chiar așa. Suntem îndrumați, sfătuiți, ni se explică și acest lucru îmi dă încredere” – Ștefan Neacșu, 17 ani, din Mastacăn (comuna Borlești).
Cei mai mulți au ajuns la școala profesională îndemnați de rude, însă o parte dintre ei se gândesc de pe-acum la o meserie și absorb orice informație. Alături de grup, stă, nedezlipit, Claudiu Ionuț Iacob, un tânăr masterand, adus de la Câmpina, pentru a-i ajuta pe ucenici să se deprindă cu noțiunile teoretice, astfel încât aceștia să intre cât mai repede ”în pâine”. Mai mult, practica se face în același loc unde lucrează angajații firmei, astfel încât viitorii meseriași pot vedea ce îi așteaptă dacă se hotărăsc să țină drumul drept.
Mihai Apopii, directorul general al companiei Tehnoprod și președinte al Camerei de Comerț și Industrie Neamț, are speranța că investiția pe care o realizează astăzi, dând credit tinerilor, îi va asigura mâna de lucru peste câțiva ani: ”Eu am toată determinarea să-i ajut. Nu avem altă șansă. Le-am cumpărat echipament nou, le asigurăm transportul de la școală aici, au lunar o bursă de 200 de lei de la Stat și, în funcție de evaluările pe care noi le facem la fabrică, la sfârșitul perioadei de practică le asigurăm și noi o bursă. Au venit cu niște lipsuri, ca orice persoană care este pusă în fața unei noutăți, dar de noi depinde ce sădim în ei. De la început i-am considerat prieteni. Eu nu îi tratez ca pe niște copii care mă încurcă. Eu i-am adus și vreau să-i fac să înțeleagă faptul că pot ajunge la o meserie. Depinde ce vor. Are și școala o parte din aport, însă ar trebui să gândească altfel relația cu ei. Aici ar fi trebuit să vină cu partea de practică învățată. După prima săptămână de școală, a trebuit să le asigur eu partea teoretică pentru a putea face ceva practic. Ca să pot să clădesc pe ceva”.
* ”Sper să fie totul bine. E o meserie ușoară dacă înveți. Până acum nu mi s-a părut nimic greu. Îmi doresc să învăț tot ceea ce poate oferi această meserie” – Andrei Chiriac, 15 ani, din Pângărați.
Acest tip de parteneriat nu este lipsit de riscuri. Cel mai mare este acela ca, după absolvirea școlii, o parte dintre ei să apuce altă cale. Mihai Apopii nu se lasă descurajat, consideră că atât timp cât din partea viitorului angajator există un angajament ferm și tratează acest demers cu seriozitate, lucrurile n-au cum să nu se pună în mișcare. ”Eu mă bucur că încep să vină, pentru că noi începem să lucrăm ca o echipă. Cui nu-i place își va găsi altceva de lucru, dar, cât timp vin aici, orice învață într-o zi este bun învățat. Treaba asta i-o spun și feciorului meu. Ce pun în cap și ce învață mâinile lor să facă nu le fură nimeni niciodată. Pleacă având aceste cunoștințe oriunde s-or duce. Se vor duce spre alte meserii, s-or duce spre facultate, se vor duce în altă parte, dar ce învață în această fază este un bun câștigat. Și, din păcate, ceea ce nu înveți astăzi e pierdut, înapoi nu mai poți să dai timpul. Ei sunt tineri, dar sunt convins că din câțiva vom scoate adevărați meseriași”, a mai spus Mihai Apopii.
* Florin, 15 ani, din Dumbrava Roșie: ”Pot să spun că e o meserie frumoasă. Aș putea să fac meseria asta, dar știu că mai am multe de învățat”.
De aceeși părere este și Claudiu, coordonatorul ucenicilor, care ne-a mărturisit că niciun început de drum nu este ușor, dar satisfacțiile se văd cu timpul: ”Sunt tineri, lipsiți de experiență, dar dornici să învețe. Își dau interesul și încercăm împreună să-i ținem alături de noi, să le oferim ceva care în viitor să le fie de folos. Unii își dau interesul mai mult, alții mai puțin, dar am încredere că, în perioada în care vor veni la noi, vor avea ocazia să învețe, să se dezvolte și să fie capabili de a face o meserie așa cum trebuie făcută. Acum este șansa lor de a-și proiecta viitorul, acum au ocazia de face primele alegeri pentru viață”.
Conceptul de învățământ dual, acela în care școlile, firmele și, nu în ultimul rând, familia împart responsabilitățile pare unul echitabil, care oferă oportunitatea tinerilor de a demonstra, după absolvirea unei școli, că sunt buni la ceea ce au învățat, nu doar că au o diplomă lipsită de sens, peste care se așterne praful.
Marian TEODOROF
