La mică distanță unul de altul, așa cum obișnuiau boierii să ridice construcțiile, ca să treacă lesne de la reședință la strană, în comuna Ștefan cel Mare se află Conacul Cantacuzino și Biserica lui Vasile Lupu. Le separă un zid, nu doar de piatră. Destinul celor două monumente, ajunse în grija a proprietari diferiți, arată – clasic – diferența de preocupări și accentuează neimplicarea instituțiilor responsabile de starea în care lăsăm istoria copiilor noștri. Instituții care își schimbă periodic conducerea, dar rămân cam cu aceiași funcționari și, odată cu ei, se perpetuează și atitudinea. La Ștefan cel Mare este o istorie care, indiscutabil, își merită locul în viitor. Biserica, semeață, însă cu niște turle ”ciudate”, care n-au nicio legătură cu restul construcției, este în picioare și așa promite să rămână. În schimb, conacul de peste gard prinde a treia iarnă cu un acoperiș demn de renumele proprietarului: folie, poate sensibil mai bună calitativ decât cea pe care orice grădinar care cultivă roșii o schimbă, în fiecare sezon, la solarul din curte. Dar, probabil, cea de la conac, având altă ”greutate”, ar merita măcar denumirea de ”folie instituțională marca CJ Neamț”.
* Biserica întreținută de preot și de credincioși
Conform datelor de pe site-ul primăriei, biserica din Șerbești a fost ridicată în doar câteva luni (28 martie – 15 noiembrie 1637), de Vasile Lupu și Doamna Tudosea, în stilul caracteristic al edificiilor religioase ale epocii lui Vasile Lupu și, implicit, a primei jumătăți a secolului al XVII-lea.
”Planul este asemănător cu al bisericii Sf. Sava din Iași, al Mănăstirii Bociulești și al bisericilor din Bozieni și Budești (Neamț) și Sfântul Gheorghe (Galați). Este de plan triconc, cu false abside marcate la exterior de două decroșuri, cu un pridvor pe fațada de sud a pronaosului, peste care se înalță turnul clopotniță.
Biserica nu are soclu și nici semipilaștri. La o înălțime de 1,20 m de la pământ, este un brâu de cărămizi dințate, iar de la acest brâu, câmpul este văruit în alb. Mai sus de ferestre sunt două rânduri de ocnițe de o perfectă simetrie, cele de sus mai mici decât cele de jos, ce înconjoară biserica în întregime, cu pridvor cu tot. Deasupra cornișei, streașina se sprijină pe console cu oarecare înflorituri, pe care sunt bătute scânduri de proveniență mai nouă (1923), când s-a reparat biserica. (…) Catapeteasma actuală este executată între anii 1942-1943, după modelul celei vechi. De-a lungul veacurilor, biserica din Șerbești a suportat numeroase prefaceri și peticiri, însă, cu toți anii de părăsire prin care a trecut, păstrează stilul original. Cel mai nefericit dintre adaosuri constă în ridicarea turlelor cu acoperământ piriform, care nu au nimic comun cu epoca Vasile Lupu.
După 1880, biserica a devenit biserică de sat, fiind întreținută de preoți și de enoriași, dar și de noii proprietari. Astfel, biserica va fi reparată în 1892, când se va înlocui acoperișul, dar și în 1923, când s-a acoperit din nou, a fost curățată afară și înăuntru, acum fiind și parțial pictată. Noii proprietari, prin Elena și dr. E. Rigler, au dat bani pentru reparații și-au dăruit diferite obiecte. Prin căsătorie, moșia revine familiei Bălăceanu Stolnici, iar din 1945 statului”.
Actualul preot paroh, Mircea Scutaru, s-a zbătut de unul singur să țină monumentul în starea în care se vede și astăzi. Peste gard, o instituție de importanță județeană, cu buget sigur, n-a reușit.
* Lucrări de ”consolidare”: niște pari care țin tavanul să nu cadă
La începutul secolului al XVII-lea, marele boier Costea Bucioc era proprietarul moșiei Șerbești. El avea două fete: Ecaterina și Teodora (Tudosca). Ecaterina s-a căsătorit cu boierul Iordache Cantacuzino, care descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul dintre cei mai bogați boieri moldoveni ai vremii. Cea de-a două fiică, Tudosca, s-a căsătorit cu viitorul domnitor Vasile Lupu. Prin aceste căsătorii, moșia Șerbești s-a împărțit între cei doi gineri ai boierului Costea Bucioc; Iordache Cantacuzino a devenit proprietarul părții nordice a moșiei, spre Cârligi.
Iordache Cantacuzino s-a stabilit la Șerbești în jurul anului 1630, construindu-și, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, o reședință boierească.
Inițial, conacul era o construcție fără etaj, cu pereți groși de piatră și cărămidă și un sistem de boltire tipic moldovenesc, alcătuit din cupole sferice mici, sprijinite pe arce drepte sau oblice.
În fața conacului se afla o fântână arteziană, unde se aducea apă prin conducte de lut ars, de la un bazin de captare. În secolul al XIX-lea, s-au efectuat ample lucrări de restaurare și modernizare, construindu-se un etaj, cu un balcon cu un glasvand de lemn traforat.
După ce a trecut în proprietatea statului, casa boierească a avut diverse destinații de la birouri, până la atelier de mecanică, laborator de cofetărie, sală de sport sau atelier de confecții. Din 2007, se degradează continuu, fără ca proprietarul (Consiliul Județean Neamț) să ia vreo măsură. În 2013, acoperișul a început să ”zboare”, pe bucăți, și, atunci, directoarea Școlii speciale s-a îngrijorat pentru securitatea elevilor și a chemat pompierii, care au decopertat toată clădirea. Soluția găsită de Consiliul Județean a fost o bucată de folie. Prin care nu trece apa decât dacă plouă torențial afară.
Tavanul de la etaj este, însă, în pericol de prăbușire și singura soluție necostisitoare a fost niște pari, bine fixați, care să-l susțină cât de cât. Pentru că metoda de ”consolidare” nu e nici pe departe una demnă de un monument istoric, fie el și de importanță locală, comisarul Vitalie Josanu a amendat Consiliul Județean cu 8.000 de lei, pentru că nu are grijă de construcție. CJ a plătit 2.000 de lei, dar a contestat sancțiunea în instanță. Instanța de la Judecătoria Piatra Neamț a cântărit lucrurile și a decis: ”Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petent Consiliul Județean Neamț în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț privind procesul verbal de constatare și sancționare contravențională seria PNTY nr. 002412 din data de 01.09.2015. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”.
Consiliul Județean a atacat sentința, astfel că procesul a ajuns la Tribunalul Neamț, unde are primul termen pe 2 noiembrie. Admirabil ar fi dacă funcționarii cu atribuții pe monumentele istorice ar fi la fel de prompți și de îndârjiți în luptă cum sunt cei de la compartimentul juridic. Dar se vede treaba că lucrurile nu stau astfel și o amendă de 2.000 de lei nu produce decât un drum în plus la instanță. Conacul n-a ”beneficiat” decât de o nouă schimbare a acoperișului din folie.
”Eu am fost în interior, prin toate încăperile, dar și în pod”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. ”E dezastru, arată ca după bombardament. Nu pot să cred că o instituție de talia Consililului Județean Neamț nu găsește o soluție. Pur și simplu, m-am săturat de atitudinea autorităților locale, iar la Ministerul Culturii n-ai ce căuta cu probleme legate de un monument de clasa B, pentru că funcționarii de la Capitală se plâng că abia au timp să se ocupe cu toate lucrurile care țin de monumentele de clasa A! Nu-i vorbă, că și aici sunt destule exemple nefericite. Trebuie să merg în audiență la domnul președinte al Consiliului Județean și să văd, concret, ce are de gând în privința monumentelor pe care le are în proprietate. Pentru că nu doar la Conacul Cantacuzino sunt probleme. Vedem cu toții ce se întâmplă la Cetatea Neamțului”.
O șansă pentru salvarea conacului ar fi un proiect întocmit de conducerea Liceului Tehnologic Ștefan cel Mare, care intenționează să înființeze un club de artă tradițională în casa boierească. Proiectul, cu toate beneficiile pe care le-ar implica, inclusiv ”cultivarea dragostei și respectului pengtru tradiții și obiceiuri”, a fost depus la… Consiliul Județean Neamț.
Cristina MIRCEA
