Când o caricatură de ministru al Justiției – și ce glumă amară și sinistră e să asociezi asemenea persoană cu funcția! -, la întrebări directe, răspunde ca o placă de gramofon stricat, cu două cuvinte – ”Altă întrebare” -, impresia este de vis urât.
Un grup organizat – Guvernul -, în crucea nopții, pe ascuns, hoțește, adoptă o hotărâre, prin care dezincriminează abuzul în serviciu, adică exact ”obiectul muncii” ordonanței adoptate. Iar caricatura de ministru, bâlbâit, agramat, transpirat și probabil uns și cu alte fluide corporale proprii, în lipsă de argumente, în fața unor ziariști care puneau întrebări simple, nu era capabil decât să spună că Guvernul are voie, că el stabilește oportunitatea și că el, ca reprezentant al Guvernului, are voie să dea orice ordonanță. Ba mai și recunoaște că nu poate fi pedepsit dacă a încălcat legea, pentru că tocmai a dat ordonanța care-l absolvă de orice pedeapsă.
Culmea este că flegma aruncată oamenilor din România de această caricatură este total gratuită. E, cum s-ar zice, de amorul artei, ca să simțim cine sunt noii stăpâni.
PSD-ul, reprezentat aici de caracaleanul Iordache, are totul. Are majoritate în Parlament, în Guvern, are toți banii pe mână, are majoritatea consiliilor județene, are instituțiile de forță, are Avocatul Poporului, are majoritate în Curtea Constituțională, are presă de sprijin și gata să vadă totul în roz. Putea foarte bine să treacă prin dezbatere parlamentară orice voia. Pentru că problema închisorilor aglomerate există, problema dosarelor la comandă politică există, pentru că un fel de dictatură a fricii și a delațiunilor exista, dar să le rezolvi pe toate acționând ca un boschetar, noaptea, pe ascuns, nu are nicio logică, dacă nu te gândești că flegma a fost premeditată. Cum spuneam guvernul poate decide orice, inclusiv obligația de a purta mustață, de a vizita, pe bază de tichete de vacanță, Teleormanul, Caracalul sau Casa memorială Sârbu-Grideanu din Timiș, evident pentru încurajarea turismului intrerjudețean, sau aceea de a închiria căsuțe la toate târgurile de Crăciun din țară, cu excepția celui de la Sibiu.
De ce nu a făcut asta PSD și apreferat să arunce flegme așa zis în acord cu Constituția? Pentru că trebuia să știe toată lumea că PSD-iștii sunt jupânii, că nu le pasă de nimeni și de nimic! Mesajul a fost și către slugile care începuseră să mârâie în momentul când trebuiau să semneze încredințări directe, șmenuri, adică niscaiva abuzuri în serviciu. De acum înainte, toți cei care au făcut abuzuri la serviciul lor mai ales public, dar și cei care sunt pregătiți să le facă pot dormi liniștiți, că partidul veghează pentru liniștea lor.
Iar aroganța de a prezenta ordonanțele eliberatoare pentru penali după ce ministrul Finanțelor a anunțat bugetul și ”ce se mai dă” este tipică pentru niște oameni obișnuiți să traiască doar din banii de la buget. Pe considerentul că ”Dacă tot vă dam, tăceți dracului din gură, faceți-vă că munciți în primării, școli, spitale, că de restul ne ocupăm noi!”
Restul, în acest caz, înseamnă contracte pentru prieteni, rude, frați, firme de partid și de familie, servicii bine plătite la stat pentru neveste și amante, excursii pe bani publici, afaceri, totul într-o mare frăție pe bani bugetari. Și este apanajul aruncătorilor de flegme.
Valentin BĂLĂNESCU
Un comentariu
Excelenta analiza. Ca de obicei facuta cu mult profesionalism.