Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Piatra Neamț, la poziția 7, apare un proiect de hotărâre aparent nevinovat, alocarea unor sume din din capitolul ”Cultură, recreere și religie”. Pe proiect, nu apare nicio sumă și nu se spune explicit pentru ce sunt banii, așa că ne-am putea gândi la orice proiect cultural. Cu puțintică răbdare, citind referatul de aprobare al dlui Dragoș Chitic, lămuririle vin firesc. El subliniază că propunerea vine de la Serviciul Comunicare și Management Integrat, unde se vorbește despre ”oferirea de flori pentru doamne și domnișoare”, cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie 2017. Se mai vorbește și despre oportunitatea cheltuirii sumei respective, care ar consta, dacă vă vine să credeți, în ”promovarea orașului realizată prin susținerea unor acțiuni de interes local cu tradiție și ale căror rezultate vor fi mediatizate”.
Suma considerate necesară pentru achiziționarea de flori pentru doamne și domnișoare este de (numai?) 10.000 ron (100 milioane lei vechi)!!!
Cam câte flori poți cumpăra, la en gross, cu 100 milioane lei vechi? Și, mai ales, cine este fericitul câștigător al lozului?
(V.B.)
N.R.: Domnule primar, nu sunt cam mulți bani? Poate faceți o înțelegere cu domnii consilieri locali – despre bărbați vorbim -, donează jumătate din indemnizația lunii februarie, mai puneți ceva dumneavoastră, donăm și noi flori sau bani, cum doriți, mai rugați să doneze beneficiari de compartimentări de pe la mall, cei care refac instalații electrice prin ștrand, piață, care refac clădiri prin Speranța și aveți buluc de flori. Mai multe decât în campanie. Se mai poate apela cu încredere maximă la Victor Stănescu, care vă poate ajuta cu mare bunăvoință, cum a mai făcut-o deja.
Un comentariu
Dle primar in calitate de director general al SC Locativserv SRL as dori sa va intreb de unde gasiti 100 de milioane pt flori, iar pt societatea consiliului local Locativserv nu gasiti nici un sfantz! Locativserv are de incasat 5 miliarde de lei vechi si nu se intrevede nimic prietenos la orizont!! In campania electorala ati promis ca luptati pt interesele cetatenilor si nu faceti discriminare in efectuarea platilor catre o societate a consiliului local care este condusa de altcineva decat ati dori dumneavoastra! Traiesc cu speranta ca odata cu 1 martie vestitorul primaverii, dumneavoastra va veti schimba atitudinea politica si va veti apleca si asupra solicitarilor cetatenilor, cat si asupra societatilor consiliului local care incearca sa alice un management eficient si nebazat pe party-priuri politice! Multumesc anticipat!