La Piatra Neamț, nimeni nu învață din greșelile trecutului. După ce, dintr-o ambiție politică, la care s-au adăugat interese economice diverse, administrația Dragoș Chitic a trimis în insolvență CMI Urban, exact pe aceleași motive lucrurile încep să se repete la o altă societate a municipalității, S.C. Publiserv SA.
Primăria, deranjată probabil de numirea unui director neagreat, a pus frână comenzilor către Publiserv, dar și plăților pe care le avea de făcut, astfel încât la societate s-a problema disponibilizărilor. Societatea a fost anunțată de primărie că vor fi mult mai puțini bani pentru lucrări, mult sub necesarul de supraviețuire. Cu mult mai puțin față de anul trecut, an electoral, când nu treceau zile fără ca Dragoș Chitic să se fotografieze cu muncitorii și utilajele societății și să o folosească drept un vehicul electoral eficient.
Fără buget la această oră, Primăria a început deja (?) proceduri de achiziție directă pentru lucrări pe diverse străzi din Piatra Neamț. Pentru că acum este la modă SEAP-ul, Primăria a acționat și a scos lucrările “Amenajare drum cu mixturi asfaltice strada Verii” și “Amenajare strada Molidului”. Evident că, având o societate care se ocupă chiar cu așa ceva, care este dotată cu stație de mixturi asfaltice, cu vibrorepartizator nou, ar fi fost normal măcar să se poarte o discuție cu cei de la Publiserv, fie și numai pentru a vedea nivelul de preț la care poate aceasta executa lucrarea, ca un fel de barometru înainte de declanșarea procedurii. Acest lucru nu s-a întâmplat și lucrările au fost atribuite direct, prima către S.C. Invest Plus SA, iar cea de-a doua către S.C. Metal Construct SRL.
Dacă trecem, deocamdată peste nefirescul situației și prețurile de achiziție, nu putem să nu remarcăm că respectivele două societăți nu au dotarea tehnică (utilaje așternere mixtură asfaltică, cilindrii vibrocompactori, stație producere mixtură asfaltică). Sau poate chiar acest lucru a contat.
S.C. Invest Plus SRL aparține lui Popa Gabriel Cristian, un apropiat al societății Publiserv și până acum. Toată lumea vorbește despre Cristi Popa, care lucrează cu Publiserv. Și care acum pare să fi trecut peste nivelul de simplu om care închiriază utilaje sau execută comenzi, la acela de antreprenor principal, care ar vrea să ofere el lucrări Publiserv-ului în Piatra Neamț. Cât privește dotarea, experiența și personalul, nu încape comparație. Tabelul de mai jos o demonstrează.
Cealaltă societate căreia primăria i-a atribuit direct o lucrare este S.C. Metal Construct SRL din Turturești. Societatea, tabelul de mai jos o dovedește, nu a avut niciodată angajați, iar în 2015, an pentru care există date oficiale, a avut o pierdere importantă, raportată la cifra de afaceri, mai ales că nu existau cheltuieli cu salariile. Ce s-a schimbat între timp la societate, cei care au făcut achiziția în Primărie o știu.
Între timp, Publiserv SA a intrat și ea pe SEAP, obligând în acest fel primăria să țină cont de prețurile afișate, care sunt mai mici față de tot ce s-a achiziționat anul trecut pentru asemenea lucrări, în special pentru cele de canalizare. Prima încercare pentru Primărie este la procedura de achiziție “Amenajare drum cu mixturi asfaltice strada Dimitrie Cantemir”, deoarece și Publiserv a postat în catalog o ofertă de preț care corespunde cerințelor beneficiarului.
Dincolo de conflictul clar existent între Primărie și Publiserv, rămâne întrebarea de ce se mai votează un buget dacă tot se fac proceduri înainte?
Valentin Bălănescu