Au trecut opt luni de la Sinodul Panortodox din Creta, iar ecourile nu numai că se fac încă auzite, ci abia acum încep să-și arate ”colții”. De la vârful Bisericii Ortodoxe Române, informațiile și explicațiile fie au lipsit cu desăvârșire, fie au fost lacunar transmise pe linie inferior ierarhică, rareori ajungând la beneficiarul final – enoriașul simplu. În schimb, pe internet, dar și pe cale orală, au fost vehiculate tot felul de informații, care mai de care ”cu parfum de credibilitate”, care n-au stârnit decât curiozitatea credincioșilor, ajungându-se în punctul în care tot mai mulți își pun întrebări legate de importanța Sinodului, de necesitatea lui și de hotărârile care s-au luat acolo.

Cu o Biserică Ortodoxă Română ai cărei conducători n-au discutat cu milioanele de ortodocși români înainte chestiunile dezbătute la Sinod – fie pentru că n-au considerat important să facă asta, fie pentru că, pur și simplu, n-au vrut s-o facă -, credincioșilor de rând le-au rămas sursele externe. Cu toate riscurile presupuse de asta, cunoscut fiind faptul că internetul, pe lângă o sursă de informare, este o foarte uzitată unealtă de dezinformare.

Dacă BOR n-avea date exacte cu ce se va discuta în Creta, ar fi avut șansa unor explicații după Sinod. A ratat-o.

Sunt preoți care, nici în ziua de azi, nu pot explica limpede ce s-a întâmplat acolo, ce s-a hotărât, pentru că, efectiv, nu știu. Sinodul din Creta nu a fost temă de discutat în biserici, ci, mai degrabă, o temă tabu.

Inevitabil, au apărut consecințele. Sub sloganuri cu tentă conspiraționistă, s-au vehiculat fel de fel de ipoteze, pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la răzmerițe. În Neamț, mai mult ca în alte colțuri de țară, oameni din sistem – preoți, călugări, măicuțe și mireni -, deci îndreptățiți și credibili, au îmbrățișat convingerea că hotărârile Sinodului contravin preceptelor religioase care păstrează ortodoxia ca dreaptă credință și au trecut la ripostă. Prima măsură a fost să nu-l mai pomenească la slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, chiriarhul locului. S-a întâmplat la Mănăstirea Văratec, la schitul Rădeni și, de curând, la Dochia.

Reacția Mitropoliei a fost pe măsură, conform regulamentului intern. La Văratec, cele 13 măicuțe au fost trimise la Bălțătești spre liniștire, dar au refuzat și s-au refugiat într-o comunitate unde li se împărtășea convingerea și li se dădea dreptate. La Rădeni, s-a încercat schimbarea preotului și fiecare tabără se consideră câștigătoare. La biserica din Dochia, preot paroh a venit deja altcineva, iar fostul, părintele Vasile Savin, refuză să intre la slujbă și să fie preot II. Există indicii că și alți preoți din Neamț au fost mustrați, avertizați și au primit răgaz pentru a renunța la ideea ruperii de ierarh. În definitiv, e vorba de neascultare, principiu încă de bază în cadrul bisericii.

Ce l-a determinat pe părintele Savin ca, după 19 ani de slujire în comunitate, să aleagă alt drum? Își explică refuzul de a-l pomeni pe Mitropolit cu faptul că acesta, semnând actele în Creta, a ratificat erezia ecumenismului. Oficial, Mitropolia susține că părintele nu a fost nici cercetat, nici mustrat, ba chiar poate sluji în continuare. Contradicția este evidentă, iar asta nu face decât să amplifice confuzia. Până la urmă, părintele este sau nu este neascultător? Este sau nu supus?

* ”Oamenii nu înțeleg, pentru că nu sunt informați”

În duminica lui 12 martie, părintele Savin s-a dus la biserică, dar nu a intrat la slujbă. De ce, dacă nu a fost oprit de la slujire: «Îmi vine să și râd, îmi vine să și plâng. Să râd, pentru că, în 8 martie, seara, de ziua mea de naștere, am primit decizia de înlocuire din postul de paroh, trecută așa ”ad-hoc”, pe postul II. Eu nu am dorit lucrul acesta, pentru că parohia în care slujesc, de 19 ani, este într-un sat de la țară, cu oameni sărăcuți în felul lor, cu posibilități materiale reduse. Nu se cuvenea un al doilea post de preot, pentru că, financiar, parohia nu poate susține un al doilea preot. Dacă, de 19 ani, nu s-a impus treaba asta, acum, cu atât mai puțin. Îmi vine să și râd de cum s-a prezentat de la Mitropolie, așa, seara, foarte târziu, să-mi aducă o decizie pe care, la sfârșitul ei, nu se aduce nicio învinuire. Adică destitui un preot paroh din postul lui, dar pe ce bază? Conform căror păcate pe care le-a făcut? Deci, nu se aduce nicio motivație, nu s-a făcut niciun fel de cercetare, pur și simplu, dintr-o dată, ”nu mai ești bun de a mai fi preot paroh și aducem pe altul”. Nu era frumos să se facă cu cercetare, cu îndelungă răbdare, să fi trimis părintele protopop, să se intereseze, să fi avut o întâlnire cu Înaltpreasfințitul Teofan? Chiar regulamentele bisericești, interioare, stipulează că nu se pot face înlocuiri peste noapte fără o cercetare a cazului, ceea ce nu s-a făcut.

Îmi vine să și plâng, am și plâns un pic. Este pentru prima dată, în 30 de ani de preoție, când stau în afara ușii și plâng. Am plâns, nu pentru că sunt înlocuit, ci pentru că oamenii nu înțeleg un lucru. Nu înțeleg, pentru că nu sunt informați. Acum, cu noi se petrec lucruri inedite. Totul pleacă de la acel numit Sinod din Creta, din 2016, care a aprobat lucruri neortodoxe, față de care mulți creștini, mulți călugări, mulți preoți au luat atitudine și s-au împotrivit, ceea ce fac și eu. Eu am vorbit deschis despre treaba asta, după sinod».

* ”Nu duc vreo luptă împotriva ierarhului, pe care îl stimez și îl iubesc, dar am datoria sfântă de la Dumnezeu să spun adevărul”

«Citesc de mai multă vreme și studiez subiectul acesta. Sfântul Iustin Popovici a spus, din 1976, că o să fie un sinod, oarecând, care va aduce dezbinări și, așa după cum a spus sfântul, va încălca credința ortodoxă, ceea ce s-a și întâmplat. Urmărind subiectul, dezvoltând în biserică, spunând punctul de vedere către protopop, în 8 luni, eu mi-am afișat poziția. Frumos și cuminte, nu am făcut niciun fel de revoltă. Nu am strigat la nimeni și, când m-am convins că, într-adevăr, ecumenismul este o mare erezie, a trebuit să fac și un lucru de mărturisire, care se cuvenea și se impunea, adică să opresc pomenirea ierarhului la slujbele religioase pe care le săvârșesc. Și asta o fac din convingere. Asta s-a întâmplat cu 19 februarie 2017».

În următoarele duminici, explică preotul, au venit tot mai mulți, și din alte părți. Evident, lucrurile nu aveau cum rămâne așa, chiar dacă Mitropolia n-a făcut scandal, ci strategii. «În acest context, a avut loc schimbarea mea, nu pentru oarecare fapte, că nu mi s-a adus nicio vină. În decizia de schimbare, nu se stipulează niciun motiv pentru care au făcut treaba asta. Eu mă supun lui Dumnezeu și Bisericii, dar, atunci când ierarhul meu, din păcate, nu mai susține ortodoxia curată și întreagă și are chiar și cele mai mici abateri, eu sunt dator să iau atitudine, pentru păstrarea credinței mele și a creștinilor mei din parohie. S-a creat o confuzie. Unii înțeleg, alții nu înțeleg, dar adevărul este unul: nu putem să-L mințim pe Dumnezeu. Nu avem cum, așa, de dragul lumii și de dragul scaunelor pe care le avem în stăpânire. Eu am 9 copii, 6 sunt acasă, în întreținerea mea, și, cu toate acestea, am zis că trebuie să spun adevărul. Nu să jignesc pe cineva, nu să mă împotrivesc Mitropoliei… Nu duc vreo luptă împotriva ierarhului, pe care îl stimez și îl iubesc, dar am datoria sfântă de la Dumnezeu să spun adevărul, adică să atenționez. Am spus și spun că, atunci când Înaltpreasfinția Sa va reveni și se va dezice de Sinodul din Creta și de această lucrare a ecumenismului, în mod automat revin la pomenirea numelui său».

Părintele Savin își declară mâhnirea că ierarhii BOR nu numai că greșesc, dar persistă în greșeală, iar credincioșii, debusolați, nu mai știu pe cine să urmeze. Și totul pentru că nu se explică limpede: «Trebuie să știți că învățătura lui Hristos, ortodoxia curată și dreaptă nu primește învățături străine, cum e cea pe care o avem noi acum, ecumenismul, care s-a instalat în Biserică ca un cancer».

* ”Mi-au spus că nu sunt ortodox”

«Eu nu închid ușile. Tocmai de asta am vrut să vadă oamenii, că pe mine, dacă m-au înlocuit, din dreptul meu, pe care Biserica mi l-a dat și l-am onorat cu multă dragoste, eu mă supun. Apoi, m-au obligat să predau cheile bisericii. Pe de o parte, mă numești preot II și, pe de altă parte, îmi iei cheile și mă dai afară. Oare în sufletul meu nu este o mâhnire, nu mă doare? Dar nici asta nu e o problemă pentru mine. Important este cu cine slujesc»

Și, cu asta, se ajunge la un alt motiv pentru care părintele Savin nu mai intră la slujbe: nu vrea să slujească alături de noul paroh, în ciuda faptului că îi poartă simpatii mai vechi, pentru că nu ar avea cuget ortodox. L-a numit ecumenist.

«Am semnat, din bunăcuviință și din ascultare. Dacă nu o semnam, ar fi spus că mă țin de biserica asta. Mie nu-mi sunt dragi demnitățile. Eu nu m-am făcut preot pentru bani. Eu nu pun la socoteală treaba asta. Preoția, pentru mine, este un lucru sfânt. Și este! Nu mă țin legat de treaba asta. De aceea, am luat-o ca atare. Nu s-a stipulat niciun motiv, ci doar ce am de făcut de-acum încolo. Mi-au spus că nu sunt ortodox. M-au întrebat de ce mă leg de Sinodul din Creta. Am întrebat dacă hotărârile sunt ortodoxe, iar părintele vicar, Marian Timofte, a spus că sunt. Și eu am constatat, din foarte puține cuvinte – îmi pare rău că o spun -, că sunt în afara subiectului. Preoția nu este o funcție omenească și, dacă așa consideră Dumnezeu și așa a hotărât, stau și pe locul IV, trag și clopotele, lucrez la morminte, numai pe Dumnezeu să nu-l supăr».

Părintele Vasile Savin rămâne sigur că a luat decizia cea mai bună, chiar dacă asta ar putea însemna tragerea lui pe dreapta, pentru nesupunere. Declară, la fel de sigur, că nu va încerca să slujească prin alte părți, nici să constituie o nouă biserică. Nu se declară revoluționar, nici instigator, dar își va susține cauza până la capăt.

În satul Dochia, părerile localnicilor sunt împărțite. Unii văd că părintele face un act de curaj, greu de înțeles pentru mulți, alții nu concep cum se poate să nu te supui întru toate ierarhului tău. Un lucru este cert: dezbinarea a apărut și riscul ca aceste exemple să se repete și să se înmulțească e tot mai mare. Deja nu mai pare suficientă atitudinea mai-marilor Bisericii Ortodoxe Române și s-ar cuveni să schimbe strategia, înspre ceea ce contează: ”Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi; rămâneți întru iubirea Mea” (Ioan, 15:9). (T. MARIAN)

* Dreptul creștin la ultima replică ortodoxă

O furtună religioasă de grad mic, dar cu grad mare de mediatizare, dezlănțuită urmare a interpretării unor dogme la Sinodul din Creta, de anul trecut, a ajuns pe plaiuri puțin cunoscute, la Rădeni, la cunoștința unora. Dogmele sunt importante pentru (in)stabilitatea (establishment-ul) Bisericii Ortodoxe Române, (încă?) Creștină.

Despre hrănirea săracilor, despre educația spirituală necesară tinerilor, necesară combaterii avorturilor, despre educația spirituală a tinerilor necesară combaterii divorțului în primii ani de căsătorie, despre educația spirituală necesară aducerii de copii pe lume, despre respectarea învățăturilor Mântuitorului Iisus Hristos și ale Sfinților Părinți ai Bisericii Creștine, în popor și la nivel de legislație națională, despre toate acestea nu se ridică un tsunami, nu izbucnesc furtuni în mintea și sufletul nimănui. De ce oare?

Marele Poet al națiunii române ne răspunde, peste timp:

«Ireligiozitatea, abstracție făcând de dogme, se întinde într-un ritm înspăimântător. Căci, la drept vorbind, credincioșii bisericilor nu prea au știință deplină despre dogmele și canoanele cari îi stăpânesc: ceea ce formează adevărata tărie a bisericii este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frățească între membrii comunității bisericești. Acest sentiment piere pe zi ce merge în România: comunitatea natională și religioasă, legăturile de iubire și de reciprocitate cari existau (;) între toate clasele societății și cari făceau din cel bogat amicul celui sărac, din sărac pe apărătorul celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie și sete de câștig fără muncă.

Biserica? Creațiunea aceasta eminamente națională a unui Iuga Vodă (1399-1400), carele, la anul 1399, încă o face neatârnată de orice ierarhie bisericească sau lumească, Biserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternică dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Un instrument politic» – Mihai Eminescu, Despre Biserica Creștin-Ortodoxă Română.

Cu Voia lui Dumnezeu, se va porni o rubrică ”Establishment efficiency of Orthodox Church in Romania!” sau, mai simplu, ”Cum ne învață Biserica Ortodoxă să fim mai buni creștini!”