În perioada 11-14 aprilie, grupurile de elevi, care vor vizita Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț, vor beneficia de un ghidaj adecvat acestei perioade din an. Astfel, vom face o incursiune în satul tradițional și vom încerca să redescoperim semnificațiile uitate ale acestei sărbători, atunci când oamenii așteptau în curățenie trupească și sufletească să se întâmple Miracolul. Țăranii făceau curat în casă și în ogradă, își pregăteau haine noi, iar cu gândul la cei care nu mai erau, dar al căror spirit venea acum pe pământ, curățau mormintele și făceau focuri.
Intensele trăiri spirituale din Săptămâna Patimilor erau însoțite de pregătirile din gospodărie, de prepararea alimentelor rituale. Cine mai știe legendele despre originea ouălor roșii sau de câte ori am folosit expresia “a fi frumos ca un ou roșu de Paști?” Care gospodină mai face cu lopata pe pereții cuptorului semnul crucii, înainte de a băga pasca la copt (în cazul în care mai coace pasca în casă) și mai spune: “Cruce-n casă,/Cruce-n piatră,/Dumnezeu cu noi la masă,/ Maica Precesta la fereastră?”
După Vinerea Mare, când omenirea rămâne fără protecția divină, urmează Învierea Domnului, ce readuce speranța. Înainte, tot satul venea la slujbă, lua Lumină, se sfințeau coșurile cu alimente tradiționale, unele fiind considerate, peste an, leacuri. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării: masa se așeza cu grijă, ciocnitul ouălor nu era o joacă, ci se făcea după reguli bine stabilite. Sărbătorile continuă cu Săptămâna Luminată, cu restabilirea echilibrului în lume. Toate acestea ne amintesc de o civilizație autentică, dispărută, dar pe care o putem aduce la viață evocând-o într-o ambianță caldă și primitoare (cum era casa românului), la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț. (muzeograf Florentina BUZENSCHI)