Devenită subiect de dezbatere în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Mănăstirea Bisericani a fost, din nou, luată în discuție în ședința de astăzi, 24 aprilie, desfășurată la Prefectură, sub coordonarea subprefectului Iulian Jugan. De această dată s-au dispus niște măsuri «pentru punerea în siguranță a Bisericii „Buna Vestire” a Mănăstirii „Bisericani”, monument istoric din grupa valorică „A”, comuna Alexandru cel Bun (amplasată în vecinătatea Spitalului de pneumoftiziologie Bisericani)».
În primul rând, s-a stabilit ca atât Primăria Alexandru cel Bun, cât și Direcția Silvică Neamț, care sunt proprietare pe două bucăți distincte de teren din spatele mănăstirii, să asigure ”realizarea, în regim de urgență, a unui studiu geotehnic amănunțit în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru consolidarea versantului de pe laturile de nord și nord-vest ale bisericii”. În al doilea rând, și această sarcină cade direct pe umerii starețului, mănăstirea se închide pentru credincioși, deci nu se vor mai oficia slujbe în interior.
”Părintele stareț, care a participat la ședință, a fost nemulțumit de această decizie, însă i-am explicat că nu putem pune cetățenii în pericol și ar fi bine să găsească un spațiu în incinta sanatoriului, unde să amenajeze un paraclis pentru slujbe”, a declarat subprefectul Iulian Jugan.
Tot Stăreția Mănăstirii Bisericani trebuie să se ocupe cu semnalizarea cu un panou de avertizare asupra pericolului de prăbușire a elementelor de zidărie de piatră, dar și cu monitorizarea și remedierea avariilor la instalațiile purtătoare de apă. Cea mai interesantă parte, care cade tot în sarcina Stăreției, este urmărirea specială a obiectivului, prin desemnarea unei persoane care să vadă cum se comportă în timp construcția. Acum rămâne de văzut cât timp, pentru că peretele nordic deja se surpă, iar faptul în sine n-a generat decât niște ședințe și câteva consemnări în procese verbale. Care nu ajută neapărat mănăstirea și nici n-o pun sub vreun fel de protecție. Dar măcar în hotărârea de astăzi este și o parte concretă: ”Comuna Alexandru cel Bun și Direcția Silvică Neamț a ROMSILVA vor lua în regim de urgență măsurile ce se impun pentru consolidarea versantului și pentru executarea lucrărilor de corectare a torentului și evacuare a apelor meteorice, conform responsabilităților legale”.
Cât despre finanțarea pentru restaurarea completă a mănăstirii, decizia este la Compania Națională de Investiții care afirma, acum câteva luni, că nu are fonduri pentru așa ceva.
”Aștept soluții concrete pentru înlăturarea pericolului iminent în care se află Mănăstirea Bisericani”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. ”Am speranța unei vești bune de la CNI cât mai curând, adică până nu va fi prea târziu. Și mă bucur că problemele patrimoniului sunt luate în discuție, însă m-aș bucura și mai mult dacă s-ar găsi și soluțiile rapide și eficiente de salvare a monumentelor”.
Despre Mănăstirea Bisericani, Mesagerul de Neamț a scris, la rubrica sa dedicată Patrimoniului, în mod constant. Materialele le puteți reciti aici, aici, aici și aici.
Cristina Mircea