Am primit la redacție un nou comunicat de presă lucrat la Prefectura Neamț. Într-o perioadă în care primul ministru este acuzat, voalat, că pune bețe-n roate președintelui de partid și programului PSD, la nivelul Prefecturii Neamț s-a ales soluția perfectă a alinierii totale, în gânduri, simțiri și rostiri, între prefect și șeful său guvernamental-ierarhic. Mesajul transmis de prefect este cel al premierului României, fără niciun accent local, ca să nu fie discuții. În aceste condiții, este destul de ușor să fii prefect, cel puțin în momente oficiale; nu ai cum greși, că repeți ce-a zis șefu’.
Iar șefu’ a zis bine, că are consilieri buni, care-i scriu discursurile sau comunicatele:
«Marcăm astăzi o zi dedicată celor mai buni dintre noi, care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru a-și apăra credința și pământul. Dacă avem astăzi o patrie, o casă, o familie dragă pentru care nu ne temem că o vom pierde, aceste lucruri se datorează în primul rând acelor oameni bravi.
De aceea, îmi exprim sentimentele profunde de respect, recunoștință și admirație pentru eroii poporului român, tați și bunici ai noștri, înaintași care și-au pierdut viața de tineri în război, unii necunoscuți.
Un gând puternic de speranță dedic militarilor noștri aflați astăzi în teatre de război: să se întoarcă sănătoși acasă! Iar pentru cei care au căzut pe câmpul de luptă în onoarea României și pentru valorile ei, cel mai adânc respect!
Dar eroi nu sunt doar cei care și-au pierdut viața în luptă, ci și cei care au supraviețuit după ce au riscat totul pentru patrie. Îi consider eroi și pe veteranii noștri, o mână de oameni care mai sunt în viață acum, și care plătesc încă, în fiecare zi, în conștiință și în vise, pentru ororile cărora le-au fost martori în cel de-Al Doilea Război Mondial. Respect, dragi veterani, și să ne bucurăm multă vreme de acum încolo de dumneavoastră!
Salut cu acest prilej și Armata Română, care are parte de atâta stimă, încredere și simpatie din partea poporului nostru, sentimente câștigate prin onoarea și spiritul de sacrificiu dovedite în toate momentele istoriei. Memorie eternă eroilor români! Sorin Grindeanu, Prim-ministru al României».
Cuvintele pline de patos ale premierului României sunt, cu siguranță, binevenite și bine primite în rândul nemțenilor, dar poate ar fi de dorit ca, în asemenea ocazii, să se adreseze și un mesaj mai personal, din partea prefectului de județ. Nu de alta, dar sunt mulți eroi din Neamț, cunoscuți și necunoscuți, unii demult oale și ulcele, alții încă în viață, care s-au jertfit pentru țara asta și merită mai mult decât simpla transmisiune via București. Sigur, asta ar presupune ca nucleul dur din jurul prefectului să aibă și dorința de a face ceva dincolo de obligația de a transmite mesajul oficial. (V.B.)
P.S.: Comunicatul este însoțit și de fotografii: