Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a înaintat un denunț către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției cu privire la săvârșirea infracțiunii de “tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid și Păstrăveni, respectiv în Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației”.
Și dacă Cighidul era considerat lagărul de exterminare a copiilor cu deficiențe neuro-psihice, iată că din datele publicate de IICCMER reiese că, de fapt, la Păstrăveni s-a murit cel mai mult: “Potrivit cercetărilor efectuate, regimul din instituțiile menționate, aflate în administrarea statului român în perioada regimului comunist, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori (număr provizoriu). Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987-26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966-30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației a înregistrat 239 de decese în perioada 20 ianuarie 1973-31 decembrie 1991”.
Datele de la Păstrăveni, stabilite de experți după ce au analizat ceea ce-a mai rămas din vechea arhivă a instituției indică 394 de decese, între momentul înființării, 1 octombrie 1966, și 1990. Primul dintre ele are loc pe 29 octombrie 1966, iar ultimul din serie pe 29 aprilie 1990. În intervalul 1 octombrie 1966 – 31 decembrie 1969 sunt consemnate 31 decese, 122 decese între 1970 și 1979 și 241 între 1980 și aprilie 1990. Majoritatea celor decedați făceau parte din grupa de vârstă 1-5 ani (235 cazuri), urmată de grupa 6-10 ani (73 cazuri), grupa 11-18 ani (77 cazuri), peste 18 ani înregistrându-se 9 decese.
Principalele cauze de deces, consemnate în acte sunt: encefalopatie cronică infantilă – 163 cazuri, bronhopneumonie – 119 cazuri, epilepsie – 33 cazuri sau malnutriție proteo-calorică și oligofrenie – câte 11 cazuri.
Cât despre condițiile în care erau ținuți copiii considerați ”rebuturi” și trimiși direct la moarte, IICCMER a atașat sesizării înainte Parchetului General câteva fragmente din interviul acordat de preotul Markus Weidman (parohia Nazarethkirche Munchen) postului Radio Europa Liberă 21 ianuarie 1991: “Copiii zac în propria urină și în excremente. Nu sunt niciodată îngrijiți medical în niciun fel, când sunt bolnavi, nu li se face nimic. Dacă ești doctor și îți iei în serios îndatoririle medicale, nu lași să se ajungă la o astfel de stare de gravitate în cămin. Ar fi timpul să se pună odată capăt la această neglijență și la această mlaștină”.
Și s-a pus capăt. Atunci, nu la multă vreme după revoluție. Întrebarea este de ce abia acum se cere anchetă. În condițiile în care niciunul dintre angajații centrului din perioada comunistă nu mai lucrează acum, iar prin sat mai sunt doar câțiva care știu ce se întâmpla cu adevărat acolo. (C.M.)