O lucrare cu scop, de altfel, nobil pare a nu se mai… finaliza, deși data (hai să o numim estimată!) a încheierii acesteia este trecută pe panou, ironia sorții sau, poate a primăriei, ca fiind 1 mai 2017. Dat fiind că deja suntem la jumătatea lui iunie, am putea considera că binecuvântatei investiții îi putem face de 40 de zile. Dar să revenim…
Scopul, de asemenea nobil, este… intitulat, pe același panou, “realizare rețea canalizare pluvială pe strada Dimitrie Cantemir și Ion Roată cu deversare în colectorul existent pe strada Dragoș Vodă”.
“Realizarea” a dus, deocamdată, la “reamenajarea” străzii Ion Roată, care, înainte de începerea acestor lucrări, era cât se poate de asfaltată și la “ornarea” străzii Dragoș Vodă (de asemenea, asfaltată înainte de “realizare”) cu un soi de “gropiță”, despre care rigla noastră menționează că ar avea cam 3 centimetri adâncime.
Trebuie remarcat că ambele asfaltări de care pomeneam sunt opera “Mun. Piatra Neamț”, iar banii cheltuiți în acest sens sunt ai dvs. Lucrarea cu scop nobil, conform aceluiași panou, aparține “SC Roglas Ind SRL”, iar beneficiar este “Mun. Piatra Neamț” (adică primăria, dacă este să ne luăm după adresă). Banii sunt tot ai dvs., cum vor fi probabil și cei ce se vor utiliza pentru (re)asfaltare.
Un singur lucru nu precizează panoul: când se va face recepția “realizării” și cine va veni la acest eveniment. Noi l-am invita pe însuși dl. primar Dragoș Chitic. Riveranii promit chiar și o cafea. Nu turcească… (M. CONSTANTINESCU)