Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din iunie a Consiliului Local Piatra Neamț au apărut trei proiecte de hotărâre, care au câteva elemente comune.
În primul rând, toate se referă la reduceri de prețuri pentru diverse servicii publice. În al doilea rând, chiar dacă vor reuși să întrunească majoritatea necesară pentru a trece de la stadiul de proiect la cel de hotărâre/literă de lege locală, niciuna din ele nu poate fi aplicată decât cu acordul celor care au concesionate serviciile respective, urmare a licitațiilor care au stabilit nu doar termenii contractului, ci și prețurile!
Un al treilea element comun este că toate proiectele sunt făcute cu scopul de a aduce/ crește/ îmbunătăți imaginea public-electorală a inițiatorilor, nu pentru un probabil dar imposibil rezultat concret.
Proiectul nr. 33, bunăoară, e promovat de Cătălin Misăilă de la ALDE și se referă la reducerea cu 50% a tarifelor la parcările de reședință pentru persoane fizice, parcări care fac obiectul contractului municipalității cu SC Parking SA. Desigur, tarifele sunt mari. Evident, ele pot fi scăzute, dar la fel de evident este că oamenii din conducere (majoritatea din PMP) nu vor fi de acord cu acest lucru și au făcut deja o intervenție către secretarul municipiului, pe care-l roagă să exercite controlul de legalitate. Lovitura politică este, și ea, evidentă, chiar dacă e cu mantă.
Proiectul nr. 34, inițiat tot de Cătălin Misăilă, se referă la acordarea de ”loc de veci gratuit pentru persoanele fizice al căror venit net este sub 1.000 de lei pe membru de familie”. Și aici există o lovitură cu manta, specifică politicienilor locali. Și în acest caz va trebui acordul celor care au concesionat serviciul.
În replică, trei consilieri PMP, la inițiativa viceprimarului Bogdan Gavrilescu, au inițiat un proiect de hotărâre prin care, din rațiuni de creștere a numărului de turiști, cer reducerea tarifului la 50 de bani/oră pentru parcările administrate de X Data Soft. Dincolo de rațiunile turistice, nu trebuie uitat că respectiva societate se află în zona de afaceri a cunoscutului Dan Misăilă, fratele dlui Cătălin, ceea ce-i poate explica geneza. (V.B.)
FOTO: ruvix.ro