Liviu Pancu este actor și directorul artistic al Festivalului Medieval de la Târgu Neamț. Este cel care, sub titulatura MedievArtFest, a adunat festivaluri, orașe și oameni pasionați sau doar curioși de vremuri demult trecute, când onoarea și loialitatea însemnau ceva mai mult decât înseamnă azi. Cât de grea e organizarea și, mai ales, păstrarea unor festivaluri medievale, indiferent că au loc la Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Ardud, Sighișoara sau Târgu Neamț? Cum se împacă turneul cu traiul de zi cu zi al actorilor implicați? Răspunde Liviu Pancu, în cele ce urmează.
* ”Tot ce se vede e făcut de noi și o spunem cu mândrie”
– Spuneați, într-o conferință de presă, că orice localitate din România care are o piatră își face musai un festival. Dezvoltați, vă rog.
Deja nu mai este o nișă, ci o dezvoltare a festivalurilor medievale, care au luat o mare amploare și sunt gustate. Întoarcerea către istorie este dorită. Întoarcerea către marile simboluri dă o stare de bine omului care vine la festival. Plus că festivalul are o anumită dimensiune, pe care nu o găsești la celelalte manifestări, cum ar fi zilele orașului. Cum s-a văzut că există o rețetă de succes în această dimensiune, multă lume își imaginează că poate să facă un festival. Nu o spun critic, dar, în România, ca număr, suntem foarte puțini într-un Ordin cavaleresc. Și s-a ajuns ca, la mai toate festivalurile, să se erodeze cam aceiași artiști. Ca director artistic al festivalului medieval de la Târgu Neamț, dar și al altor festivaluri, am încercat să dăm o particularitate fiecăruia, să nu semene între ele, iar tema să fie mai importantă decât o vedetă adusă să cânte. De regulă, rețeta de succes în evenimentele de masă este următoarea: pui formațiile cele mai mari pe afiș și, vezi Doamne, lumea va veni la eveniment pentru acești artiști. La mine, e tocmai invers: vedeta este festivalul în sine, nu formația, trupa sau ordinul. Vedeta este spectacolul pe care-l facem în cadrul festivalului, pentru că nicio ediție nu seamănă cu alta.
– Nu mai este, astăzi, profitabil să fii actor și e mai profitabil să fii regizor? Este o nișă profitabilă în România să fii regizor?
Spre durerea confraților mei actori, teatrele naționale au primit o atenție din partea Guvernului, care s-a aplecat asupra fenomenului. Actor nu înseamnă doar să spui câteva poezii și câteva bancuri. Actor înseamnă ceva mai mult. Până când îți asumi un personaj, pentru tine, ca actor, este o muncă titanică. Înainte de 1989, actorii erau încadrați la categoria grea de muncă. După 1989, nu știu ce Dumnezeu s-a întâmplat în viziunea unora, am fost scoși din această categorie. Acum, ca să intri într-un institut de teatru, sunt 6 oameni pe 8 locuri.
– De unde vă procurați costumele medievale?
Noi le facem. Tot ce vedeți aici – și o spunem cu mândrie – este făcut de noi. Acești copii, acești tineri îmbrăcați medieval chiar sunt iubitori de medieval. De la arme până la costume, toate sunt realizate și cusute de mâna noastră. Referitor la stilul hainelor și ale armelor, este puțin anapoda să mă apropii de o reconstrucție istorică, atâta vreme cât nu o fac cum trebuie. Am avut șansa să joc în câteva filme, nu în roluri mari, dar am avut șansa să-l urmăresc pe Sergiu Nicolaescu. Am stat aproape de dânsul și am văzut în detaliu ce înseamnă o reconstrucție istorică. Niște amănunte complicate, care au în spate o istorie greu de transpus în timpul prezent. Așa că am preferat să venim cu această artă medievală, nu reconstrucție istorică.
– Cum arată un an din viața dumneavoastră?
Între repetiții, festivaluri, Teatrul Național, unde sunt și angajat, Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup, Garda de Mureș, copii, școală, petreceri.
* ”Suntem acolo unde suntem doriți, nu e obligatoriu să fim peste tot”
– Putem spune că trăiți tot anul din ce faceți vara? Vă întrețineți iarna din agoniseala de pe timpul verii?
Nu. Nu se trăiește din asta. Suntem foarte mulți în echipă și nu poți spune că poți pune ceva deoparte. Dacă ai veni doar cu doi-trei oameni, poate ar fi mai rentabil. Suntem 45 de persoane active acum. Dar mai avem și meșteri, sticlari, fierari, nobili, diplomați și chiar oameni care lucrează în presă. Suntem onorați să-l avem membru onorific al Ordinului pe actorul Harvey Keitel, de la Hollywood. Deci, este foarte greu să pui ceva deoparte și să poți trăi doar din asta.
– Când ați venit cu propunerea organizării unui festival medieval, ați fost bine primit, întotdeauna, de primari? Au fost cazuri când ați fost refuzat?
Mă mândresc cu acest proiect, de festival medieval. Am avut o ediție și la Târgu-Mureș și la Alba-Iulia, după care mi-am dat seama că este o oportunitate să organizez un eveniment itinerar. Prin MedievArtFest, am reușit să pun la aceeași masă trei primării și trei consilii, care și-au dat mâna și semnătura pentru parteneriat. Anul acesta, se adaugă Cetatea Deva, Târgu-Mureș, Târgu Neamț, Satu-Mare și Sebeș. Este o rețetă de succes.
Am dat acest titlu – MedievArtFest – pentru a putea internaționaliza festivalul medieval. Să spui în străinătate ”Festivalul de Artă Medievală de la Târgu Neamț”, nimeni nu o să-l rețină. Dar, dacă spui acest festival în limba engleză, îl va citi și-l va reține și polonezul, și italianul… MedievArtFest este un proiect comun, dar se diferențiază de la cetate la cetate. Structura de bază este undeva la 60%, iar restul se particularizează pentru fiecare cetate. Dacă vom rămâne parteneri cu Târgu Neamț, asta îmi doresc pe viitor: festivalul medieval de la Târgu Neamț să devină unul internațional. Pe piață sunt festivaluri mai vechi și mai puternice, iar eu, ca director artistic, nu pot să nu mă raportez la ce e în jurul meu. Trebuie să știu unde mă aflu, ca să dau particularitate festivalului. Ca să mă întorc și la întrebarea dumneavoastră, suntem acolo unde suntem doriți. Nu am inventat noi coada la cireașă și nici mersul pe jos. Nu e obligatoriu să fim peste tot. Nu îmi e frică de concurență.
* ”Dreptatea se făcea cu spada în mână, acum poți ucide un adversar fără să-l vezi, cu o rachetă sau cu o armă chimică”
– Ați organizat sau intenționați să organizați un festival medieval fără bani publici?
Este imposibil să nu colaborezi cu instituțiile publice, pentru că festivalul se desfășoară pe domeniul public. Nu poți face festivalul la tine acasă! Și dacă ai face un festival cu bani adunați doar din sponsorizări, tot trebuie să colaborezi cu administrațiile locale! De exemplu, la Sighișoara, pentru organizarea festivalului ne dădeau undeva la o treime din contul destinat organizării respectivului festival medieval. Restul de bani trebuia să-i punem noi și ne îndreptam spre acei comercianți care voiau să participe la festival. Și, din acel cuantum de participare la festival, ne permiteam luxul de a aduce o formație.
– În ce perioadă v-ați fi dorit să trăiți? Să nu-mi spuneți că în perioada medievală…!
Medievală, da. Și o să vă explic și de ce. Poate că, atunci, realitatea era alta decât o percepem noi acum, dar, din ce este scris și din ce se știe, relațiile dintre oameni erau directe. Dreptatea se făcea cu spada în mână, iar curajul și bărbăția se dovedeau față în față cu dușmanul. Nu ca acum, când poți ucide un adversar fără să-l vezi, cu o rachetă sau cu o armă chimică. Atunci trebuia să-ți respecți adversarul.
– Ați avut propuneri sau ați fost tentat să intrați în politică?
Vă spun sincer, am încercat. Asta se întâmpla imediat după 1989. Am destule tehnici ca să știu să ajung la sufletul oamenilor. Trăim într-o epocă a industriei comunicării, dar, de fapt, nu mai comunicăm. Un alt mod de a te adresa omului și a ajunge la sufletul lui sunt informațiile adevărate. Acum trăim un amalgam de informații. Este un dezastru. I-am spus unui președinte de filială a unui partid politic că trebuie să ne apropiem de oameni mai des, nu numai din patru în patru ani. Din păcate, acum patriotismul înseamnă naționalism. Este o rușine să te mai numești patriot. Mă uitam și la americani – au un cult al drapelului, au steaguri la orice casă. Mulți dintre cei care intră în politică nu parcurg acest traseu de inițiere. Sar multe etape, mai ales în relația cu omul, cu neamul și cu societatea. Mulți dintre ei nu au o conexiune cu societatea. În clipa în care ne vom reîntoarce către învățământ, către istorie și către artă, de abia atunci ne vom reconstrui ca oameni. Și vă mai spun ceva: nu-mi plac tunarii, cei care vin, dau un tun și apoi pleacă.
Ciprian Traian STURZU
