Teatrul Tineretului (TT) Piatra Neamț propune un program încărcat, duminică, 12 noiembrie, în cadrul Festivalului 2017.

De la ora 11:00, în Sala Mare, se va desfășura spectacolul cu piesa „Visătorul”, de Ada Milea, după Ian McEwan. Spectacolul este pus în scenă chiar de Teatrul Tineretului, interpreți fiind: Emanuel Becheru, Corina Grigoraș, Nora Covali, Rareș Pîrlog, Gina Gulai, Maria Hibovski, Cătălina Ieșanu, Cătălina Bălălău, Andrei Merchea-Zapotoțki, Dragoș Ionescu și Valentin Florea.

Al doilea spectacol al zilei de duminică este programat la ora 20:00, tot în Sala Mare: „Dragoste și informație”, de Caryl Churchill, în regia Irinei Crăiță-Mândră. Spectacolul este pus în scenă de Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, interpreți fiind: Voicu Aaniței, Alex Călin, Nicholas Cațianis, Cristina Drăghici, Dana Marineci și Lavinia Pele.
Ziua de duminică la Festivalul de Teatru Piatra Neamț este completată de atelierele intitulate „Spectatorul critic” (TT) și „Mișcare scenică” (Rubik Hub). De asemenea, la ora 18:00, tot la sediul TT, va avea loc lansarea unui volum semnat de Oltița Cântec, urmată de un spectacol-lectură.

Seara, de la ora 22:00, în clubul „Spot”, este programat concertul Afrodizzy. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: TT)

Mesagerul Bacău „Nu suntem departe de un dezastru”. Avertisment privind podul de la Ferestrău-Oituz, care preia traficul greu de la Ciobănuș
ZCH Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători
NewsEdge Simion spune că s-ar pregăti arestarea lui și fărâmițarea AUR, iar Bolojan ar vota Guvernul Niculescu din cauza DNA
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare




