Joi, 16 noiembrie, de la ora 16:00, în sala de ședințe a Consiliului Local Târgu-Neamț a avut loc o dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018.
La dezbatere au participat mai mulți consilieri locali și reprezentanți ai primăriei decât cetățeni. Practic, doar 5 locuitori ai orașului au dorit să participe la dezbatere, majoritatea pensionari. Din partea administrației locale au fost la dezbatere primarul Daniel Harpa, viceprimarul Vasile Apopei, secretarul orașului, jurist Ion Țuțu, șeful Direcției Venituri-Taxe și Impozite din cadrul primăriei, Gabriel Curcă, consilierul personal al primarului, Gheorghe Trofin, șefa Biroului de Relații cu publicul, Mihaela Rotaru, dar și consilierii locali Maria Vrînceanu, Ana Acsintoae, Andrei Aciocârlănoae, Constantin Iliescu, Ovidiu Timișescu, Gică Onu, Gheorghe Vartic, Vasile Dron, Ilie Vițelaru.
Încă de la începutul dezbaterii primarul Daniel Harpa a ținut să precizeze că taxele și impozitele locale pe 2018 vor rămâne la același nivel cu anii 2016 și 2017. Singura categorie scutită de la orice taxă și impozit sunt cetățenii care beneficiază de ajutorul social. Evident, Opoziția, prin vocea Mariei Vrînceanu a intervenit: “Primesc și bani, și alimente, și scutiri de la taxe și impozite. Dar nici nu muncesc. Unii dintre ei vin cu mașinile personale sau cu taxi-urile să-și ridice ajutoarele de la primărie. Nu este corect”.
În altă ordine de idei printre facilitățile fiscale acordate de Consiliul Local enumerăm:
- bonificație de 10% pentru contribuabilii care achită integral impozitul datorat pentru întregul an, anticipat până la data de 31.03.2018;
- scutire de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren pentru titularii de rol care realizează venituri lunare de până la 500 lei inclusiv, ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social;
- reducere cu 50% a impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren la adresa de domiciliu pentru titularii de rol care realizează venituri lunare între 500 lei și 1.000 lei. (C.T. STURZU)