• interviu cu Ioan Popescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț
– Dle inspector șef, pornind de la efectele unui accident de muncă asupra victimei și familiei sale, asupra producției, resurselor umane și echilibrului financiar dintr-o întreprindere, care sunt costurile ignorării normelor de protecția muncii?
Există două feluri de urmări ale unui accident de muncă. Sunt pierderile directe – cheltuielile de asigurare, cheltuielile salariale pentru cel care este în concediu medical, eventual amenda care se aplică de Inspecția Muncii – și sunt pierderile indirecte. Iar ceea ce noi explicăm angajatorilor, de fiecare dată când avem acțiuni de control și de prevenire, la întâlnirile organizate pentru prezentarea noutăților legislative apărute sau pentru discutarea unor tematici anume de securitate și sănătate în muncă, este tocmai acest aspect, al diferenței remarcabile dintre efectele directe și cele indirecte ale unui accident de muncă. Din analize, reiese că pierderile indirecte sunt mult mai mari decât cele indirecte, iar raportul, general identificat și acceptat, este de 4 la 2.
– Să înțelegem că, de fapt, unda de șoc provocată de un eveniment de acest gen nu afectează doar muncitorul care a căpătat o boală profesională și nu mai poate munci, ori care a rămas paralizat și primește pensie de invaliditate? Nemaivorbind de situația în care cel rănit la locul de muncă moare…
De fapt, ce înseamnă costuri indirecte? A murit un om, iar acesta poate era unic întreținător de familie, poate avea doi sau mai mulți copii, poate avea grijă de părinți sau poate mai creștea și un nepot. Sau a căpătat infirmitate în urma unui accident de muncă și toți cei care depindeau de el, acasă, au de suferit. Este o chestiune extrem de complexă, iar consecințele sunt mult mai multe. Efectele sunt legate atât de bani, dar și de suferința persoanei rănite, a familiei – dacă acesta moare din accident de muncă -, de costurile care intervin ulterior. Și aici discuția este mai amplă. Pentru că nu există decât pierderi. Într-o primă fază, vorbim doar de pierderi, dar, fiindcă o parte din cheltuielile necesare după un accident de muncă merg și spre siguranța locului de muncă unde s-a produs accidentul, aceste cheltuieli înseamnă, de fapt, o investiție, în cele din urmă. O investiție care se întoarce în mod benefic asupra resurselor umane și materiale din acea întreprindere.
– Practic, spuneți că nici partea de cheltuieli efective nu e de neglijat, cum nu e nici pierderea bănească resimțită pe termen lung, când moare un profesionist, poate un meseriaș înalt calificat, poate un inginer dintr-o specializare ce nu mai este atractivă acum pentru cei tineri. Și nu este vorba doar de costuri bănești.
Așa este. Pentru că, în primul rând, se pierde mult timp. Când se produce un accident de muncă, activitatea se oprește, fiindcă restul angajaților, în loc să lucreze, vin și privesc la forfota inevitabilă: vin echipaje de prim ajutor, vin anchetatori, se cer documente, se iau declarații. Și asta poate dura câteva zile. Este un timp de muncă, unul care se pierde și din cauză că o parte din colegii celui accidentat rămân șocați psihologic și nu mai dau randamentul necesar zilele următoare. Timpul de muncă este, în final, tradus tot în bani.
Pe urmă, vorbim de accidente cu incapacitate temporară de muncă. Cercetarea o face tot unitatea unde s-a produs, cu proprii oameni, care rup din activitatea în beneficiul unității pentru a cerceta accidentul. Deci, alt timp de lucru pierdut. Fiindcă cercetarea înseamnă și ca persoana desemnată în acest scop să meargă la spital, unde este colegul internat și să-i ia declarație, iar asta aduce alte cheltuieli: cu benzina, cu hârtia pentru înscrisuri, cu zecile de telefoane care se dau la spital, la familia celui rănit. Inclusiv la ITM.
– Întreprinderea ține legătura și cu ITM-ul?
- Da, pentru că, după ce ne anunță că s-a produs un accident, are la dispoziție 10 zile pentru a ne trimite concluzia la accidentul de muncă cu incapacitate temporară de muncă. Și se întâmplă de multe ori ca acel coleg rănit să nu fie internat la un spital din Neamț, ci să fie la București, la Iași, la Cluj. Persoana desemnată cu cercetarea tebuie să meargă acolo, la spital, să întrebe și victima cum s-a produs accidentul. Și când se produce un accident colectiv costurile sunt foarte mari.
– Ați întâlnit un astfel de caz?
A fost un accident colectiv de muncă, produs pe 8 februarie 2017. Un accident în trafic: un microbuz care aducea muncitorii de la o exploatare forestieră din Broșteni, Suceava, a fost lovit frontal de un vehicul, la Borca. Au fost atunci 4 victime din microbuzul de transport muncitori, toți răniți.
Iar, dacă vorbim de un caz mai grav, de pildă răniți grav sau cu arsuri, comisia trebuie să țină legătura cu familia, cu medicul, pentru că acesta stabilește când pacientul este apt să vorbească, de pildă. Așa că lucrurile nu sunt deloc simple.
– E posibilă vreo dispensă?
Da, dacă de la firmă ni se comunică faptul că, în cele 10 zile, persoana nu poate fi audiată, acordăm un termen mai mare, legea permite.
Problema este, însă, cu timpul îndelungat necesar comsiei pentru a stabili împrejurările și cauzele unui accident. Cel mai mult au de suferit firmele mici, cu puțini angajați. Firmele mari își permit să aibă persoane angajate și desemnate doar pe compartimentul de securitate și sănătate în muncă, pe când, la firmele mici, e dificil să ia un angajat din activitate și să-i atribuie sarcini care nu aduc plus valoare, fiindcă asta afectează profitabilitatea, conducând astfel la costuri mai mari, unele măsurabile, altele nu. Acesta ar fi și un motiv pentru care unii angajatori ar putea avea tendința să lungească o anchetă.
– Durata anchetelor este o problemă la firmele din Neamț?
Nu, nu avem astfel de cazuri, pentru că noi am avut și avem numeroase discuții și întâlniri de lucru cu angajatorii, la care, printre temele abordate, am prezentat și acest aspect, al termenului de soluționare a accidentelor cercetate de angajator, care, conform legii, este de 10 zile lucrătoare plus încă 5 zile lucrătoare termenul până la care dosarul cu concluzia este înaintat la ITM. În afară de cazurile mai deosebite, vorbim de aproape o lună de zile, timp suficient pentru o concluzie. În tot acest timp, angajatorul ține legătura cu ITM și ne aduce la cunoștință orice modificare. Pentru că un rănit grav poate deceda în urma accidentului și atunci ancheta ia o cu totul altă turnură și intră în cercetarea noastră și a Poliției.
– Angajatorul are obligații în acest caz?
Trebuie să ne anunțe pe noi, ITM-ul, în primul rând, să putem lua legătura cu Poliția, care solicită necropsie și apoi ne transmite rezultatul care stabilește cauza morții, în funcție de care, la rândul nostru, în baza celorlalte probe și declarații, putem ajunge la o concluzie privind cauza și responsabilii în cazul accidentului de muncă mortal. De aceea, angajatorul trebuie să țină legătura și cu spitalul unde este internat salariatul, pentru a afla orice schimbare a situației, să nu apară apoi situații… ciudate, în care noi să fim nevoiți să cerem deshumarea.
– Au fost astfel de situații?
- La un pas. Acum vreo 8-10 ani, nu mai rețin exact, un taximetrist, care a murit în spital. Familia a fost anunțată și a mers, a luat defunctul, l-a înmormântat… La acea vreme, ne-a fost de ajutor necropsia care s-a făcut la Medicină Legală, pentru a soluționa cazul, altfel lucrurile ar fi fost mult mai complicate.
– Care sunt complicațiile și costurile în cazul accidentelor de muncă?
Pentru că un angajat este scos din activitate de acest eveniment neplăcut, cheltuielile continuă cu cele pentru găsirea și angajarea unui înlocuitor, pe o anumită perioadă sau nedeterminat, plus salariile plătite colegilor celui rănit sau decedat, acordate pentru munca suplimentară, prin care angajatorul dorește, firesc, să recupereze producția și timpul pierdut. Iar dacă înlocuitorul nu este suficient pregătit, sunt cheltuieli în plus cu formarea lui profesională.
Să nu uităm că, în cazul unui accident, se poate ajunge la instanță. Atunci apar cheltuieli cu avocatul, cu expertize medicale, tehnice, contraexpertize ș.a.m.d. Se poate pune problema unor penalități la diverse drepturi bănești, plătite după ce se pronunță definitiv instanța. Sunt multe efecte, legate și de costuri, și de timpul de muncă afectat, de scăderea randamentului angajaților, de scăderea imaginii când este vorba de o companie mare, de scăderea productivității.
– Evident, e mult mai sănătos și ieftin să previi, să faci o analiză serioasă a riscurilor care pot apărea la fiecare loc de muncă și să te preocupi ca toată lumea din întreprindere să știe ce se poate întâmpla în caz contrar. Ce spun întreprinzătorii nemțeni?
Legislația noastră internă impune măsuri minime de securitate și sănătate în muncă. Dacă nici aceste măsuri minime nu pot fi aplicate, atunci riscurile sunt extrem de drastice, cu efecte de pierderi de vieți omenești și cheltuieli enorme. Acesta este scopul nostru principal: să-i determinăm pe întreprinzători să fie conștienți că aplicarea acestor măsuri minime au darul de a crea un mediu optim de muncă. Dar orice angajator poate adopta măsuri în plus față de cele minime, pentru a preveni accidentele. Fiecare angajator cunoaște cel mai bine pericolele și riscurile de la fiecare loc de muncă, poate face el o analiză și să adopte un plan extins, poate apela la un specialist, deși acesta face analiza tot împreună cu personalul din firmă. Bunele practici spun că evaluarea riscurilor este un demers colectiv, inclusiv muncitorii sunt consultați. Un plan de prevenire și evaluarea riscurilor, cu măsurile minime și adaptate locului de muncă, sunt, practic, o investiție, pe termen lung.
– Probabil că în cazul unui accident mortal se înțelege cel mai bine importanța acestor minime cerințe, mai ales raportat la efecte…
Este o apreciere care circulă în domeniu, poate părea oarecum cinică, dar justificată, care spune că, atunci când pierzi un om, costurile mari sunt cele economice. Pentru că, dacă este vorba de un meseriaș, un specialist de înaltă calificare, pierderea este mai mare decât în cazul unui muncitor, deoarece, explică autorii, pierde și statul care a investit în formarea lui profesională, pierde și societatea care nu se mai poate bucura de roadele muncii lui, pierd și beneficiarii care nu mai au acces la produse sau servicii de calitate. În plus, sunt și celelalte cheltuieli, cu repararea utilajului sau a utilajelor, a instalațiilor și echipamentelor defectate ori achiziționarea unora noi. Sunt cheltuielile cu procesul, cu daunele ș.a.m.d. Toate sunt costuri și, de cele mai multe ori, angajatorul nu le conștientizează.
– Aminteați de fondul de asigurare.
Este acest procent, de 2,25% pe care îl suportă angajatorul, din fondurile cheltuielilor de personal. Aici intră asigurarea de boli profesionale și accidente de muncă, indemnizația de concediu de boală, șomaj, un fond de rezervă salarială și altele. Acum, după ultimele modificări legislative, acest fond de risc este gestionat de Casa Națională de Pensii.
* Munca la negru, munca la gri
– Legat de noutăți, cum mai stăm cu munca la negru? Asta apropo de scoaterea din segmentul infracțiunii, de majorarea salariului minim și trecerea contribuțiilor în venitul salariaților…
Modificarea caracterului muncii nedeclarate s-a făcut prin normativul apărut în septembrie 2017. Acum, munca fără forme legale este identificată după patru criterii: primirea la muncă a unei persoane fără să existe din ziua anterioară contractul individual în formă scrisă, neînregistrarea contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților – tot din ziua anterioară începerii activității, primirea unui salariat la muncă în perioada cât acesta are raportul de muncă suspendat și primirea la muncă a unui salariat în afara orelor de program, așa cum sunt acestea menționate în contractul individual de muncă, cu timp parțial. Acestea sunt cele patru situații care intră în categoria muncă nedeclarată. Sancțiunea este 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată în una din primele trei categorii și de 10.000 lei pentru ultima situație. Angajatorul poate achita jumătate din amenzi în 48 de ore. Mai este prevăzută o amendă, de 10.000 lei, care se aplică angajatorului atunci când inspectorul de muncă nu găsește la sediul unității o copie după documentul de angajare al fiecărui salariat.
– Este mai eficient acum, spre deosebire de perioada când, pentru mai mult de 5 persoane la negru, se întocmea dosar penal?
Au fost tot felul de discuții, inclusiv că trecerea la regimul contravențional va face să ”înflorească” iar fenomenul. Dar haideți să vedem ce a fost anterior… Să știți că foarte puține persoane ajungeau să răspundă penal. Unele dosare rămâneau mult timp în instanță, la parchete, în alte cazuri se pronunța o pedeapsă cu suspendare și se stabilea o anumită despăgubire. De fapt, acesta a fost și unul din motivele legiuitorului atunci când a decis modificarea adusă Codului Penal.
– Anterior, s-a produs o scădere a muncii la negru?
Lucrurile stau în felul următor: după părerea mea, n-are cum să mai înflorească acest fenomen și nici nu va mai înflori. Dacă, acum câțiva ani, aveam în jur de 500 de persoane pe care le găseam anual muncind fără forme legale, ulterior, numărul a tot scăzut și am ajuns anul trecut la 137 de persoane depistate, față de 212 persoane în anul precedent și tot așa. Iar fenomenul acesta tot scade.
Pentru că, de fapt, angajatorii se plâng că nu au pe cine angaja. Nici calificați, nici necalificați. De cei calificați, nici nu mai vorbim, pentru că deja se resimte foarte acut lipsa forței de muncă, odată cu plecarea masivă a oamenilor în străinătate. Este și vina angajatorilor, care, într-o perioadă, nu au știut să-și păstreze oamenii cu înaltă calificare, iar aceștia și-au căutat condiții de muncă mai bune în altă parte. Mai sunt cazuri, firme care o lună, două, mai folosesc persoane fără contract de muncă, dar, în general, nu mai găsim zeci de cazuri lunar. Eu nu mă aștept ca munca nedeclarată să mai explodeze, în condițiile în care, în ultimii 10 ani, scade continuu.
– Dar în contextul ultimelor modificări, inclusiv majorarea salariului minim, cum rămâne cu munca la gri?
E un domeniu foarte dificil. Acum, salariul minim brut este, prin lege, de 1.900 lei și include 35% partea de contribuții sociale – 25% contribuția la pensie și 10% contribuția la sănătate. La acestea, se adaugă 2,25% contribuția asiguratoare pentru muncă, îi revine angajatorului. Plus impozitul de 10% pe venit, care-l achită tot salariatul. Și, atunci, ideea este dacă, ulterior, fiecare angajator analizează în ce măsură vrea și poate să-și fidelizeze angajații.
Chestiunea muncii la gri este, practic, în momentul când un salariat primește o sumă diferită, mai mare decât cea convenită prin contractul de muncă, astfel că toate aceste contribuții se plătesc la o bază mai mică. Dar această muncă la gri este foarte greu de dovedit, fiindcă nimeni – nici angajatorul, nici angajatul – nu are niciun interes. Avem doar reclamații că salariatul nu-și primește banii la timp sau că muncește fără forme legale.
Și mai este o formă de muncă nedeclarată: atunci când o persoană este în evidență ca șomer, primește indemnizație și, între timp, lucrează fără a avea contract de muncă. În acest caz, ambii parteneri sunt mulțumiți și nimeni nu reclamă nimic. Anul trecut nu am găsit astfel de situații, dar în anii din urmă au mai fost cazuri.
– Revenind la munca la negru, câte din amenzi au fost contestate?
Anul trecut, au fost aplicate 75 de sancțiuni și au fost contestate 45, inclusiv după luna septembrie, când a fost modificat Codul Penal, toate fiind încă pe rolul instanțelor. Angajatorul apelează la instanță și pentru a câștiga timp în plata amenzii. Din datele pe care le avem din procesele încheiate, o parte din contestații au fost transformate de instanțe în avertisment, dar, de cele mai multe ori, noi am avut câștig de cauză, fiindcă legea este clară și nu ai cum s-o interpretezi.
– Care este cea mai mare amendă dată anul trecut?
80.000 lei. A fost aplicată pe legea nouă, în urma unui control din luna octombrie, la o firmă din zona Roman, cu activitate de intermedieri în comerțul cu textile, confecții de blană, încălțăminte și articole din piele. Au fost depistate 4 persoane care munceau fără forme legale de angajare.
* Munca în Neamț în 2017
– 9.368 de angajatori activi (firme cu cel puțin un contract individual de muncă);
– 79.469 salariați;
– 85.999 contracte de muncă active, din care 5.714 pe perioadă determinată;
– 4.309 contracte de muncă suspendate, din care 94 pe perioadă determinată;
– 13.428 contracte de muncă part-time;
– 235 de angajatori au registru pentru zilieri, acestea conțin 590.369 de poziții;
– 20.243 de persoane au muncit ca zilieri.
* Munca la ITM Neamț în 2017
– 3.313 verificări (față de 3.233 în 2016);
– 172 accidente de muncă anunțate de angajatori (față de 146 anterior);
– 137 evenimente cercetate de angajatori și avizate de ITM (față de 114 anterior) și 20 evenimente grave cercetate de ITM și avizate de Inspecția Muncii București (față de 17 în 2016);
– 89 răniți (față de 72), dintre care 8 au murit și 81 au fost incapabili să muncească temporar;
– 1 accident colectiv de muncă (nici unul anterior), cu 4 răniți;
– 2 incidente periculoase (unul a fost incendiul la banda transportoare de la fabrica de ciment de la Tașca).
Cele mai multe accidente de muncă s-au petrecut în producția de țevi (10), fabricarea mobilei (9), construcții (8), protecție și gardă (7), exploatare forestieră, fabricarea zahărului, comerț cu ridicata de material lemnos și materiale de construcții (6), cultivarea cerealelor, fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule, servicii de administrație publică generală, activități ale organizațiilor religioase (5) și învățământ secundar general, comerț cu amănuntul produse alimentare (4).
* Mai multe sancțiuni
– 1.591 sancțiuni (față de 1.549 în anul anterior), din care 1.403 avertismente și 188 amenzi;
– 75 amenzi pentru munca nedeclarată (45 contestate, procese pe rol);
– 1.742.500 lei total amenzi (față de 2.162.200 lei anterior);
– 137 persoane depistate fără forme legale de angajare (față de 212 anterior);
– 8 propuneri de urmărire penală înaintate organelor de anchetă (față de 18 în anul 2016), din care un dosar pentru încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă și 7 pe relații de muncă.
Cristina IORDACHE
