Peste 1000 de magistraţi din toată ţara, printre care se numără şi 15 din judeţul Neamţ, au semnat o scrisoare deschisă prin care vor să transmită un mesaj referitor la „dezbaterile publice recente, care pun în grav pericol independența justiției și parcursul Statului Român în cadrul Uniunii Europene”. Semnatarii din Neamţ sunt Alina Mihaela Palancanu, preşedinta Tribunalului Neamț, Florina Carmen Ionescu, judecător la Tribunalul Neamț, Oana Livia Apetri, judecător la Judecătoria Tîrgu Neamț, Tudor Ionuţ Vieriu şi Dorina Sârghi, procurori la Parchetul Roman, Constantin Leţ şi Anca Sandu, procurori la Parchetul Piatra-Neamţ, Maria Irina Manolică, procuror la Parchetul Bicaz, Alina Labiş, judecător la Judecătorie Bicaz, Cristina Maria Luca şi Lucian Dieac, procurori la Parchetul Judeţean Neamţ, Gabriela Bratu, Iulia Emilia Apostol, Ellzica Tentiuc şi Adina Dumitrița Munteanu, judecători la Judecătoria Piatra Neamț.
„Ținând seama de diferențele specifice, judecătorii, la fel ca procurorii, acționează în interes comun, în numele societății și al cetățenilor ce își doresc garantate sub toate aspectele drepturile și libertățile fundamentale”, susţin semnatarii. „Așadar, independența Ministerului Public constituie un corolar indispensabil al independenței sistemului judiciar. Rolul procurorului în statul de drept poate fi asigurat în mod optim doar dacă acesta este independent în adoptarea deciziilor, atât față de executiv, cât și față de legislativ. Toți procurorii și judecătorii, inclusiv cei care soluționează infracțiuni de corupție, trebuie să se bucure de independența și autonomia necesare pentru îndeplinirea funcțiilor lor și să nu fie supuși unor influențe incompatibile. Acestea se aplică și mecanismelor disciplinare, iar judecătorii și procurorii trebuie să îndeplinească cele mai înalte standarde de integritate”.
Magistraţii afirmă, de asemenea că fenomenul corupției reprezintă o amenințare serioasă pentru dezvoltare și stabilitate, are consecințe negative la toate nivelurile de guvernare și subminează încrederea publică în democrație şi tocmai de aceea o evaluare pozitivă a progreselor realizate se bazează pe o Direcție Națională Anticorupție independentă.
„În momentul actual, exprimărilor incoerente ale factorilor politici, într-o țară măcinată de o corupție endemică, li se adaugă numeroase acțiuni de manipulare a opiniei publice și atacuri fără precedent la adresa a numeroși judecători și procurori care instrumentează inclusiv cauze de mare corupție, dar și a celor mai importante instituții ale statului, cu rol de apărare și siguranță publică, cu precădere Direcția Națională Anticorupție”, se mai arată în scrisoare deschisă. „Mai mult, însuși Ministrul Justiției își permite să atace public pe toți procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, speculând faptul că aceștia administrează probe cu încălcarea legii, respectiv că procurorul șef își exprimă public, în presa occidentală, îndoielile cu privire la evoluția statului de drept în România, ignorând flagrant faptul că libertatea de exprimare în legătură cu buna funcționare a justiției, chestiune de interes public, este protejată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar ”efectul descurajator joacă în detrimentul societății în ansamblul său”. De asemenea, Ministrul Justiției nesocotește faptul că, pe rolul Inspecției Judiciare, Consiliului Superior al Magistraturii ori, după caz, Înaltei Curți de Casație și Justiție există proceduri în derulare, inducând în opinia publică un sentiment de neîncredere în judecătorii, respectiv procurorii ce fac parte din aceste autorități. Inducerea, în mod indirect și fără suportul unor soluții judiciare definitive în acest sens, a ideii unei funcționări anormale și incorecte a sistemului judiciar, pe componenta de exercitare a atribuțiilor de serviciu ce le revin atât judecătorilor, cât și procurorilor, parte a mecanismului justiției, în sensul că se instrumentează dosare penale cu persoane care ocupă funcții importante în stat pentru afirmarea profesională și nu pe baza probelor aflate la dosar are drept consecință majoră alterarea, înainte de toate, a încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană care încredințează magistraților apărarea drepturilor sale le așteaptă. Modalitatea de exprimare creează un dubiu greu de înlăturat cu privire la independența magistraților, cu consecința afectării imaginii sistemului de justiție”.
Magistraţii cer Consiliului Superior al Magistraturii să le apere independența , să le protejeze reputația și să le asigure autoritatea chiar şi în faţa unui ministru al justiției.
C.M.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






2 comentarii
Poate ar trebui sa publice o scrisoare deschisa si muritorii de rand , cerandu-le independentilor in ale justitiei , care au in primul rand o situatie financiara chiar independenta, sa raspunda, unde au fost si unde sunt, cand s-au intamplat si se intampa atatea jafuri in tara asta si cat s-a recuperat din prejudicii ?
O treaba curajoas….