Teo Rusu: ”Cheia muncii de jurnalist este să știi să cauți informația”

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului ”Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog”, coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului ”Reporter și blogger european”.

Anul acesta, împlinește 11 ani de când lucrează în presă. Primul loc de muncă a fost într-o televiziune.

– Am văzut un anunț. Condițiile erau atât de ușoare încât am zis, de ce nu? hai să încerc. Mă vedeam undeva, într-o redacție, unde voi edita niște materiale… Și am reușit la concurs și, wow!, încă de a doua zi, m-au pus în fața camerei.

A început, la un moment dat, și o colaborare cu un ziar cotidian, pe lângă munca din televiziune.

– Era altceva. În presa scrisă, trebuie să convingi omul cu vorbe, nu mai ai imagini la dispoziție. Și mi-a plăcut parcă mai mult, iar când mi s-a propus să mă angajez full-time la Ziarul de Roman, am analizat și mi-am zis că aceea era cea mai bună variantă pentru dezvoltarea mea profesională și m-am mutat la ziar. Și, pe de altă parte, mie niciodată nu mi-a fost frică de provocări.

La ziar a lucrat vreo patru ani, timp în care a luat și o pauză de câteva luni. Și, după cei patru ani, s-a întors la prima dragoste, televiziunea. Era vorba despre un post TV din Piatra Neamț. După ce încercase, în prealabil, doar o colaborare.

– Mie nu-mi plac lucrurile făcute fără rigoare, așa încât i-am spus patronului că aș vrea să colaborez cu o televiziune din Piatra. Așa am crezut eu că e corect. Din păcate, patronul de atunci al ziarului nu a fost de acord. Așa încât a trebuit să renunț la ziar.

După o vreme, s-a schimbat patronul ziarului, iar redactorul-șef a dorit să refacă vechea echipă și a făcut oferte tuturor celor care lucraseră la ziar și, între timp, plecaseră care încotro.

– Echipa chiar s-a refăcut, parțial, e drept, dar mulți dintre cei care fusesem la ziar în 2008 ne-am întors și am format echipa. Am vrut să mă întorc cu atât mai mult cu cât, atunci, ziarul apărea în formatul print și, pentru romașcani, Ziarul de Roman era un brand și un etalon.

De cochetat cu televiziunea a mai cochetat, colaborând cu o televiziune națională, de data aceasta. Nu a durat foarte mult însă…

– Nu a fost ce mi-am dorit. Și asta pentru că, la acea televiziune, dorința de a scoate senzațional din orice trecea nepermis de mult peste adevăr. Ori eu nu pot proceda așa! Adevărul este adevăr și eu cred că un jurnalist trebuie să spună adevărul oricând, chiar și atunci când acesta nu e senzațional.

Pentru a nu mai avea nemulțumiri legate de politicile redacționale ale diverșilor șefi și patroni, Teo și Gabi, soțul ei, au luat decizia de a scoate ei înșiși un ziar on-line, deși nu era un lucru simplu și ușor.

– Eu nu privesc lucrurile ca fiind simple sau dificile, fiindcă așa putem clasifica foarte multe lucruri ca fiind dificile, când, de fapt, ele nu sunt, în realitate. M-am gândit dacă pot să fac asta sau dacă nu pot, nu dacă e dificil sau nu. Noi de la asta am pornit. Și, dacă putem, ce facem? În condițiile în care luase avânt clickbait-ul, în condițiile în care se puneau nu doar titluri, ci și imagini șocante pentru a trage cititorii, pentru că agențiile de publicitate de la nivel național se uită exclusiv pe numărul de afișări pentru a da publicitate… Evident, genul acesta de comportament, al celor care pot să ajute o publicație să trăiască din punct de vedere al business-ului, e un comportament care se regăsea și în plan local. Omul de afaceri, dacă te duceai la el, asta te întreba: câte vizualizări ai pe un articol? Și, atunci, ne-am gândit, dacă nu facem publicația noastră on-line cu clickbait, pe ce punem accentul? Și, efectiv, am scris pe o hârtie două liste, una cu ce facem și alta cu ce nu facem. Am decis, după o discuție de vreo jumătate de zi, că ziarul nostru va fi fără clickbait. Pe urmă, ne-am gândit dacă mergem să consemnăm la accidente sau nu. Și nu pentru că genul acesta de evenimente nu are rolul lui atunci când e mediatizat, ci pentru că oamenii par să fie ”vrăjiți” uneori să citească un articol sau să se uite la niște fotografii de la un accident. În condițiile în care accidentele înseamnă, de fapt, drame și tragedii… Și, la sfârșitul discuției, am ajuns la concluzia că vom merge la accidente, pentru că sunt niște evenimente care au, totuși, loc și pe care nu le putem ignora, dar că vom publica fotografii în așa fel încât, dacă un copil intră pe site-ul nostru, imaginile să nu aibă asupra lui un impact pe care noi nu ni-l dorim pentru copilul nostru. Așadar, noi am pornit cu publicația noastră de la niște principii și niște valori, dar trebuia să ne gândim și din punct de vedere al business-ului cum facem…

Au reușit să facă un site echilibrat și plin de informații, nu numai din aria locală, ci și de la nivel național și internațional chiar, iar bilanțul contabil al firmei arată că business-ul merge.

Recunoașterea muncii a venit, nu mult după asta, prin atenția pe care niște ONG-uri care se ocupă de presa din România au acordat-o site-ului ÎnRoman.ro și ziaristei Teo Rusu. Atenția, la rândul ei, s-a materializat în niște colaborări și în niște protocoale încheiate de Teo cu acele entități.

– Ca să o iau de la început, prima oară am fost la un workshop, în urmă cu câțiva ani. Vorbesc de unul din evenimentele organizate de FreedomHouse România și n-aveam mari speranțe… Mi-am zis ”cine Dumnezeu bagă în seamă un jurnalist mic, dintr-un oraș mic din Moldova?!” M-am înscris și, culmea!, mi-au acceptat articolele. Acele articole în care eu, ani de-a rândul, am scris despre Apa Serv, despre gunoi, despre fondurile europene… Acolo, când mi-au dat cuvântul, mi-am dat seama că vorbeam cu o mare revoltă despre situația presei locale din România și mi-am mai dat seama că eram, de fapt, foarte mulți revoltați și am văzut bine, în sfârșit, care era situația în toată țara. După aceea, totul a venit de la sine: eu am rămas în baza lor de date și, când au mai organizat evenimente, m-au invitat, însă tot pe baza unor articole scrise între timp. Am învățat foarte multe lucruri de la ei și de la alte organizații, dar cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să știu unde să caut informația corectă. Fiindcă asta este cheia muncii de jurnalist: să știi să cauți informația și să te duci dincolo de declarațiile omului din fața ta. Mai ales când e vorba despre lucruri sensibile, din administrație și politică.

Mulți șefi de instituții o consideră ușor agasantă, fiindcă Teo îi sună și îi roagă să-i explice, ca unui neofit, speța respectivă. Ea nu e specialistă, ca și cititorii ei de altfel, iar rolul pe care Teo consideră că-l are este acela de ”curea de transmisie” pentru informație, de la sursă către receptor.

Ca o altă recunoaștere a calității muncii ei de jurnalist, Teo a putut face o vizită de studiu de 5 zile la Bruxelles în anul 2015, împreună cu alți zece ziariști. În anul 2016, a fost beneficiara programului ”Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog”, câștigând o bursă de studii și de lucru la instituțiile europene, bursă plătită integral de Reprezentanța Comisiei Europene din România.

– A fost experiența care mi-a deschis foarte mult orizontul. Am înțeles exact cum funcționează instituțiile și am încercat să cunosc și viața oamenilor obișnuiți din orașele europene, nu doar a funcționarilor instituțiilor europene, care lucrează în niște clădiri imense in sticlă, care au niște badge-uri la gât, unde ușile se deschid automat, iar lifturile funcționează pe touch… Am vrut să văd cum trăiesc, efectiv, oamenii obișnuiți, de ce par ei mai veseli decât noi, de ce lor le este mai bine… Apoi, în decembrie 2016 și în decembrie 2017, au venit pentru mine și premiile din concursul ”Reporter și blogger european”.

Teo crede că tendința de a nu evita provocările i-a venit și din familie, fiindcă are doi frați mai mari și a fost nevoită toată copilăria să se lupte ca să arate că și ea contează, că și ea poate, că și ea știe. Dar are și o soră mult mai mică decât ea, care a pus-o în situația să o protejeze și să aibă grijă de ea. De aici, ”dualitatea”.

– Pe de o parte, eram gata să rup norii, dacă i s-ar fi putut întâmpla surorii mele ceva, iar pe de altă parte eram și grijulie și ”mămoasă”… Numai eu știu câte pozne de-ale surorii mele mi le-am asumat eu, ca să nu fie ea pedepsită.

Acest sentiment, de a proteja pe cel care merită și care nu poate să se protejeze el însuși, și-a pus amprenta asupra felului în care își face meseria de jurnalist. Între ”cazurile” la rezolvarea cărora a contribuit Teo Rusu, este și cel al accidentului mortal de muncă al lui Neculai Spumă, care a murit căzând de pe o schelă, pe care lucra fără echipament de protecție. După doi ani de tergiversări ale investigațiilor, articolul lui Teo a determinat rezolvarea cazului, trimiterea vinovaților după gratii și primirea de către familie a binemeritatelor despăgubiri. Un alt caz, mai recent, a fost articolul în urma căruia fostul primar al comunei Horia, Vasile Baciu, a fost declarat în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate, motivul fiind faptul că acesta a concesionat o pajişte din comună către propriul fiu.

Teo Rusu știe să asculte, să scrie și mereu încearcă să înțeleagă. Alfred Northcliffe, proprietar al publicațiilor Daily Mail și DailyMirror prin anii 1920,  definea profesia de ziarist astfel: ”Ziaristul este cineva a cărui funcţie este să explice altora lucruri pe care nici el însuşi nu le înţelege”.

Dan AILINCĂI