Într-o conferinţă de presă a primarului Daniel Harpa, acesta a ţinut să-i liniştească pe cei care-l critică pe reţelele de socializare că nu le sunt asfaltate drumurile din Târgu Neamț. Edilul le-a reamintit că legea nu-i permite să asfalteze un drum până nu sunt asigurate utilităţile, respectiv apa şi canalizarea. El a aruncat mănușa celor care-l critică și i-a invitat să se alăture celor din primărie să facă administrație locală. „Ştim cu toţii că de la sfârşitul anului 2012 oraşul nostru a intrat într-un proces extins de reabilitare şi modernizare, începând de la rețeaua de apă-canal, apoi drumurile, spitalul și şcolile. Toate aceste proiecte pe care le-am început din primul mandat sunt în proporţie de 80% finanţate de Guvernul României, prin Programul de Dezvoltare Locală. Primele străzi modernizate în Târgu-Neamţ au fost în număr de 22, din zona Condreni, Ţuţuieni, o parte din zona Humuleşti şi o parte din zona Blebea. Legislaţia nu ne permite să reparăm un drum, până când nu avem asigurate apa şi canalizarea. Acesta este motivul pentru care unele străzi din oraş nu sunt modernizate. Aici mă refer la zona Blebea, la Humuleştii Noi, o parte din Humuleşti şi alte părți din oraş. La momentul de faţă avem finalizate cele 22 de străzi pe care le-am început în anii 2013-2014-2015, inclusiv cu canalizare şi apă, iar acum avem în derulare două proiecte de canalizare pentru Humuleştii Noi, Blebea şi străzile Vultur şi George Coşbuc din Pometea. Străzile din Humuleştii Noi, din Blebea şi din Pometea, sunt predate constructorului care lucrează la canalizare. Ele vor intra la asfaltare, după finalizarea lucrărilor de canalizare. Fac apel la cetăţenii de pe aceste străzi să înţeleagă că nu se poate face nimic peste noapte. Am văzut comentarii răutăcioase din partea unor cetăţeni din Humuleşti, unde chiar dacă am rezolvat problema cu apa, canalizarea şi gazul. Nici nu am ieşit bine din iarnă şi au început să reclame starea drumurilor. Nu putem să ne apucăm de o lucrare dacă nu avem fondurile necesare. Aici mă refer şi la strada Garoafelor, unde după ce vom pune canalizarea, vom veni şi cu asfaltul. Dar sunt sigur că şi după ce vom pune asfaltul vom fi criticaţi că nu avem ştrand sau pârtie de schi. Îi invit pe cei care cred că la primărie nu se vrea să se facă investiţii, să facă voluntariat, aici, alături de primar, viceprimar şi alţii şi să vadă cât este de greu să obţii o investiţie, să depui un proiect, să organizezi o licitaţie şi multe altele. Aşa cum am reuşit să achităm acele imense datorii când am preluat primăria şi am ajuns la un grad de îndatorare de la 70% la 6%, aşa cum am reuşit să asigurăm canalizarea în proporţie de 90%, tot aşa vom găsi soluţii şi pentru celelalte 30-40 de străzi să fie asfaltate în perioada următoare”.
C.T. STURZU
Un comentariu
VinO dumneata în cartierul Blebea și circula cu mașina propice. Ha ha ha