Bugetul actual alocat medicilor de familie din Neamț pentru anul 2018 este mai mare decât cel cheltuit anul trecut. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț a primit cu 4.000.000 lei mai mult anul acesta, față de decontările de anul trecut.
“Bugetul alocat în prezent pentru efectuarea plăților în asistența medicală primară pe acest an este de 39.438.000 lei, față de 35.450.840 lei anul trecut. Bugetul de anul acesta va mai suferi modificări survenite ca urmare a rectificărilor ce vor interveni anul acesta și nu include sumele destinate decontării serviciilor medicale efectuate în centrele de permanență”, a declarat Elena Nadia Harpa, președintele CAS Neamț.
Contractarea pe anul acesta se va încheia în data de 26 aprilie, când fiecare medic de familie va ști exact de ce fonduri dispune. Rămâne de văzut dacă banii alocați de CAS Neamț vor ajunge pentru decontările celor 248 de medici de familie care intră în contract cu CAS Neamț, pe lângă cei 54 de medici de familie care contractează cu CAS a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței naționale și Autorității Judecătorești (AOPSNAJ). Valoarea punctului de plată pentru asigurații din lista unui medic a crescut la 5,8 lei începând cu luna aprilie 2018 (de la 4,8 lei), iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu medical este de 2,8 lei (față de 2,2 lei cât era până în aprilie anul acesta). În plus, în contractul de anul acesta sunt incluse două noi servicii care se decontează medicilor de familie: administrarea schemei de tratament bolnavului de TBC pentru care se acordă 40 de puncte pe lună de fiecare asigurat și 15 puncte pe fiecare caz oncologic suspectat de medicul de familie și decontat în luna în care pacientul este confirmat de medicul specialist. Pe de altă parte, numărul optim de asigurați a rămas, de ani de zile, 1.800 la un medic de familie stabilit prin contractul-cadru, iar cheltuielile de funcționare a unui cabinet au tot crescut, motiv pentru care medicii de familie se plâng de subfinanțare.
De cealaltă parte, în pachetul de bază pentru care medicul de familie primește bani de la CAS sunt introduse servicii ce pot fi acordate pacienților: bilet de trimitere pentru toate analizele de microbiologie din pachetul de bază, bilet de trimitere pentru investigații factor reumatoid, adeverință de angajare pentru pacienții asigurați, fișa medicală sintetică pentru copiii cu dizabilități necesară la încadrarea și reevaluarea în grad de handicap.
Pentru un medic nou venit este asigurată o plată pe număr de pacienți înscriși pe listă corespunzător unei liste considerată echilibrată de 800 de asigurați și ajustată în funcție de pregătirea profesională a medicului de familie și condițiile de muncă, plus un buget destinat cheltuielilor de administrare și funcționare a cabinetului, ce include cheltuielile cu personalul angajat (asistenta medicală), cu medicamentele și materialele sanitare din trusa de urgență. Suma alocată bugetului de funcționare a cabinetului înseamnă bugetul per capita înmulțit cu 1,5.
Dr. Carmen Covrig, președinta Patronatului Medicilor de Familie Neamț spune că bugetul alocat anul acesta nu acoperă creșterile de tarife la utilități şi la ceilalți furnizori: “Este un simulacru, pentru că noi și așa câștigăm mai puțin din cauza majorărilor de tarife la utilități și la toți furnizorii noștri. Creșterile salariale s-au acordat doar pentru medicii și asistenții din spitale. În rest, creșterea punctului la serviciile medicale și la plata per asigurat este nesemnificativă pentru medicina primară. Ca să facem reduceri de cheltuieli, nu avem de unde, pentru că un asistent medical oricum trebuie să am, nu pot să-i tai din normă, un contabil oricum trebuie să am, curent electric trebuie să consum, nu am de unde să tai. Vom vedea ce va fi la contractarea de anul acesta”. (C.I.)