Sub genericul Cultul performanţei, explicit sau implicit, nu am ezitat de-a lungul anilor să promovăm persoane, idei, proiecte, atitudini, inclusiv dispute inteligente care contează, indiferent de apartenenţa la o şcoală de gândire, religie, sex sau partid. Mersul vremurilor şi interesul publicului cititor scârbit de modele false ne îndeamnă să dezvoltăm abordarea noastră. Pe scurt, încercăm să facem pasul de la prezentări sporadice la apariţii constante. În timp, cultul performanţei poate deveni o adevărată pecete.
Radu Momanu încearcă să fie foarte puţin prezent în mass-media. Excepţia a fost acasă. Ceea ce, în contextul cultului performanţei, privilegiu se cheamă.
A absolvit Liceul de matematică-fizică ”Petru Rareş” în 1985, într-una dintre cele mai frumoase şi puternice promoţii din istoria colegiului naţional de astăzi. Enumerarea rapidă a câtorva dintre colegii săi ar trebui să fie un test şi o provocare doar pentru cei mai tineri: Dan Ostahie, Hermin Abramovici, Cătălin Borcea şi Mădălina Găitănaru, Neculai Ivanov, Bogdan Mândrilă, Iulius Munteanu, Radu Stâncescu, Florin Bogdan, Ciprian Ţintescu, Gheorghiţă Zaharia, Dragoş Viziteu, Laurenţiu Pricop, Livia Carabeţ, Nerina Modan sau Alex Vrânceanu. Plus şeful de promoţie Doru Gherghel (directorul Direcţiei Silvice Neamţ) şi simbolul lor de patrimoniu mondial, nimeni altul decât Daniel Tătaru. Mare parte dintre ei a urmat paşii seriei cu patru ani mai mare, începând cu doamna învăţătoare Maria Pricop, de la Şcoala Generală nr. 3.
Din galeria de profesori, cei care îşi dau exemple, preferabil bune, în viaţă, îi numeşte, aproape dintr-o suflare, pe Gheorghe Dumitreasa, Sanda Spiridon, Irina Hirţe, Antonina Mândru, Paul şi Maria Sandovici. Celor doi soţi profesori de engleză o alătură pe Maria Bîrliba, profesoară de engleză la şcoala generală, explicaţia fiind simplă: ”Eu scriu acum în engleză mai mult decât scriu în română, vorbesc în engleză profesional mai mult decât vorbesc în română”.
■ Unde e înregistrată vocea învăţătoarei
Ce înseamnă să ai o învăţătoare luminată?
Nu am să-ţi răspund direct. Când s-a însurat Laurenţiu Pricop (fiul cel mic al învăţătoarei – n.a.), prin 1999-2000, m-a sunat doamna Pricop. Eram în Bucureşti, cred că eram şi eu însurat. Am ridicat receptorul, a spus „Alo?!” şi eu am spus ”Săru’mâna, doamna Pricop!”. Nu vorbisem cu doamna din 1985 sau 1984, când am fost la majoratul lui Laurenţiu. Vocea doamnei Pricop e înregistrată în creierul meu. Asta e iluminarea…
Termină Electronica în 1991, la Bucureşti, dar până la licenţă depune aplicaţii la mai multe facultăţi în SUA pentru masterat. ”Am fost admis la Arizona State University. Numai că eu nu am avut 15.000 dolari, în condiţiile în care tata era senator şi toată lumea ştie cu ce s-a ocupat în viaţă. N-o fost de unde şi tata a fost reticent să se ducă să vorbească pe undeva. A zis că nu poate şi gata. A fost o chestie demoralizatoare, descurajatoare pentru un om la începutul vieţii profesionale”. Pentru cine chiar nu ştie sau nu s-a prins, Radu e fiul celebrului Valeriu Momanu.
Pe urmă face un MBA în România, unul special, în sensul în care era pe infrastructura ASE-ului, cu profesori canadieni de la Université du Québec à Montréal şi de la McGill University. ”Am fost prima serie, am pornit, în mai 1994, cu bursă de la guvernul canadian, care bursă era de două ori mai mare decât salariul de inginer. Eram inginer la Institutul de Microtehnologie, la Băneasa”. Teoretic, trebuia să fie proiectant de circuite integrate. Numai că, într-o zi, şi-a dat seama că n-are nicio legătură cu profesia şi niciun viitor. Rămâne cu amintirea motivaţie pentru electronică: acolo se duceau băieţii deştepţi, buni la matematică. Pe lângă Tătaru, mai erau câţiva colegi olimpici tari, inclusiv el, de nivel naţional. Fascinant şi astăzi e că erau buni la matematică şi… baschet. Gicu Olteanu, antrenorul de la Şcoala Sportivă, are un statut de excepţie, căci i-a fost profesor din clasa a IV-a până într-a XII-a…
Când a început MBA-ul, îşi făcea un calcul simplu. Pe lângă bursa de 120 dolari, faţă de 60 salariu, credea c-o să aibă 3 ore de curs pe zi. Adică bani dubli, muncă la jumătate, un an de zile de boierie. Socoteala nu s-a potrivit.
”După primele 3 ore, am plecat cu rucsacul plin – teme, studii de caz, nici nu ştiam ce-i ăla studiu de caz. Primul studiu, la marketing, a fost despre şamponul Head&Shoulders care nu apăruse în România şi noi nu ştiam ce înseamnă dandruff (mătreaţă). Plecat de la 9 dimineaţa, ajung acasă pe la 10 seara. M-a pus mama să suflu. I-am spus că nu am fost la băut, ci la studiu de caz”.
În medie, a muncit între 10 şi 12 ore pe zi, de luni până duminică. Era în concediu de studii, fără plată. Dacă lua salariu, trebuia să rămână la institut încă 5 ani. ”Am dat 45 de examene. Pentru comparaţie, în timpul facultăţii am avut 35. Aveam module scurte de câteva săptămâni, timp în care dădeai examene de început, de final şi neaşteptate, peste rând. Aşa ne-a rupt un profesor în 1994, după ce am bătut Argentina la fotbal şi omul n-a închis un ochi toată noaptea din cauza manifestaţiilor şi marşurilor de bucurie din Bucureşti. Spre deosebire de şcoala românească, la MBA nu ţi se preda. Îţi dădea de citit, aveai discuţii cu profesorul şi primeai notă pentru tot. Nota de la sfârşitul modulului avea vreo 10 componente din examene, teme, prezentări, studii de caz şi prezenţă în sensul activităţii la oră”.
Antologică rămâne Contabilitatea managerială. Avea 600 de pagini în franceză, le-a fost predată în engleză şi au învăţat-o în 3 săptămâni.
În pasul următor, se angajează timp de vreun an la o firmă de brokeraj, subsidiară a Alpha Bank. Trece la Investment Bank Austria, apoi Bank Austria cumpără Creditanstalt. Lucrează cu două legende, Florin Pogonaru şi Dan Pascariu, cel din urmă spunându-i că e om de investment banking. Dar Pogonaru e cel care îl trimite spre corporate finance. ”La CAIB (Creditanstalt Investment Bank – n.a.) eram 6 profesionişti care produceam 3 milioane de dolari pe an din onorarii/comisioane. În ’98-’99 erau o grămadă de bani. Închideam 5-6 tranzacţii pe an”.
Între 2000 şi 2004, este Business development Director la CarpatCement, sucursala locală a Heidelberg Cement. ”A venit unul dintre clienţii noştri, Heidelberg Cement, pentru care am cumpărat Moldocim Bicaz. A venit şeful de proiect şi m-a luat pe mine şi pe un coleg să lucrăm direct pentru ei, pe bani mai mulţi, fiindcă oricum tot noi le făceam treaba”. Una peste alta, în tot ce este cumpărat, fuzionat, vândut de Heidelberg Cement în România este, practic, şi mâna lui Radu Momanu. ”A fost o experienţă extraordinar de interesantă. Am intrat într-o firmă care avea două fabrici de ciment cu 5.000 de angajaţi, iar când am plecat în 2004 erau 3 fabrici de ciment, plus nu ştiu câte de agregate şi de betoane, care aveau 1.500 de angajaţi. A fost un proces de restructurare dificilă pentru oameni, dar până la urmă business is business”.
Astăzi, Radu Momanu are un business care, în engleză, se cheamă corporate finance advisor. Din 1995, a încercat să găsească traduceri rezonabile. Toate sunt aiureli. Mai exact se ocupă cu merging and acquisition – tranzacţii pentru fuziuni şi achiziţii de companii. De când lucrează pe firma lui, de prin 2002, e consultantul antreprenorilor care vor să-şi vândă firma sau vor să atragă capitaluri în firmă. De lucru s-a apucat, efectiv, prin 2004-2005, împreună cu nişte prieteni.
A învăţat foarte multe lucruri pe plan managerial la Heidelberg Cement şi i-au folosit când s-a întors în consultanţă. ”Foarte puţini oameni înţeleg de la început ce fac. Când înţeleg, văd că nu vând decât profesionalism, corectitudine şi seriozitate. Dacă dai rateu într-una dintr-astea, nu ţi-ai stricat numai relaţia cu clientul respectiv, nu ai pierdut numai contractul – ţi se duce buhul”.
Drept exemplu de succes oferă recenta finalizare a unei afaceri prin care Vodafone a achiziţionat o firmă care se ocupă de servicii de telematică. ”Se pun nişte cartele GSM în maşini sau alte echipamente mobile şi ele transmit informaţii şi geolocaţie. Informaţii înseamnă şi nivelul motorinei din rezervor, de câte ori apeşi pe ambreiaj sau starea plăcuţelor de frână. Preponderent e vorba de localizarea maşinilor. Un avantaj e că îţi face foaia de parcurs automat. E a zecea tranzacţie pe care am închis-o cu succes”.
Criza din 2008-2009 a lăsat urme. ”Am început anul 2008 cu 6 proiecte în aşteptare. Dacă se făceau toate, valoarea tranzacţiilor se apropia de 200 milioane euro. Din şase, cinci au picat în 2008. A fost o lovitură fantastică. Criza a însemnat limitarea finanţărilor, firmele n-au mai făcut achiziţii, iar fără achiziţii noi n-aveam de lucru. Am pierdut onorarii mari. Dacă finalizam tranzacţiile din 2008, ne asiguram o pensie liniştită”.
Nici astăzi afacerile nu merg toate ca unse. Anul trecut a lucrat la o tranzacţie 9 luni. Şi n-a ieşit. ”Nu greşisem nimic, nu era din vina mea. În business-ul ăsta 99% nu este suficient. Eu îmi iau comisionul de succes atunci când clientul meu îşi vinde acţiunile şi cumpărătorul îl plăteşte. Asta este ca-n electronică, un circuit bipolar. Care este 0 sau 1, nu există 0,5, nu există 0,1, sau 0,9. Dacă am ajuns la 90%, eu nu iau 90% din bani, iau zero. Sau, dacă s-a semnat contractul şi Consiliul Concurenţei spune că se afecteză mediul concurenţial, tranzacţia nu se efectuează, eu nu-mi iau banul. Este stupid să spun că sunt într-un business în care contează perfecţiunea. Există o măsurabilitate foarte bine definită: dacă ţi-ai îndeplinit sau nu proiectul”.
■ Ziceri, gânduri, păreri
■ Ziceri, gânduri, păreri- Perla Moldovei: ”Din păcate se vede corelaţia între economie şi viaţa cetăţii. Între 1990 şi 2018, Piatra Neamţ a pierdut 50.000 de locuri de muncă. Nu are cum fi un oraş vibrant fără business. La ora actuală, Piatra Neamţ nu are ce să vândă. Şi nu-i singurul oraş”.
- Politică: ”Nu mă atrage politica. Nu am nicio intenţie, sub nicio formă. Cred că cel mai tare motiv l-a exprimat într-un interviu Michael Bloomber (al 108-lea primar al New York-ului – n.a.). Venit din business, a constatat că, spre deosebire de angajaţii lui din mediul privat, al căror obiectiv era să fie cât mai profitabili şi cât mai eficienţi, obiectivul celor din administraţie era să-şi cheltuiască cât mai bine bugetul alocat”.
- Afaceri cu statul: ”Nu-i condamn pe cei care lucrează cu statul. Ar fi stupid să crezi că toţi o fac greşit sau că toţi fură. Eu mi-am propus să nu lucrez. Nu am abilitatea, nu am cunoştinţe legale, nu am dorinţa de a interacţiona cu statul. Statul, în lume, este un contribuitor important la finanţarea unor proiecte cum este iPhone, care, în proporţie de 98%, este dezvoltat la cererea şi pe banii DARPA (agenţia Departamentului Apărării din SUA responsabilă cu dezvoltarea tehnologiilor avansate – n.a.) şi altor agenţii ale unor guverne puternice”.
- Reguli: ”România încă nu a învăţat să trăiască după reguli. Ea trăieşte după excepţii de la reguli”.
Viorel COSMA
