Zizi Burghelea – singurul fizician într-un ocean de medici

Unul dintre puținii evaluatori de spitale din țară, expert ANMCS pe domeniul acreditare, este și fizician principal al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. A dat concurs pe postul proaspăt înființat la Piatra Neamț – ca, de altfel, în toate spitalele din țară -, după ce, în 2007, s-a decis că activitatea radiologică, în partea ei tehnică, nu poate fi lăsată doar pe seama medicilor.

Zizi Daniel Burghelea a câștigat concursul și, de 11 ani, este responsabil în securitatea radiologică la spital pentru cadre medicale și pacienți. Știe tot ce ”mișcă” într-un spital de provincie, dar și într-o clinică universitară, pentru că este evaluator și absolvent de curs de management sanitar. Mintea analitică și nevoia de argumente solide și complete pentru orice decizie i-au cerut neapărat să învețe cum funcționează un spital, mai înainte de a discerne unde anume scârțâie sistemul de sănătate. A avut și contextul de partea sa: soția, Daniela Burghelea, șefă de promoție 1986 la Medicină, este medic primar, șef al secției Boli Contagioase și, mai recent, directorul medical al spitalului județean.

* ”Avertisment național: angajați, că aveți normă legală!”

– Cine este Zizi Burghelea, fizicianul din spatele scenei medicale, fără funcții la vedere, dar cu un rol extrem de important?

Funcții?! Eu și soția mea semănăm în această chestiune. Niciodată n-am fost cățărători după funcții, nu ne-am orientat către promovare pe criterii nemeritocratice. Noi suntem dezavantajați ca generație. Nu suntem suficient de bătrâni să fi prins perioada lui Ceaușescu, când erai căutat pentru merite deosebite. Aveam 27 și 28 de ani când ne-a prins Revoluția, eu eram în stagiatură în 1987, după ce am terminat Facultatea de Fizică Iași, și soția, care a terminat Medicina în 1986 tot la Iași, șefă de promoție, făcea secundariatul, cum era pe-atunci, pe la Târgu Neamț și pe la Piatra Neamț, unde erau posturi, mai ales în rural. Așa era pe-atunci, orașele erau închise pentru intelectuali, doar câteva posturi punctuale în Învățământ sau Sănătate, când se pensiona cineva. Erau reguli de personal foarte stricte. Eu am plecat din Bârlad după ce am absolvit fostul Liceu industrial nr. 3.

– Ca fizician al spitalului, ce faceți, mai exact?

Sunt fizician principal, cu responsabilități în radioprotecție operațională la Spitalul Județean Piatra Neamț. Asta înseamnă nu doar menținerea securității radiologice, ci și întrunirea condițiilor pentru asigurarea securității. Asigur securitatea radiologică și într-un laborator de radiologie, dar și pornind de la partea elementului de ”am nevoie de aparat radiologic acolo”. Până în 2007, n-au fost fizicieni medicali în spitale, decât unde existau centre de radioterapie, cobaltoterapie – Cluj, București, Sibiu, Bacău, Craiova. La Neamț, era un laborator de igiena radiațiilor, la Direcția de Sănătate Publică, care se ocupa de monitorizarea activității radiologice din județ. La noi, era fizicianul Pruteanu, urmărea strict respectarea legislației în domeniu. Când dumnealui a ieșit la pensie, laboratorul a fost desființat și am fost arondați DSP Iași. Dar nu existau fizicieni de radiodiagnostic în teritoriu.

– Adică lipsea specialistul care să spună cum să faci radiologie, ca să ieși bine la control, fără sancțiune.

În 2007, a apărut un ordin comun al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare – CNCAN și Ministerul Sănătății care spunea: ”Măi, oameni buni, în atâta radiologie, noi vă dăm amenzi!” Că erau amenzi, să ferească Dumnezeu! Fiindcă nu se respecta ad literam, nu erau persoane anume pregătite. Și, în 2007, s-a emis norma de fizician medical, s-a dat avertisment național la toate spitalele: ”Angajați, că aveți normă legală!”

Eu eram în privat, la acea vreme, la o firmă care dădea semne că moare, ca orice întreprindere care nu era arondată unei mari companii. Spitalul a anunțat concurs, m-am uitat pe bibliografie, pe legislație și, 3 luni, m-am apucat de învățat și de citit încă o dată. Am început să circul pe la spitale și clinici, să văd cum e, să învăț. La concurs am fost doi candidați, au vrut să se înscrie vreo 6. Condiția era să ai studii superioare tehnice cu tangență, nu spunea nimic de fizică, fiindcă fizicieni nu prea se găseau.

* Paratrăsnetul managerului

– Și acum, după 11 ani, sunteți tot singurul fizician din spital.

Am câștigat concursul și apoi m-am trezit așa, singur: asistenții medicali nu acceptau un extern – nemedic – să controleze activitatea lor, medicii nici pe departe nu voiau să audă că cineva ar avea tupeul să intre în reglementarea activității lor! Ușor-ușor, m-am impus profesional, fișa postului meu este foarte clar reglementată prin lege. Apoi, toată lumea a înțeles ce nu face și trebuie să facă. Și că este important să existe o pavăză înaintea autorităților de control, fiindcă e dificil când vine autoritatea de control și te întreabă ceva într-un limbaj pe care tu nu-l înțelegi. Ce faci?!

– Vă ocupați inclusiv cu a semnala faptul că aparatul radiologic are, nu știu, 20.000 de ore de funcționare, de pildă, și trebuie făcut ceva?

Siguranța pacienților vine ca urmare a practicii. Iar eu intervin asupra respectării reglementărilor din practica radiologică. Ați atins un subiect foarte important. CNCAN, când a introdus norma pentru fizicianul medical, i-a dat, prin lege, niște atribuțiuni foarte clare și care sunt primele verificate. Cea mai mare răspundere a noastră este că punem presiune pe management, acesta fiind și scopul legii.

– Cum caracterizați rolul pe care îl aveți în spital?

Liant. Punte de legătură între diversele servicii și management. Activitatea mea se întinde de la nevoia de investigații și siguranța pacientului, a examinării, a expunerii la un aparat bine servisat, cu buletin de verificare periodică făcut la timp, până la a asigura, la nivel bazal, o garantare a calității actului medical, din punct de vedere tehnic. Sunt, dacă vreți, paratrăsnetul managerului: are nevoie de ceva pe parte de imagistică, îmi solicită părerea, deși nu este obligat să procedeze întocmai cu opinia mea.

* Medicina defensivă a dus la faptul că nu-și asumă nimeni niciun risc

– Se fac investigații radiologice multe, puține? Toți pacienții care vin în UPU au nevoie de investigații radiologice?

Ce vă spun acum nu vă spun ca fizician, ci ca evaluator de spitale. Ăsta a fost avantajul activității mele, că mi-a dat voie să mă duc pe o zonă dedicată unui număr scăzut de oameni din țară: suntem aproximativ 200 de evaluatori de spitale în toată țara. Și cunoaștem activitatea spitalelor, de la cel orășenesc la clinici universitare de categoria I. Numitorul comun, cel puțin al spitalelor de provincie, este că sunt supraaglomerate. Și există mai multe motive, ce țin de organizarea sau dezorganizarea sistemului, dar nu ăsta este subiectul acum.

Sentimentul pe care-l are pacientul care ajunge la Urgență este că numai acolo i se poate face ceva de calitate, și sigur, și repede. N-ar fi un lucru rău dacă și spitalele ar fi pregătite cu unitățile de primire a urgențelor la capacitatea reală.

– Toată lumea se plânge că nu este personal suficient, nu sunt dotări…

Dacă la Spitalul Județean am avea 20 de medici pe UPU, ca la Floreasca, dacă am avea și elicoptere – două, eventual – s-avem și salvări toate cu medici, să avem și două CT-uri, 6 medici radiologi în UPU, vă garantez că tot ar mai exista aglomerație! Pentru că pacienții au acces acum la informație medicală vastă și, în același timp, nevoi și întrebări nesatisfăcute. Iar dacă pleacă din UPU neinternat, rămâne în vânt, fiindcă nu există o structură de servicii medicale în pre-UPU: medicul de familie are program până la ora 13-14, iar după, cui te adresezi? Centrul de permanență, acolo unde există, este de cele mai multe ori un centru de triaj, unde se fac niște servicii medicale de bază și se cheamă sau nu Ambulanța. Defensivitatea medicinii, ca practică, a dus la faptul că nu-și asumă nimeni niciun risc. Iar cel mai mare risc pentru pacient este ca nimeni să nu-și asume niciun risc. Medicina defensivă a dus, uneori, la dublarea numărului de investigații, a întrebărilor ”Dar dacă?!”, la supraevaluarea unor riscuri. Și asta duce, automat, la costuri pe sistem.

* ”Nu te poți aștepta ca aparatura să țină o veșnicie”

– Cum sunt acum aparatele radiologice ale spitalului?

Sunt vechi. Investițiile făcute de-a lungul timpului au depins de ordonatorul principal de credite. Până în 2010 a fost Ministerul Sănătății, care a derulat mai multe programe: unul mare, în 1995-1996, când a fost adus la Piatra Neamț acest aparat Siemens, care acum este casat și înlocuit cu cel nou, s-a mai adus un aparat pe Ortopedie, unul pe Neonatologie. Apoi, în 2000, când s-a primit un aparat Phillips bun, aflat în spitalul vechi, precum și fonduri pentru achiziția primului computer tomograf. În 2004, a venit încă un aparat Mercury, un pic mai slab calitativ, care este în funcțiune și acum în Radiologia din spitalul nou. Iar în 2006 am primit un Siemens Iconos, montat tot în pavilionul nou.

După 2008, a venit criza, s-au sistat investițiile, spitalele au fost trecute sub conducerea și administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale. În 2008, pe ultima sută de metri, s-a făcut o licitație pentru aparatul radiologic care este acum în Pediatrie. A fost proces, am pierdut procesul, am fost executați silit, ni s-au luat banii din cont și, în 2012-2013, aparatul a fost montat la Pediatrie. Apoi, Consiliul Județean Neamț a cumpărat aparat nou la TBC, aparat nou la Bloc operator, tomograful, în curând vine și RMN-ul. Deci, s-a investit în aparatură. Dar să nu uităm că volumul investigațiilor este dublu față de cel proiectat și nu te poți aștepta ca aparatura să țină o veșnicie. Și la noi, la spital, aparatura din 2000-2006 ne pregătim s-o înlocuim. Acum, cel mai vechi aparat e cel de la Interne, dar am înțeles că, odată cu ridicarea corpului nou, se va achiziționa și un aparat nou, deși corpul nou nu prevede Radiologie. În fine…

– Și aparatul cel nou, care a stat în centrala termică a spitalului?

Aparatul radiologic achiziționat prin proiectul de reabilitare a Pediatriei urma să înlocuiască aparatul care există în Pediatrie și care este nou. A schimba un aparat vechi cu unul nou înseamnă a schimba toate documentele suport. Fiecare aparat are niște particularități: suprafață minimă, flux de pacienți, alimentare cu energie electrică, radioprotecție ș.a.m.d. Fiecare aparat este unic în radiologie. Iar CNCAN nu-ți dă voie să faci nimic fără autorizație.

* Sub control SRI

– E foarte bine că există supraveghere strictă.

Radiologia este cea mai monitorizată activitate civilă la nivel național! Este foarte bine că este suprareglementată. Asta duce la timpi mai mari de obținere a autorizațiilor, fiindcă n-ai cu cine vorbi, n-ai la cine apela. Pentru că, la nivel instituțional, legislația este foarte clară și toate se dilată în relația cu CNCAN, că au nevoie de timp pentru a face toate verificările. Și țineți cont că legea care reglementează activitățile nucleare la nivel național – legea 111 din 1996 – este una din cele mai vechi legi, care a suferit foarte puține modificări. Ca să vă dați seama cât este de importantă această lege, una dintre instituțiile care pot controla spitalul și suntem obligați să ne subordonăm oricărei solicitări de documente, avize, este și Serviciul Român de Informații. Scrie în lege! SRI monitorizează respectarea reglementărilor în domeniul nuclear.

– Care este implicarea SRI?

Când un generator de radiații a fost importat în România, din momentul respectiv se știe unde ajunge, cine îl va utiliza, cine răspunde de el. Mai mult, când apare o licitație pe SEAP, că un spital sau un privat cumpără un aparat radiologic, după ce se încheie contractul cu furnizorul, deja contractul respectiv de furnizare este trimis la CNCAN de câștigătorul lictației. CNCAN a aprins deja un bec roșu și s-a montat un trasor. Cel care ni-l vinde este obligat să raporteze CNCAN că a câștigat o licitație și că aparatul a intrat sau va intra în țară. Deci primul care știe este CNCAN și, automat, toată lumea știe. Iar noi suntem obligați să notificăm CNCAN când avem aparatul în curte. Toate aceste proceduri sunt în sarcina mea. Procedurile astea înseamnă o regulă și au un scop: să fii corect, să le respecți, să nu comiți erori. Fiindcă erorile costă.

– Ce erori pot apărea?

Eroarea înseamnă, de pildă, să cumperi un aparat și să-ți livreze altul. Problema nu-i că ți-l livrează și-apoi ți-l schimbă, cum a fost la noi, la spital, cu aparatul Roentgen de grafie-fluoroscopie, primit la Crăciunul anului 2015, pe care acum urmează să-l instalăm la Laboratorul de radiologie din pavilionul nou. Iar eroare intenționată, după cum am explicat procedura, nu există în acest domeniu. Furnizorul a importat două aparate și a încurcat destinatarii: unul a ajuns la Piatra Neamț și unul la Sibiu, dar invers decât trebuia. Și ne-am trezit cu grămada de cutii, sigilate, pe cutii nu scrie nici model, nici tip. Și nici nu avem voie să umblăm la cutii, până nu vine furnizorul să monteze aparatul. Din spusele furnizorului, Sibiul, care a fost primul autorizat de CNCAN pentru instalare, a descoperit eroarea când a desigilat cutiile pentru instalare. Legiuitorul și-a dat seama că pot apărea erori și a stabilit, încă din 1996: instalarea nu se poate face fără autorizație, care-ți dă dreptul să instalezi acel aparat, și nu altul.

– Și cine răspunde în perioada dintre livrarea aparatului și instalarea lui?

Furnizorul. Legiuitorul a reglementat răspunderea pentru perioada între livrare și instalare. Pentru că, după ce furnizorul vine și vede amplasamentul aparatului, face un proiect tehnic de instalare. Eu iau acest proiect și îl trimit la un expert evaluator în radioprotecție, autorizat CNCAN, să-mi facă expertiză. El vine, măsoară, vede dacă spațiul corespunde și dă soluția tehnică de radioprotecție. Toată documentația asta și cu niște taxe consistente ajung la CNCAN, care verifică și eliberează autorizația de amplasare-construire. Îi dau autorizația furnizorului și el îmi livrează aparatul. Noi am primit autorizația de amplasare-construire în noiembrie 2016, la aproape un an de la livrare, a fost un chin. Tot atunci ni s-a livrat aparatul care trebuia să ajungă inițial la noi și am primit atunci toate componentele. Trebuie să se știe că răspunderea pecuniară, financiară, tehnică, penală aparține furnizorului, până când aparatul se pune în funcțiune. Așa-i legea!

* Ordinea priorităților radiologice

– Cum s-a revenit asupra amplasării aparatului la Radiologie?

Noi ar fi trebuit să anulăm sau să scoatem din funcțiune un aparat nou-nouț -avea doi ani de folosință la Pediatrie, este anume destinat investigațiilor radiologice pediatrice – cu altul un pic mai nou. Dar 70% din investigațiile radiologice din spital se fac la Laboratorul de radiologie din pavilionul chirurgical.

– Deci noul aparat poate fi utilizat și pentru Pediatrie.

Noul aparat este construit pe noua directiva europeană pe radioprotecție, care spune că spitalul trebuie să aibă capacitatea de a asigura investigații medicale pacienților cu nevoi speciale. Pacientul cu nevoi speciale este o poveste foarte frumoasă și largă, așa, care spune: primul pacient cu nevoi speciale este pacientul pediatric – copilul, al doilea este gravida, al treilea este persoana cu dizabilități, al patrulea pacient este pacientul în regim de contenție – arestat, deținut, apoi este pacientul imobilizat în scaunul cu rotile, pacientul imobilizat la pat – o categorie specială, cei din ATI care sunt coborâți cu patul ș.a.m.d. Toate persoanele și, în plus, pacienții cu nevoi speciale pot face investigații la acest aparat radiologic nou. Are niște softuri speciale – softuri cu reducere a dozei de radiații, doză pediatrică, are coloană port-tub mobilă, se pot face investigații unei persoane aflate în căruț, pe targă, are sisteme de asigurare a pacientului. Se pot face extrem de multe tipuri de investigații radiologice.

* De ce n-ar trebui să sperie acreditarea

– Noua sperietoare pentru spitale este, acum, reacreditarea sau a doua parte a acreditării de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

Acreditarea, pentru spitale, este un pas înainte, indiferent ce ar spune gurile rele. Pentru că se acreditează calitatea și siguranța actului medical. Acreditarea este un proces de evaluare și monitorizare făcută de un organsim independent, ANMCS, la care nu merge ”să vorbești cu cineva”. Este o echipă de evaluare, evaluatorii sunt specialiști independenți, cu probitate morală și intelectuală, sunt liste clare de evaluare. Mai sunt acum circa 200 de evaluatori. Eu sunt unul dintre ei. Am făcut întâi un curs de management sanitar, la Școala Națională de Management Sanitar, ca să am habar ce voi evalua. Am făcut și cursul de evaluator, am dat examene dificile. Acum, din 400, câți am fost în 2014, mai suntem doar 150, aceiași de la început. Restul au fost eliminați, n-au trecut de evaluările profesionale anuale sau au renunțat.

– De ce sperie acreditarea?

În 2015, când dr. Ioan Lazăr, managerul de-atunci, și-a dat seama ce presupune, s-a îngrijorat, a zis că n-o să trecem în veci și-n pururi, dacă nu ne punem la punct. A fost solicitată o firmă de consultanță, s-a făcut un studiu. Dar procesul acreditării presupune monitorizarea unui proces, sunt întrebări cheie de care nu te poți ascunde, grilele de verificare sunt dinamice, acestea ”văd” anumite părți ale procesului, pe care tu, dacă nu le respecți, neconformitatea iese la iveală. Se verifică același proces în toate punctele spitalului și, dacă într-un singur loc lucrurile nu sunt bune, răspunsul este NU pe tot spitalul. Este totul sau nimic. O secție, dacă nu îndeplinește un criteriu, este NU pe tot spitalul la acel criteriu.

De pildă, internarea pacientului. Nicăieri n-o să găsiți în România un ordin care spune cum să se facă internările. Protocolul sau procedura le face spitalul. Acreditarea înseamnă și că știi cum faci procesul de internare, nu doar să ai scrisă procedura. Acreditarea ia, felie cu felie, procedura de internare și evaluatorul verifică, prin anumite întrebări. N-ai cum să minți, e aproape ca acreditarea de la americani. Minți la descrierea procesului, dar rezultatele arată prost – înseamnă că nu respecți fazele procesului. Sunt standarde clare, n-ai cum să le eviți, pe fiecare domeniu din spital.

– Pacientul are vreun loc în acreditare?

Referința numită etică și drepturile pacientului. Și ajungem la competență, la asumarea competenței. Știți de ce spitalele orășenești și municipale trăiesc bine? Pentru că ele transferă ce depășește competența. De asta toate spitalele județene sunt în dificultate, nu există niciunul pe plus sustenabil: nici Baia Mare, unde a fost manager doamna ministru a Sănătății, nici Zalăul, nici Alba-Iulia, nici Bistrița sau Suceava. Cel puțin acestea sunt datele publicate.

* ”Nu-mi doresc să fiu manager, pentru că managerul trebuie să ia decizii dureroase. Managementul a ajuns în ziua de azi cam așa: înainte, la țară, în vremi ancestrale, erau 10 copii și-o mămăligă mare pe masă, tatăl sau mama lua ața și tăia felii, iar când mai apărea încă o gură de hrănit, feliile erau mai mici și tot așa, fiindcă mămăliga era aceeași”.

Cristina IORDACHE