Doi deputați și un senator din Neamț apar pe o listă a parlamentarilor care au/au avut afaceri cu statul prin firme administrate de ei înșiși sau de rude ale acestora. Este vorba despre deputații PSD Ciprian Șerban și Alexandru Rotaru, alături de care este amintit și senatorul PNL Eugen Țapu Nazare.
Potrivit respectivei liste, publicată într-un cotidian național, deputatul Ciprian Șerban ar avea afaceri în comuna Girov, iar suma vehiculată ar fi de 414.000 lei. Totodată, senatorul Eugen Țapu Nazare, prin firma Vlanda Company S.R.L., apare cu suma de 2,8 milioane lei – comuna Ghindăoani. Cu cea mai mică sumă pe aceeași listă apare Alexandru Rotaru, cu 66.830 lei, însă acesta spune că banii respectivi sunt achitați către instituția cu care are un contract pentru exploatarea unei balastiere.
“Este un contract vechi de 10 ani pe care îl am încheiat cu Apele Române pentru o balastieră. Acea sumă reprezintă taxele pe care noi le achităm pentru folosirea acelei balastiere. Totul se regăsește declarat în documente”, a explicat Alexandru Rotaru, deputat PSD de Neamț.
“Este un contract vechi cu Primăria Girov încheiat acum mai bine de doi ani, când nu eram deputat, pentru montarea unor corpuri de iluminat. Nici în momentul de față primăria nu a achitat acei bani, i-am dat în judecată, am câștigat dar actualul primar (PSD) ne-a făcut plângere penală”, a declarat deputatul Ciprian Șerban.
Senatorul liberal încearcă și el să lămurească lucrurile: “Este un contract din 2005, obținut la Primăria Ghindăoani, prin licitație publică. Cred că pentru apă și canalizare, eu nu am nici o legătură cu Vlanda Company, soția mea este acționar acolo. Inițial a fost amânată finanțarea, după care a fost refinanțat”. (E.C.)