Mai riguroasă decât instanțele obișnuite să judece dosare cu prejudicii de milioane de euro, Judecătoria Târgu Neamț l-a condamnat la 9 pedepse de câte 4 ani de închisoare, pe care le-a contopit și a adăugat un spor de un an, pe un bărbat care a dat țepe cu file CEC. În ziua de 12 septembrie, condamnatul, care are 50 de ani și este din Săbăoani, a fost ridicat de pe stradă, din Roman, și escortat la Penitenciarul Bacău.
”În fapt, în cursul anului 2013, bărbatul a indus în eroare mai multe societăţi, prin remiterea de file CEC, ce aveau înscrise diferite sume de bani pentru plata mărfurilor ce i-au fost livrate, fără ca banii să existe în cont şi fără intenţia de a achita contravaloarea mărfurilor”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Decizia instanței include și sumele pe care Constantin Fotia trebuie să le plătească firmelor pe care le-a păcălit:
«Condamnă pe inculpatul Fotia Constantin la 9 pedepse de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 1,4 cod penal anterior cu aplicarea art. 5 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 244 al. 1,2 cod penal, la 13 pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea de tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare prevăzută de art. 84 al. 2 din L59/1934 cu aplicarea art. 5 cod penal şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale prevăzută de art. 84 al. 3 din L59/1934 cu aplicarea art. 5 cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a cod penal anterior raportat la art. 34 lit. b cod penal anterior cu aplicarea art. 5 cod penal, aplică inculpatului Fotia Constantin pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul executând pedeapsa de 5 ani închisoare.
Obligă inculpatul Fotia Constantin la plata către părţile civile:
– S.C. ”QUEEN TRANS” S.R.L. Zalău – str. Kiss Karoly nr. 4, bl. A-36, ap. 16, judeţul Sălaj, a sumei de 43.350,40 lei,
– S.C. ”GLOBAL TECH” S.R.L. Iaşi – Şos. Păcurari nr. 86A, judeţul Iaşi, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat Croitoru Daniela Ioana – Iaşi, str. Sfântul Lazăr nr. 37 parter, clădire Solomon, judeţul Iaşi, a sumei de 20.175,59 lei,
– S.C. ”TEPACOS COMPANY” S.R.L. Timişoara – str. Martir Ştefan Mareş nr. 2, ap. 10, judeţul Timiş, a sumei de 127.550 lei,
– S.C. ”ART PAPEL GROUP” S.R.L. Timişoara – str. Jean Monet nr. 27, judeţul Timiş, a sumei de 43.127,90 lei,
– S.C. ”MABO INVEST” S.R.L. Iaşi – str. Apelor nr. 1, bl. 325, sc. A, ap. 5, judeţul Iaşi, a sumei de 39.494 lei,
– S.C. ”RISTO SOLUTIONS” S.R.L. Cluj-Napoca – str. Observatorului nr. 1-3, judeţul Cluj, a sumei de 133.948,74 lei,
– S.C. ”RISTO SOLUTIONS DOI” S.R.L. Suceava – sat Sfântul Ilie, comuna Şcheia nr. 4, Corp C, judeţul Suceava, a sumei de 71.216,97 lei,
– S.C. ”ADRAS ECHIPAMENT” S.R.L. Bucureşti – Şoseaua Mihai Bravu nr. 169 sector 2, a sumei de 22.406,80 lei şi către
– S.C. ”PIETA” S.R.L. Gheorghieni – str. Nicolae Bălcescu nr. 10, judeţul Harghita; a sumei de 84.954,88 lei cu titlu de despăgubiri civile». (C.M.)

Mesagerul Bacău Director din Neamț, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul ABA Siret
ZCH Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț
NewsEdge Nicușor Dan va ține un discurs la Consiliul de Securitate al ONU. Președintele va prezenta impactul războiului din Ucraina asupra României
BusinessEdge Competiția internațională de business BBU-ICC 2026 și-a desemnat câștigătorii la Cluj. Studenții canadieni au luat aurul și argintul





