Duminică, 14 octombrie, a avut loc etapa a şasea în cadrul Ligii a IV-a. În cea mai importantă partidă a rundei, vicecampioana Bradu Borca a învins Ozana Târgu Neamţ, cu scorul de 2-0 (1-0). Au marcat: Bîdan şi Crengăniş.
”Am avut ocazia să demonstrăm că nu suntem echipa din urmă cu două etape, când Răucești a scris istorie la Borca. Jucătorii mei au înţeles exact ce trebuie să joace. Mai bine aşezaţi, mai pragmatici și cu un Adi Ilie dublând pe tot terenul, am reuşit să limităm ocaziile celor de la Târgu Neamţ, iar Iftimie şi barele porţii lui au limitat proporţiile scorului. Nu mă supăram dacă se termina și 1-0!”, a declarat Florin Pintilii, antrenorul formaţiei Bradu Borca.
”Un meci urât, anost, pe un teren deplorabil! O echipă cum este Borca, cu aşa pretenţii, cu aşa jucători, putea avea un teren mai bun. În tur, ne-au învins corect, cu 4-1. Dar, pe terenul pe care s-a jucat duminică, nu merita nimeni să câştige. Nu înţeleg de ce nu se sesizează AJF. Nu pot să zic că au fost mai buni ca noi, au fost mai norocoşi”, a precizat Victor-Andrei Isache, preşedintele Ozanei Târgu Neamţ.
Într-o partidă a orgoliilor în zona Roman, Victoria Horia a învins Moldova Cordun, cu scorul de 2-1 (1-1). Au marcat: Dumea, Stângaciu/ Paraschiv.
”Ambele echipe au ratat ocazii. Noi am ratat şi un penalty. Scorul este corect. Poate noi am jucat cu 10-20% mai bine decât ei, dar, în general, partida a fost echilibrată. Au venit şi ei cu lotul complet, tocmai datorită cunoscutelor orgolii locale”, a declarat Bogdan Găucan, purtătorul de cuvânt al Victoriei Horia.
”A fost un meci extraordinar. Portarul nostru a apărat o lovitură de la 11 metri, dar a avut şi alte parade. S-a întors căpitanul nostru, Paraschiv, şi s-a simţit acest lucru. Ne-a nemulţumit, în schimb, arbitrajul. Ne-a fost anulat un gol, pentru că nu ar fi intrat mingea în poartă cu toată circumferinţa”, a precizat Iulian Popescu, preşedintele Moldovei Cordun.
În partida ce se anunţa cea mai dezechilibrată, lidera la zi, Speranţa Răuceşti, a învins detaşat Energia Pângăraţi, scor 5-1 (2-1). Au înscris: Cucoş (2), Leonte, Miron, Botezatu/ Berbecaru.
”Am încercat şi alte soluţii în privinţa formulei de start. Au fost redistribuiri pe posturi, aşa cum am anunţat. Meciul nu a fost foarte greu, dar trebuie să-i felicităm pe oaspeţi, pentru că participă, pentru că nu se dau bătuţi. Jocul a fost la discreţia noastră, dar ai noştri nu au depăşit încă pasa proasta de săptămâna trecută. Important este că am cucerit cele trei puncte”, a declarat Daniel Zavate, antrenor-jucător al Speranţei Răuceşti.
”Am jucat! Am reuşit să egalăm, am avut şi ocazia de face 2-1. Apoi, fiind majoritatea copii, în repriza a doua nu au mai făcut faţă. Dacă vom avea în continuare susţinerea primăriei, vom duce competiţia până la capăt”, a precizat consilierul local Viorel Jitaru, reprezentantul Energiei Pângăraţi.
CLASAMENT
1 SPERANŢA 6 5 0 1 23-8 15
2 Bradu Borca 6 5 0 1 23-11 15
3 Ozana Tg. Neamţ 6 3 1 2 15-11 10
4 Victoria Horia 6 3 1 2 13-12 10
5 Moldova Cordun 6 1 0 5 16-21 3
6 Energia Pângăraţi 6 0 0 6 3-30 0
Etapa viitoare programează duminică, 21 octombrie, meciurile: Moldova Cordun-Speranţa Răuceşti, Victoria Horia-Bradu Borca şi Energia Pângăraţi-Ozana Târgu Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)
FOTO: www.fcozana.ro