”Fiecare individ are, astăzi, aproximativ două sute de experiențe în urmă, ceea ce constituie karma sa (în care intră o parte negativă, dar şi o parte pozitivă). Karma reprezintă ansamblul tuturor actelor, emoţiilor şi sentimentelor, al tuturor vorbelor şi gândurilor pe care un individ le-a acumulat în vieţile precedente. Legea karmei este legea cauzei şi a efectului: orice acţiune antrenează o reacţiune, adică pentru orice energie produsă de o persoană se va produce, după un timp dat şi o asociere de alţi factori, o energie de aceeaşi calitate (pozitivă sau negativă” – D. Ciupercă, ”Astrologia în noua eră”.
* Berbec
A doua zi de Lună Nouă, 8 noiembrie, îl găsește pe Jupiter la intrarea în zodia Săgetătorului. Jupiter va tranzita și Casa înțelepciunii și a progresului Berbecilor pentru prima dată din noiembrie 2006. Jupiter se află într-un semn de foc, fiind compatibil cu Soarele nativilor din Berbec. Unii astrologi numesc această conjunctură astrologică a lui Jupiter trigonul Soarelui, adică Jupiter se află la 120 de grade față de Soare. Acest aspect se interpretează prin faptul că nativii beneficiari au parte de pauze rare și speciale, care îi vor propulsa în sus într-un mod interesant.
Zonele atinse de Jupiter acum sunt organizațiile mass-media, difuzare, publicarea de cărți, editarea, producerea de elemente media etc.
* Taur
Între decembrie 2014 și decembrie 2017, Taurii au avut astrele deasupra sacului lor cu bani. Au fost foarte preocupați de a obține bani, dar Saturn a tranzitat Casa banilor altor persoane. Taurii care au divorțat în această perioadă e posibil să nu fie mulțumiți de cum s-a soluționat despărțirea.
Din 8 noiembrie, în diagrama solară a Taurilor, Jupiter se îndreaptă spre același loc care a generat ”suferința” de la Saturn.
Teoretic, de acum încolo banii vor veni în abundență. Banii pe care îi primesc Taurii provin din eforturile lor anterioare, posibil dintr-o creștere în afaceri sau prin comisioane, măriri de salariu.
* Gemeni
Luna Nouă și Soarele își unesc influența cu Neptun pe 7 noiembrie, indicând că proiectele la care lucrează Gemenii vor fi apreciate. Luna Nouă are influență zece zile, deci este un moment minunat pentru Gemeni în a căuta o slujbă sau a crea noi afaceri.
Vestea mare este mutarea monumentală a planetei Jupiter în Săgetător, pe 8 noiembrie, și va rămâne acolo până pe 2 decembrie 2019, o perioadă de 13 luni. Această conjunctură astrologică îi ajută și îndeamnă pe Gemeni să se căsătorească în anul următor sau, dacă sunt deja căsătoriți, vor avea parte în mod deosebit de partenerul lor în 2019.
Un alt mod în care Gemenii pot utiliza această energie a parteneriatului este de a vedea rezultate remarcabile atunci când lucrează cu un expert pe bază de colaborare.
* Rac
Cercetările creative vor aduce Racilor o mare satisfacție. Fie că lucrează într-un câmp creativ și sunt plătiți pentru ideile lor, fie, pur și simplu, lucrează pentru plăcerea pură, ei vor obține rezultate impresionante în această lună.
8 noiembrie este o zi mare în cercurile astrologice, deoarece marchează intrarea lui Jupiter în zodia Săgetătorului, pentru prima dată în 12 ani. Jupiter tranzitează Casa proiectelor de lucru a Racilor până în 2 decembrie 2019. În această perioadă, nativii vor fi aleși pentru proiecte care le vor scoate în evidență talentul. Dacă Racii sunt independenți, au toate condițiile necesare pentru a-și dezvolta compania.
* Leu
Pentru nativi, vine o perioadă în care veselia se îmbină armonios cu romantismul. Leii se pot gândi la perioada din decembrie 2014 până în decembrie 2017, când au avut planeta Saturn în Casa iubirii și a distracției. Saturn în această Casă cam pune capac în viața de dragoste a oricărui nativ, indiferent de zodie. În acea perioadă, mulți dintre Lei au avut de suferit o despărțire forțată.
Pluton este prietenos cu Luna Nouă, deci Leii își vor putea repara instalațiile sanitare sau vor putea aduce schimbări structurale în spațiu, cum ar fi adăugarea sau demolarea pereților.
Cât despre bani, această perioadă predispune la cheltuieli. Veniturile fluctuează fără o noimă logică, așa cum sunt învățați Leii.
* Fecioară
Jupiter intră în zodia Săgetătorului, tranzitând Casa familiei nativilor. Timp de 13 luni, din 8 noiembrie până pe 2 decembrie 2019, Fecioarele vor avea vorbe, gânduri, fapte bune în legătură cu Casa de acasă și cu părinții lor.
Unii dintre ei pot obține un sprijin parental excepțional în acest an și, dacă au nevoie de un împrumut, pot solicita părinților acest lucru. Suportul familial pentru toate obiectivele cheie ale Fecioarelor va fi foarte puternic. Dacă nativii sunt îngrijorați pentru sănătatea sau bunăstarea unui părinte, trebuie să afle că acestea sunt semnale false. Jupiter nu este numai planeta darurilor și norocului, ci este numit și ”marele vindecător”, oferind energii benefice celor benefici, altruiști, pe scurt, celor care practică virtuțile.
* Balanță
Jupiter se mută în Săgetător, din 8 noiembrie 2018 până în 2 decembrie 2019, pentru 13 luni. Tranzitând Casa comunicării Balanțelor, le va oferi acestora momente de respiro, foarte necesare în toate domeniile comunicațiilor, în care aceștia activează.
Balanțele care doresc să devină bloggeri, să lanseze un site sau să publice o carte ori să fie pregătiți pentru a prezenta știri la tv se pot gândi și pot lucra pentru ca pasiunea lor să devină realitate. Se pot gândi la ce le place să facă și implică industria comunicațiilor. Dacă au nevoie de mai multă educație, se pot înscrie la cursuri.
Aceeași Casă a horoscopului guvernează transportul și călătoriile, precum și transmiterea informațiilor.
* Scorpion
Este o lună importantă pentru Scorpioni, deoarece Jupiter se mută în Săgetător pe 8 noiembrie, părăsind, astfel, zodia Scorpionului, după 13 luni, din 10 octombrie 2017. A fost un an minunat pentru Scorpioni. Au avut parte de aspecte minunate în dragoste, bani, prietenie, aproape fiecare colț al vieții lor începuse să se ”încălzească”.
Chiar dacă Jupiter părăsește zodia Scorpionului, nativii nu au motive de tristețe. Au plantat semințe puternice în ultimele luni și acum vor fi în măsură să profite de avantajele ce vor apărea. Poate au făcut acest lucru în mod conștient sau inconștient, dar, oricum, se află pe calea unei securități financiare mai mari. Jupiter tranzitează Casa veniturilor obținute.
* Săgetător
Începând cu 8 noiembrie, Jupiter este cel care va obține toate momentele favorabile pentru Săgetători. Ei vor beneficia, de asemenea, de noi prietenii, oportunități de carieră, bani, călătorii și chiar romantism. Sănătatea Săgetătorilor se va îmbunătăți considerabil, iar optimismul lor va fi în creștere.
Astrologii antici au subliniat că, atunci când Jupiter se află în semnul Săgetătorului, nativii au oportunitatea rară să întâlnească ”iubirea adevărată” din acea viață.
Uneori, conexiunea este instantanee, ca un fulger. Alteori, se dezvoltă treptat, ca o rețetă minunată, care necesită timp, ca ingredientele să se amestece încet și ușor.
Pentru a profita la maximum de acest an, Săgetătorii trebuie să știe exact ce doresc să realizeze până la sfârșitul anului 2019.
* Capricorn
Jupiter în Săgetător din 8 noiembrie tranzitează Casa secretelor, a subconștientului Capricornilor. Va fi o perioadă pregătitoare pentru cel mai bun an al vieții lor, începând cu 2 decembrie 2019 și, parcurgând toate cele 12 luni, până în decembrie 2020.
De acum înainte, Capricornii trebuie să se gândească la visele lor pentru viitor și la obstacolele cu care s-au confruntat în realizarea acelor vise. Să facă un plan, deoarece pot exista obstacole în realizarea acestora.
De asemenea, Capricornii trebuie să pornească procesul de eliminare a elementelor și a oamenilor din viața lor, să decidă în curând cu cine și ce trebuie să facă. Uneori nu ne dăm seama că unele relații nu sunt sănătoase până nu ”se tulbură apele” și adevărul iese la suprafață.
* Vărsător
Jupiter intră în zodia Săgetătorului pe 8 noiembrie, pentru o ședere de un an, până în 2 decembrie 2019, tranzitând Casa prietenilor, a protectorilor, a grupurilor, a organizațiilor, dar, totodată, și a idealurilor. Astrologii mai numesc asta Casa șanselor favorabile.
Va fi important pentru Vărsători să părăsească mai des limitele lor de confort, pentru a-și face mai mulți prieteni și pentru a participa la conferințe și expoziții profesionale.
Se recomandă aderarea la un club social, un efort umanitar sau o acțiune caritabilă. Toată creșterea personală în lunile următoare va veni din prieteniile pe care Vărsătorii reușesc să le lege și ajutorul pe care îl vor oferi altora.
* Pești
Neptun creează cele mai interesante aspecte pozitive la Luna Nouă din 7 noiembrie. Fiind guvernatorul Peștilor și tranzitând zodia pe care o conduce, oferă Peștilor ocazia să-și exprime dorințele în mod liber și să fie siguri că știu că unele dintre ideile lor vor fi acceptate cu respect.
Pluton aduce în prim-plan un prieten influent, care să ofere referințe despre nativi.
Pe 8 noiembrie, Jupiter se mută în Săgetător și va rămâne acolo până în 2 decembrie 2019, tranzitând Casa premiilor, a onorurilor, a realizărilor nativilor. Este o veste tumultuoasă pentru Pești, în sensul că ei nu prea sunt obișnuiți cu succesul.