Astăzi, în prima de Crăciun pe vechi, în Stațiunea Durău era mare liniște deși, cu ani în urmă, locul era înțesat de moldoveni care veneau să-și petreacă sărbătorile de iarnă la frații lor de peste Prut. Asta până ce s-au lămurit că există destinații mult mai tentante decât stațiunea de la poalele Ceahlăului, unde nu se întâmplă, practic, nimic în sezonul rece.
Singura atracție compatibilă cu sporturile de iarnă – pârtia de schi – nu era deschisă decât pentru sănii. Încă se fac probe la telescaune, în vederea obținerii autorizației ISCIR, ceea ce este posibil să se întâmple pe parcursul acestei săptămâni, însă cam târziu pentru vârful sezonului turistic. Vacanța școlară se încheie și odată cu ea și concediile părinților copiilor. Dacă se deschide, în sfârșit, pârtia pentru schiori, probabil ca va fi animată doar în week-end.
Cât despre turiști care să urce pe Ceahlău, și numărul acestora a fost mic, după cum ne-a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. E adevărat nici vremea nu a fost extraordinară pentru drumeții, pentru că atât sâmbătă, cât și duminică a bătut un vânt rece și tăios. În schimb, s-ar fi putut organiza activități atractive pentru turiștii, așa puțini câți erau, însă nimeni nu se ocupă.
Pe pagina de facebook a Stațiunii Durău am găsit postarea unui turist care și-a ratat Crăciunul. Valabilă și acum, la Crăciunul pe vechi și încă nu se știe câtă vreme: ”Trist. Am stat în Durău între 24 și 27 decembrie 2018 și doar în primele două zile ne/am dat cu sania pe pârtie/ Înțeleg că e pentru schiori, dar faceți ceva cu bolovanii de pe celelalte pârtii…Nimic de închiriat…colaci, sănii, schiuri…Și au fost turiști destui (chiar nemulțumiți), a nins…ați pornit și tunurile. Nimeni nu a organizat plimbări cu sania cu cai, nici nu știau hotelierii să ne dea informații. Noroc, mare noroc, cu Taverna!!! Altă dată o să mă gândesc de două ori iarna să vin în Durău!”.
C.M.