Luni, 11 martie, începe prima probă scrisă din simularea de evaluare națională.Elevii de clasa a VII-a intră pentru prima dată în simulare, conform ordinului ministrului Educației. Ca și colegii lor de a VIII-a, vor susține testele scrise de simulare pe durata a două ore. Primul test este la limba și literatura română, pe 12 martie va fi proba scrisă la matematică și pe 13 martie la limba și literatura maternă. Conform regulamentului aprobat de Ministerul Educației Naționale, accesul elevilor în clase se face până la ora 8.30, probele încep la ora 9. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, socotit din momentul când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată, potrivit MEN. Corectarea se va face în baza unor „bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog”, arată ordinul MEN.
(C.I.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





