Marţi, 19 martie, la ora 11:00, la sediul Primăriei Târgu Neamț, într-un cadru festiv, a fost anunţată crearea punctului de lucru pentru procesarea cererilor de eliberare sau de schimbare a pașapoartelor. La eveniment au participat primarul Daniel Harpa, viceprimarul Vasile Apopei, prefectul Daniela Soroceanu, comisarul şef Constantin Roman, şeful Serviciului Paşapoarte Neamţ şi primari ai mai multor comune: Grumăzeşti, Brusturi, Agapia, Urecheni, Timişeşti, Răuceşti, Poiana Teiului, Petricani, Pipirig, etc.
“Ştim cu toţii că aceşti cetăţeni trebuiau să se deplaseze la Piatra Neamţ şi sperăm ca din luna mai acest serviciu să fie funcţionabil aici la Târgu Neamţ. Mulţumesc pentru sprijin doamnei prefect, domnului Ionel Arsene şi domnului comisar şef Roman! Mulţumesc şi primarilor că aţi fost alături de cetăţeni şi aţi trimis adrese către Prefectură! Acest serviciu de paşapoarte, ca şi cel de evidenţă a populaţiei, va deservi peste 120.000 de locuitori din zona Târgu Neamţ”, a declarat primarul Daniel Harpa.
“Vă rog să semnaţi protocolul de colaborare între instituţia Prefectului şi Primăria Târgu Neamţ, pentru funcţionarea acestui punct de lucru. Mă bucur că veniţi către noi, către prefectului judeţului, cu probleme ale comunităţii dv., pe care să le rezolvăm. Vă urez mult succes!”, a precizat prefectul Daniela Soroceanu.
“Mă bucur că am putut da curs cererilor domnilor primari din zona Târgu Neamţ şi a domnului primar Harpa. Cred că mai sunt paşi de făcut în înlăturarea birocraţiei cu care se confruntă cetăţenii în obţinerea paşaportului”, a menţionat comisarul şef Constantin Roman. (C.T. STURZU)
2 comentarii
Nu stiu ce sa mai inventeze. Slugarnicia individei o determina sa faca un punct de lucru si la Grumazesti. Auzi la ea, protocol cu primaria. Pentru deschiderea acestui punct nu era nevoie de circul asta mediatic, mai ales ca personalul e acelasi si vor lua oameni de la Piatra si-i vor trimite sa culeaga cereri de la Tg Neamt, dar totul fara sa fie inregistrat in reteaua lor. Vor merge la Piatra si vor consuma timp suplimetar pentru a introduce datele in sistem. Sa-i vedem la vara cand e foarte aglomerar, daca isi mai permit sa trimita oameni la Tg N ca proba a slugarniciei fata de Arsene.
acum vreo 10 ani a existat un astfel de punct de lucru la Tg Neamt. De ce l-au inchis? Acum sărbătorim redeschiderea acestul punct de lucru in avans! Ce tâmpenie! Sărbătoriți băi deschiderea în ziua deschiderii, nu cu 2-3 luni înainte!