
Acest concurs a fost lansat pentru copiii și tinerii pasionați de astronomie, cu vârste între 10-18 ani, din toată lumea. Continuând cu tradiția lansată de misiunea Cassini către Saturn, NASA i-a provocat pe elevi să gândească la fel ca oamenii săi de știință și să structureze propriilor lor misiuni de explorare a universului. Concurenții au putut examina informațiile reale despre lunile lui Saturn, Enceladus și Titan, despre luna Europa a lui Jupiter, au explicat și argumentat pe care din cele trei luni le consideră mai interesante, iar la final au realizat eseul și o creație a unei nave spațiale utile explorării.

„Acest concurs a fost folosit ca o oportunitate pentru elevii de la cursul opțional de astronomie „Cât mai aproape de stele”. Prin participarea la concursul de eseuri, elevii au aflat despre misiunile reale ale NASA, au utilizat datele de la misiunile reale, au aplicat abilitățile lor de gândire critică, au învățat cum e să fii om de știință, au aflat informații noi despre locuri interesante din sistemul nostru solar și și-au îmbunătățit abilitățile lor de scriere a eseurilor științifice. Eseurile elevilor câștigători vor fi publicate pe site-ul Solar System Exploration al NASA. După extraordinarul eveniment care a dus la întâlnirea elevilor Clubului ”Stellaria” al Colegiului Național ”Calistrat Hogaș” prin unde radio cu astronauții de pe Stația Spațială Internațională, proiectul SallyKAM – activitatea de preluare de imagini ale diferitelor zone ale Pământului cu camera de pe ISS, proiectul Orion prin care elevii au participat la realizarea unor misiuni utilizând date concrete preluate de NASA, acum a venit rândul altor elevi să performeze la concursurile organizate de Departamentul educațional al NASA”, declară prof. Nadia Cîrcu. Elevii au avut de răspuns, prin eseu, la trei întrebări: care dintre aceste trei luni vă inspiră să ajutați NASA să le exploreze, ce sperați că veți găsi dacă vă întoarceți în aceste locuri, ce instrumente științifice ați pune pe următoarea navă spațială pentru a vă ajuta în explorare. Concursul de eseuri 2018-2019 este sponsorizat de programul Radioisotope Power Systems, grupul de la NASA implicat în dezvoltarea tehnologiei ce permite navelor spațiale să exploreze planetele și lunile sistemului solar.
(C.I.)





