Duminică, 14 aprilie, s-au derulat partidele etapei a XII-a în cadrul Seriei A a Ligii a V. Primele două clasate au obţinut noi victorii: ASF Girov-Bravo Bodeşti 0-8 (0-4) şi Vulturul Costişa-Flacăra Brusturi 4-2 (1-1).

”Am avut 90% din efectiv prezent la meci. Ne aşteptam să fie ceva mai greu, gândindu-ne la amicalele disputate cu ASF Girov în iarnă. Meciul a fost la dispoziţia noastră. În ciuda vremii nefavorabile, am beneficiat de un teren bun. Şi echipa gazdă a jucat, a luptat măcar pentru golul de onoare, dar nu a reuşit să marcheze”, a declarat Florin Busuioc, antrenorul formaţiei Bravo Bodeşti.
”Consider că meciul a fost controlat de noi în totalitate. Ei au marcat de două ori, pe o greşeală personală a unui fundaş de-al nostru şi dintr-un penalty inexistent. Un adversar mai dificil a fost vremea: ploaie, vânt, frig. Băieţii au jucat la capacitatea maximă, sunt mulţumit de joc, iar rezultatul este echitabil”, a precizat Dorel Berbecariu, reprezentantul echipei Vulturul Costişa.
Formaţii cu evoluţii ceva mai discrete în tur se află într-o clară revenire de formă: Voinţa Dochia-Ozana Timişeşti 1-4 (1-2) şi Zorile Urecheni-Viitorul Podoleni 4-0 (1-0). ”Am început foarte bine meciul. Am avut toţi titularii prezenţi. Am tratat partida cu seriozitate, ne-am văzut de jocul nostru şi ne-a intrat cam tot cum se spune. Să vedem ce va fi duminică cu Vulturul Costişa”, a spus Iulian Trofin, preşedintele Ozanei Timişeşti.
Într-o altă partidă: AS Grumăzeşti-Stejarul Ţibucani 1-2 (1-1).
Situaţia în clasament:

Etapa a XIII-a programează duminică, 21 aprilie, meciurile: Bravo Bodeşti-Viitorul Podoleni, Ozana Timişeşti-Vulturul Costişa, Stejarul Ţibucani-Voinţa Dochia, AS Grumăzeşti-Zorile Urecheni şi Flacăra Brusturi-ASF Girov.
(M. CONSTANTINESCU)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





