Pe contul său de Facebook, Dragoș Chitic a reacționat la sentința Curții de Apel București: ”Astăzi Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat ca primă instanță într-o speță în care m-am aflat alături de alte cinci persoane, pentru o faptă din urmă cu peste 9 ani, apreciată de către DNA ca fiind nelegală.
Este o decizie neașteptată, nedreaptă și neconformă cu adevărul. Achitarea ar fi fost soluția corectă în ce mă privește, mai ales că nu există nicio probă, directă sau indirectă, care să conducă spre un altfel de verdict. Încălcarea legii nu se regăsește în modul meu de a fi, în principiile mele de viață și nu există în trecutul meu fapte de care să-mi fie frică sau rușine. Nu este o sentință care să producă efecte, pentru că nu este definitivă. Mă voi lupta în continuare cu demnitate pentru a-mi demonstra nevinovația în instanța de apel.
În perioada următoare voi analiza cu mare atenție în ce măsura, în astfel de condiții , mai merită să deții o funcție administrativă in România.” (M.N.)
Articolul anteriorSentință dură la Curtea de Apel Bacău: primarul Dragoș Chitic, fostul secretar Vasile Vișan, condamnați la 3 ani închisoare cu suspendare
Articolul următor Condamnarea lui Chitic: implicații politice locale
Mesagerul de Neamt
Mesagerul de Neamț, reprezintă una dintre cele mai prestigioase și citite publicații locale din județul Neamț. Fondată cu scopul de a oferi comunității informații relevante și actualizate, publicația s-a impus rapid ca o sursă de încredere pentru știri, analize și comentarii pe teme locale, regionale și naționale. Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194
Poate te intereseaza si...
Adaugă un comentariu




