Mălina Ioana Cojocaru este șefa promoției din acest an a Colegiului Național ”Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, cu media 9,91. A studiat aici încă din gimnaziu, iar când a venit vremea să decidă specializarea în liceu, a vrut științe doar pentru a rămâne cu colegii. Vrea să urmeze Comunicare și Relații Publice, apoi Regie, fiindcă știe că are un har și o moștenire de dus mai departe. Mălina pornește în viața de om mare cu modele și repere găsite aproape, în familie: tatăl, Codrin, om riguros și cu mult drag de copiii săi, mama, Catrinel, jurnalistă, și, deloc în ultimul rând, bunicul, regretatul actor Corneliu Dan Borcia.
– Ești șefa acestei promoții, ai învățat la un colegiu de elită. Filologia e alegerea ta sau a familiei?
– A fost dorința mea să intru la acest liceu, încă din clasa a V-a, și am dat un examen greu ca să fiu admisă. Eram 3 pe loc! Acum nu mai este așa mare concurență, poate și fiindcă părinții sunt mai descurajați de faptul că profesorii sunt mai exigenți. Totuși, profesorii de liceu sunt la un alt nivel. Cred că, acum, părinții vor să-și lase copiii la școli gimnaziale, ca ei să mai copilărească.
– Cât de mult contează profesorii în gimnaziu?
– Eu consider că un avantaj este acela că, învățând la un liceu, te obișnuiești din timp cu ritmul. Când intri în clasa a IX-a, mai ales dacă ești la același liceu, treci mai ușor peste stresul cu profesori noi, colegi noi, materie nouă. Îți creezi un stil și intri într-un ritm care te ajută.
– Ai fost o elevă foarte bună și în gimnaziu? Ți-ai stabilit un țel, când ai ajuns la liceu, să fii cea mai bună?
– Nu mi-am propus să fiu șefă de promoție, asta clar. Când am pornit în clasa a IX-a, într-adevăr, a fost o ambiție a mea să termin primul an cu note mari. Și am avut coroniță! Dar obiectivul meu real a fost să încerc foarte multe lucruri noi și asta m-a făcut să mă apropii de profesori și, automat, și de materiile pe care ei le predau. Mi-a venit mult mai ușor să învăț, să particip la oră. Așa au venit și notele, și rezultatele: premiul II în ceilalți ani.
– Ce lucruri noi ai experimentat și ți-au fost de folos?
– Am fost în foarte multe proiecte Erasmus. Primul chiar în clasa a IX-a, un proiect pe științe – fizică, mate, chimie. Deși eram la clasă de filologie, nu?! Asta pentru că, în clasa a VIII-a, voiam să dau la Științele naturii. Erau și mulți colegi care mergeau la Științe și voiam să rămân cu ei. Era și sora mea, Andra, care terminase Științele naturii și studia Medicina. Au fost și ai mei, care mi-au spus că, ulterior, voi avea șansa la mai multe opțiuni. Am avut un ghinion în clasa a VIII-a, dar, de fapt, s-a dovedit o șansă, fiindcă am dat-o în bară fix la română. Iar acum sunt cea mai bună la română!
– Evident?
– Da. Evident că așa a vrut Dumnezeu. Și am ajuns la filologie! În clasă nu cunoșteam pe nimeni, eram singura care învățam germana, doamna dirigintă era profesoară de franceză. Toate astea m-au adus în situația de a mă adapta la nou – colegi, profesori, materii – și asta cred că a fost cel mai interesant și m-a stimulat în a mă descoperi, în a-i cunoaște pe ceilalți. La limba română, am avut șansa unei profesoare deosebite. Doamna prof. Cristina Neculăeș este cea care m-a susținut de la-nceput și până la sfârșit, cea care mi-a dat încredere în mine. La ea nu mergea cu ”nu pot” sau ”nu înțeleg”, ci ”e bine, dar tu poți mai mult, hai să facem”. Asta caută orice copil – încurajare, susținere.
– Îți plac oamenii, te atrage noul?
– Da, clar. De asta și vreau să urmez Facultatea de Comunicare și Relații Publice, fiindcă-mi oferă șansa unei cariere nu doar în Relații Publice, poate și în mass-media, deși mama nu prea e de acord. Ceea ce mă atrage mai mult este, însă, domeniul Relații Publice, dar fără politică. Și managementul proiectelor.
– Spui, în ultimul articol de pe blogul tău, că nu-ți place deloc politica. Ce ți se pare a fi cel mai urât legat de politică?
– Manipularea. Nu-mi place ca unii oamenii să se folosească de exagerări, promisiuni nejustificate, iar alții să preia totul așa. Probabil asta se-ntâmplă fiindcă oamenii nu mai sunt interesați să descopere adevărul, nu-și mai pun întrebări. Or, manipularea nu poate fi contracarată decât cu o foarte bună informare. Sunt conștientă că mulți oameni preferă să ia informația ca atare, fără să se întrebe nici măcar ”de ce?”. Poate fiindcă n-au timp, poate fiindcă e mai comod așa, poate fiindcă-s foarte multe surse și foarte multe informații… Cel puțin tema asta, generală, cu lipsa de timp, cred că este o temă falsă. Când vrei ceva cu adevărat, îți faci timp și realizezi acel lucru. Există o listă de priorități și acolo trebuie lucrat, nu la timp.
– Asta crezi că a fost avantajul tău?
– Primul lucru de pe lista mea de priorități a fost dedicarea mea totală față de absolut tot ce înseamnă activități extrașcolare, concursuri, proiecte. Eu n-am zis niciodată că n-am timp, fiindcă eram plecată în proiecte și câte o săptămână, iar apoi mi-era greu să recuperez materia. Însă n-am renunțat să învăț, dând vina pe lipsa de timp. Am fost și voluntar, în acești ani, ca paramedic la SMURD- Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, dar și în vacanțe, la centrele de plasament, unde făceam lecții și socializam cu copiii instituționalizați.
– Spui că, de fapt, sumedenia de activități te-a ajutat?
– Da. Am învățat să-mi gestionez mai bine timpul, nerenunțând la nimic. Am învățat să relaționez cu oamenii. Și, ce mi se pare cel mai important, toate aceste activități extrașcolare m-au ajutat să mă descopăr. Multe am aflat despre mine, aspecte de care habar n-aveam, fiind pusă în situații noi! Practic, m-am dezvoltat ca om. Acum înțeleg cum e să-ți asumi o responsabilitate, să ratezi sau să ai succes. Și asta e foarte important.
– Acum, când mai ai doar bacalaureatul înainte de a merge spre o altă etapă, ce poți să spui despre materiile care se studiază în liceu?
– Ar trebui să te lase să alegi. Chiar din clasa a X-a, deja știi ce-ți place, te-ai descoperit un pic și cred că ar fi mai util să-i lase pe copii să-și aleagă ei materiile de studiu. Sunt unele la care simți că ai avea nevoie de mai mult, să te perfecționezi. Uite, eu vreau din clasa a VII-a să mă specializez pe Comunicare și Relații Publice. Pe-atunci, eram fan Antonia și, la un concert, am văzut o fată care era mereu lângă Antonia, știa tot despre ea, practic, trăia mare parte din viață lângă ea. Când am aflat că e PR-ul Antoniei, am zis: asta vreau și eu să fac atunci când voi fi mare! Pentru mine, PR este omul care face legătura informațională dintre un artist, o companie, o instituție etc., cu restul oamenilor. Omul fără de care ceilalți nu ar avea acces la informații. Încă nu m-am decis asupra domeniului. Probabil artistic, fiindcă asta mi-ar plăcea, să reprezint în fața publicului un om complex. Domeniul Relații Publice m-a fascinat și de-atunci a început ”bătălia” mea cu mama.
– A fost greu să o convingi că tu vrei și alegi asta?
– Mama nu a fost niciodată categorică. Nici tata. Nu au făcut presiuni decât când am spus că vreau în mass-media. Deși mama iubește ce face. Dar am observat și eu că, în aceste vremuri, e greu pentru mass-media.
– De ce?
– În două cuvinte: morți și politică! Publicul, într-un proporție destul de mare, nu e educat și nu vrea mai mult de-atât. Refuză emisiunile de cultură, refuză informația pozitivă, preferă bârfa. Cred că și din obișnuință, fiindcă acest public e destul de în vârstă și e greu să se mai schimbe, are zonele lui de interes și nu vrea să mai iasă de-acolo.
– Ai crescut alături de unul din marii actori ai Teatrului Tineretului. Pe lângă omul de arte care a fost Corneliu Dan Borcia, sigur a lăsat asupra ta și o amprentă de bunic. Este asta moștenirea pe care ai vrea s-o duci mai departe, în felul tău?
– Cred că m-a influențat foarte tare în alegerea carierei. Toată viața am vrut să fiu actriță! Bobo, însă, mi-a spus mereu ca actoria să fie a doua mea alegere. Mi-a tot repetat să mă fac ”ceva și actriță”, nu doar actriță. Poate pentru că, acum vreo 10 ani, scăzuse un pic calitatea teatrului, aprecierea publicului față de actori, față de arta teatrală, care a devenit un pic comercială. El a suferit, fiindcă a iubit foarte mult teatrul. Cred că, în sufletul lui, și-a dorit foarte mult ca eu sau sora mea, Andra, care acum a terminat Medicina, să continue arta dramatică. Bobo rămâne o imagine importantă pentru mine, am crescut cu el, am trăit în mediul în care trăia el, nu era săptămână să nu mergem la teatru, fie și numai pentru a fi acolo, nu neapărat la spectacole. Pentru mine, teatrul este vis și creativitate. Așa că, după Comunicare și Relații Publice, cred că va urma Regie.
– Cu scrisul, cum rămâne?
-Rămâne. Doar că mai am nevoie de experiență, pentru ca tot ce vreau să împărtășesc oamenilor să ajungă și la cel tânăr, și la cel matur.
Cristina IORDACHE
