În acest an, începutul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade sâmbătă, în 22 iunie, înainte de Duminica Tuturor Sfinților. Iar luni, când se prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, numită în popor Sânzienele, Biserica a hotărât dezlegare la pește, pentru a ”îndulci” asprimea postului în zilele dogoritoare și furtunoase de iunie. Postul Sfinților Apostoli se încheie, ca în fiecare an, la data prăznuirii, respectiv 29 iunie.
Înțelepciunea populară amintea fiecărei generații de altădată că Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a apărut ca o necesitate, ca ”o pedeapsă pentru oameni”. În general, sărbătorile și posturile aferente erau explicate ca venind în întâmpinarea oamenilor, ”pentru a se mai ușura de păcate”.
Scriitorul B.P. Hașdeu a cules o poveste despre apariția acestui post: ”Țăranii ziceau că Sfântul Petru a fost acuzat odată că ar fi furat niște opinci de la un om. Apoi, căutând opincile, le-a găsit tot în traista păgubașului. Și, de atunci, a osândit pe oameni să postească și în Postul Sfântului Petru”.
* Cum căutau protecție țăranii de altădată
Acest post se ținea de oameni pentru a fi feriți de foamete sau grindină și aibă sănătate, iar vitele să nu se îmbolnăvească.
Femeile nu lucrau nimic în casă, crezând că, la începutul postului, trec Frumoasele, care strâmbă trupul femeii pe care o găseau lucrând.
Tot femeile legau la gâtul copilelor sau le puneau la tălpi usturoi sau pelin, pentru ca, trecând Frumoasele, să nu le poată face nimic.
Nu ca o cobe, dar, în Calendarul popular, a doua săptămână după Rusalii începe cu Lunea Încurcată. Aceasta este o altă Luni Încurcată, în care apar din nou, dar sporadic, rătăcite, duhurile aerului, care amenințau să se intersecteze, în mod nefast, cu drumurile oamenilor.
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau
- Neamț. RELEU pe DN 2- 7 filtre antidrog/antialcool: 81 de sancțiuni, din care 22 pentru viteză!





