Ilinca Mitrea, rareșista viitor critic literar

Ilinca Mitrea este șefa promoției profilului umanist de la Colegiul Național ”Petru Rareș”. Luna aceasta împlinește 19 ani, este din Piatra Neamț și a învățat clasele I-IV în alternativa step-by-step, la Școala Gimnazială ”Nicu Albu”. Își amintește și acum diminețile în care ajungea în clasă și, prima dată, căuta mesajul zilei, scris pe panou, acel mic text care-i întâmpina pe copii și definea tema zilei. Prima jumătate de oră era dedicată noutăților pregătite de 4-5 copii din diverse domenii: natură, geografie, viața animalelor, curiozități sau vreun experiment povestit în fața clasei. ”Această activitate era foarte utilă, pentru că te ajuta să-ți învingi emoțiile de a vorbi în public, îți forma abilitatea de a te exprima. Urma rotirea pe centre, la materiile pe care fiecare elev le urma în ordinea dorită, astfel că, în cele patru ore de curs, fiecare studia materiile din orar. Era interesant, fiindcă, pe fiecare centru, lucram în echipe, cu prietenii din clasă”, spune Ilinca despre primii ani de școală.

* ”Învățământul s-a îndepărtat de principiile educației, elevul a ajuns doar un număr într-un catalog”

A dat, apoi, examen și a fost admisă în clasa a V-a la ”Petru Rareș”. Descoperise matematica și vroia să învețe la cea mai bună școală. ”Am învățat foarte mult pentru examenul de admitere la clasa a V-a. Erau două clase și concurența foarte mare, trei pe un loc. Subiectele au fost destul de grele, puțini au reușit nota 10 sau aproape de 10. Eu am luat 9.50 la română, iar la matematică… o notă foarte mică. Ulterior, o parte din cei admiși au renunțat, că nu făceau față ritmului, era foarte greu și mulți făceam pregătire în particular, mai ales la matematică. Temele erau multe, se lucra mult din culegeri, aveam mulți colegi olimpici și era un ritm cu care trebuia să te armonizezi. Ideea este că gimnaziul, la un liceu, înseamnă un alt mediu, un alt nivel. Când profesorul are o clasă bună, mulți elevi interesați, atunci el ajută ca nivelul clasei să crească. Eu cred că, în acest sistem, totul pornește de la elev: dacă este capabil să ofere mai mult din timpul lui pentru a se pregăti, dacă vrea mai mult de la el. Profesorul trebuie să fie pregătit să ofere mai mult, să-l ajute pe elev. Sunt convinsă că schimbarea tot de la elev va veni, în momentul când vor fi suficient de mulți ca să fie auziți”.

Vorbind de învățământ, Ilinca spune că, în ciuda numeroaselor schimbări care l-au marcat, încă este nevoie de schimbări. Dar reale: ”Chiar la proba orală de română a bacalaureatului am primit această întrebare: ce trebuie schimbat în învățământ? Cred că cea mai mare problemă este faptul că școala este o obligație și că sistemul de învățământ s-a îndepărtat de principiile educației, de la care a pornit. De aceea, elevul a ajuns doar un număr într-un catalog, într-o evidență, profesorul vine la catedră doar ca să predea niște cunoștințe teoretice, iar elevul vine la școală doar ca să predea temele și să primească notele. Așa se explică și relația mult prea formală profesor – elev. Eu cred că ar trebui ca această relație să fie mai sinceră și, fără a exclude respectul, să fie mai umană. Lecțiile ar trebui să se desfășoare la un mod interactiv, să putem discuta cu profesorul, să ne implicăm propria experiență, să putem exprima ce gândim”.

Odată cu schimbarea din clasa a V-a, Ilinca și-a dat seama că, de la a-i plăcea matematica și până la a face performanță, este o cale care nu i se potrivește. A cochetat, apoi, cu chimia, fiindcă își dorea să ajungă medic veterinar. A realizat, însă, că tot ce ține de științe este mult prea abstract pentru felul ei de-a fi și-a rămas la prima pasiune, limba și literatura română.

În gimnaziu și în liceu a participat la olimpiade la română, la franceză și engleză, calificându-se până la faza județeană, unde a primit mențiuni. ”Experiența cu olimpiadele, deși n-a fost una plăcută, m-a ajutat. M-a dezamăgit, fiindcă se punctează mai mult lucrarea unui elev care respectă strict acea structură, în defavoarea unei lucrări în care elevul își exprimă și propria versiune, în care chiar a gândit! Mai ales la Bac, sunt foarte apreciate lucrările care respectă întru totul structurile și observ că elevii care au învațat exact ce li s-a dat la clasă au și notele cele mai mari”.

A ales să rămână la ”Petru Rareș”, unde a fost admisă, a doua, la Științe Sociale. ”Îmi plăcea și lucram mult mai ușor.Nu mi-am propus să fiu cea mai bună, nu am avut această ambiție, nici nu mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului învățând. Mai degrabă, a fost vorba de faptul că am putut să fiu eu însămi, fata care învață din plăcere, fata care are timp pentru prieteni, pentru drumeții, pentru seri de chitară, pentru voluntariat. Și fata care se pregătește constant pentru olimpiade, pentru examene. Drept dovadă, în gimnaziu, n-am ajuns pe locul I niciodată, am terminat clasele pe locul II. Iar la liceu am fost admisă a doua pe profilul Științe Sociale. Și cu 9.90 la mate! Dar, pentru asta, am făcut meditații din clasa a IV-a. Tocmai datorită profesorilor de la Rareș am rămas aici și în liceu, fiindcă sunt mai exigenți și asta ne ajută, ca elevi, în momentele de delăsare. Avem nevoie, uneori, să fim împinși de la spate, dar nu în mod exagerat”.

* ”Mi se pare o capodoperă ce-a scris Eminescu, dar noi, la 19 ani, știm doar de Luceafărul și Somnoroase păsărele, ceea ce mi se pare un foarte mare păcat”

În ciuda insistențelor mamei, Ilinca nu vrea să devină profesoară. ”Eu am ales Litere, la Cluj. Chiar aș putea să devin profesoară de limba și literatura română, dar nu văd cum aș putea să predau materia, așa cum este acum structurată, chiar și pentru examenul de bacalaureat. Sunt chiar dezamăgită de ceea ce studiem și consider că am fi putut studia mult mai multe opere, mai mulți autori, din cei mai vechi, dar și din cei contemporani. Eminescu, de pildă. Mi se pare o capodoperă ce-a scris, dar noi, la 19 ani, știm doar de «Luceafărul» și «Somnoroase păsărele», ceea ce mi se pare un foarte mare păcat. Ca popor, trebuie să ne cunoaștem trecutul. Probabil de aceea sunt și foarte mulți tineri care pleacă din țară, fiindcă nu cunosc cât de valoroasă e țara noastră. Sunt și dintre cei care pleacă pentru că în afară au mai multe oportunități de a studia și de a avea un loc de muncă în domeniul pentru care au studiat. Deși n-ar trebui ca valorile să fie lăsate să plece, fiindcă toți vrem, cred, să ne aducem contribuția în țara în care ne-am născut. Asta ca o paranteză. Uite, la Istorie, învățăm mai mult trecutul. Chiar dacă știm că avem multe valori istorice, nu mai vedem legătura cu prezentul și se pierde speranța că lucrurile ar putea fi schimbate în bine. În învățământ e nevoie de schimbarea materiei care se predă, a programei, a structurii anului școlar. La bacalaureat avem, de pildă, la limba și literatura română, o structură – tip de eseu – pe care trebuie s-o respectăm și în care trebuie să includem critică literară, dar fără a putea să comentăm, să exprimăm opinia noastră, viziunea noastră. La filosofie, la fel, trebuie să redau părerea altor oameni despre filosofi, în niciun caz părerea mea. Înțeleg că este un barem de corectare, dar nu mi se pare normal să fie aceleași exerciții și aceleași eseuri de învățat. Plus că, acum, în ultimul an, s-a schimbat structura materiei de bacalaureat, sunt mai puține opere de pregătit”.

Pentru Ilinca, a contat foarte mult îndrumarea primită de la profesori. ”Domnul profesor Lucian Iordăchescu a avut un rol foarte mare în alegerea mea, pentru Litere, deoarece mi-a arătat și un alt mod de a învăța. Îi sunt recunoscătoare, pentru că a dovedit că și în mediul școlar pot fi punctate creativitatea și gândirea. Orele de română erau foarte atractive, fiindcă se putea discuta. Ne recomanda foarte multe cărți să citim și asta ne ajută foarte mult în comunicare. Aveam succes la teste, la teze. Pe mine, cel mai mult m-au ajutat cei trei profesori de română pe care i-am avut, fiindcă sunt oamenii care m-au încurajat să aflu cine sunt și ce mă pasionează în toate domeniile. Faptul că am studiat la acest liceu foarte bun m-a ajutat să devin omul care sunt, fiindcă am avut și experiențe plăcute, și mai puțin plăcute. Așa am înțeles să accept că oamenii sunt diferiți, că sunt niște reguli pe care trebuie să le urmez, cum sunt temele, că exigența mă ajută să fiu tot mai bună”.

Ilinca nu s-a străduit să învețe pentru note, ci a învățat din plăcere: ”Așa am avut timp și pentru celelalte pasiuni ale mele: călătoriile prin țară și diverse evenimente pe care le organizam cu grupul meu de prieteni, cititul, cântatul la ukulele, un fel de chitară mai mică, cu patru corzi. Am participat și la multe voluntariate, fiindcă îmi place să ajut. Cel mai interesant a fost la adăpostul de câini din Piatra Neamț, fiindcă-mi plac animalele, foarte mult, de asta voiam să devin medic veterinar. Făceam curat în cuști, ore întregi, le dădeam mâncare, îi spălam”.

De vreo doi ani, Ilinca a descoperit o altă pasiune, pe care vrea să o dezvolte: ”Îmi place să fac prăjituri, vreau să mă specializ și cred că va fi cea de-a doua pasiune, după literatură. Totuși, visul meu este să fac o carieră în critica literară. Mă atrage, de mică, să descopăr o idee care să mă fascineze, într-o carte, să găsesc conceptul unui film sau al unei creații literare și apoi s-o dezvolt și s-o prezint în felul meu, să-mi exprim propria opinie despre ce a vrut autorul să transmită. Am citit foarte multă teorie literară și cred că așa mi-am dat seama că-mi place foarte tare să devin critic literar”.

Cristina IORDACHE