Mai bine de 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România. Această icoană e considerată cea mai veche și mai frumoasă din România, fiind cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni.
Icoana Maicii Domnului ”Îndrumătoarea” este cinstită în Biserica Creștin Ortodoxă Română pe 9 iulie, conform hotărârii Sfântului Sinod din 24 mai 2018. Propunerea a venit din partea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a fost aprobată înscrierea în calendar a sărbătorii începând cu 2019. De asemenea, în cadrul şedinţei sinodale au fost aprobate textele slujbei, sinaxarului, troparului, condacului și acatistului cinstirii acestei Sfinte Icoane.
Icoana, înfățișând-o pe Născătoarea de Dumnezeu ținându-L pe Prunc în brațe, iar pe spate avându-l pictat pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost pictată în anul 665 d.H., în Lida. Este o reproducere a unei alte icoane, apărută în mod miraculos pe un stâlp de lemn, în anul 35 d.H. Se pare că, în secolul al VII-lea, cel mai probabil în 665 d.H, viitorul patriarh Sfântul Gherman al Constantinopolului, văzând icoana din Lida, a dispus să fie pictată o copie a acesteia.
Poate primul miracol atestat al acestei icoane este vindecarea Sfântului Ioan Damaschin, căruia i-a fost tăiată mâna dreaptă. ”Atunci Sfântul, ținând mâna tăiată, a căzut înaintea acestei icoane a Maicii Domnului, rugându-se vindece, și Maica Domnului într-adevăr a vindecat mâna Sfântului, care s-a alipit în chip minunat la locul ei”, spun cronicile vremii.
* Meritele strămoșilor în slujirea Sfintei Fecioare Maria
În anul 1401, icoana a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de împăratul bizantin Manuel Paleologu. A fost așezată cu mare cinste în Biserica Mirăuți din Suceava, iar în 1415 a fost mutată la Mănăstirea Neamțul, unde a rămas până astăzi.
Miracolele izvorâte din Icoana Maicii Domnului Hodighitria sunt numeroase, însă prea puține dintre ele au ajuns la cunoștința credincioșilor. În timpul unei invazii păgâne, un turc a intrat în mănăstire și a lovit icoana cu iataganul, vrând s-o despice. Hrisoavele spun că mâna turcului a paralizat pe loc, iar tăișul armei s-a făcut bucățele. Sute de bolnavi s-au vindecat în mod miraculos, după ce s-au rugat în fața icoanei. Monahii de la Mănăstirea Neamț cunosc faptul că icoana lăcrimează de fiecare dată în preajma unor mari tulburări sau nenorociri abătute asupra omenirii.
Părintele Ioanichie Bălan a cercetat unul din miracolele Icoanei Maicii Domnului de la Neamț, realizat în jurul anului 1821. ”În vremea când s-a început Dumnezeiasca Liturghie, îndată s-a înnegrit cu totul fața icoanei Maicii Domnului și s-a întunecat încât ne-am înfricoșat socotind că poate s-a stricat în pământ unde a fost ascunsă. Însă, când a ieșit starețul cu soborul spre întâmpinare, atunci îndată a început a se lumina, mai întâi la obrazul din dreapta, apoi toată fața s-a rumenit și s-a făcut mai luminoasă de cum era mai înainte. Acesta s-a însemnat spre mărirea lui Dumnezeu spre aducerea aminte a urmașilor. Scrisă pe piatră la septembrie 1839 de Neonil, Arhimandrit și Stareț al Sfintei Mănăstiri Neamț și Secu”.
Alte miracole amintesc despre ajutorarea femeilor sterpe, cum a fost cazul boieroaicei Băloșeștilor, alții au fost vindecați de insomnii, alții de depresii și alte neliniști și boli.
Cu cât o iubim mai mult pe Sfânta Fecioara Maria și icoanele care o reprezintă, cu atât numărul și amploarea miracolelor realizate cresc, ajutând pe cei în suferință, dar și pe cei care au misiuni deosebite în slujirea Sfintei Treimi.