Începând de luni, 15 iulie, patru birouri au rămas libere la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, deoarece titularii care le ocupau au rămas fără contracte de management educațional.
Practic, cele patru contracte au ajuns la scadență, iar inspectorul general Elena Laiu nu le-a mai prelungit.
Cei patru care părăsesc IȘJ sunt Magda Melinte (educație fizică și sport), Rodica Vădeanu (educație timpurie), Ioana Tudoranu Moga (chimie) și Maria Ghiniță (proiecte educaționale).
”Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru învățământul nemțean. Din acest moment, posturile sunt vacantate și, începând cu 1 septembrie, voi delega alte persoane pe aceste posturi”, a declarat Elena Laiu.
Profesoara de chimie Ioana Tudoran-Moga este cel mai vechi inspector de specialitate din Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, din anul 2001. Va părăsi nu doar funcția de inspector, pe care a ocupat-o cu prelungire în ultimul an, ci și catedra: ”Consider că 18 ani este o perioadă mult prea mare pentru oricine. De la 1 septembrie mă pensionez, consider că este un timp necesar pentru o altă etapă din viața mea, când simt nevoia să mă îndrept spre familia mea, spre copiii mei. Vreau să mă retrag și din activitatea de predare, pentru că mă gândesc la colegii mei care vin din urmă, că au nevoie și ei să câștige o pâine. Ies la pensie convinsă fiind că am făcut tot ce puteam și mândră de rezultatele elevilor mei, mândră de elevii mei acum farmaciști, medici, cercetători, care profesează în țară și în străinătate, mândră de profesorii colegi”.
Educatoarea Rodica Vădeanu este inspector de specialitate din anul 2007. Acum, de vreme ce mai are un pic până la vârsta de pensionare, se gândește să mai rămână în sistem: ”Încă nu am luat o decizie, dacă mă întorc la școala unde sunt titulară și la care am fost și director. Mai las timpul să lucreze. Ca inspector de specialitate în educația timpurie, consider că am făcut tot ceea ce a trebuit să fac și am făcut bine, fiindcă sunt un om care simte presiunea lucrurilor nerealizate”.