Asimilată de satul Doljești în anul 1956, fosta așezare Lițca a avut o istorie interesantă în timp, deși fără mari evenimente. Populația a fost formată numai din români ortodocși. De-a lungul ultimelor secole, Lițca a făcut parte din comunele Miclăușeni, Bâra și Doljești. La recensământul din anul 1774, populația acestui sat nu apare.
Lăcașul de închinăciune al satului Lițca a fost construit în anul 1852, din lemn, ctitori fiind Ecaterina Sturdza și fiii săi, în calitate de proprietari ai moșiei Miclăușeni, inclusiv ai palatului, dar și ai satului Lițca.
Biserica Sfântul Dimitrie a fost așezământ parohial între anii 1852 și 1902, iar, de atunci și până astăzi, este filie a Bisericii ”Sfânta Treime” din Doljești. După mai bine de șapte decenii, în 1923, din inițiativa preotului Anastasie Vasilescu, care a fost sprijinit de consiliul parohial, biserica a fost reclădită din cărămidă, de-a lungul anilor suferind mai multe lucrări de refacere, în 1942, 1950, dar și după anul 2000. În campaniile de refacere de la mijlocul secolului trecut, lucrările au fost executate sub directa coordonare a preotului Vasile D. Brumărașu, totul realizându-se cu osteneala și cheltuiala enoriașilor.
În 1954, au fost efectuate lucrări la acoperișul bisericii, fiind schimbată șindrila cu tablă și refăcându-se plafonul. Pentru aceste lucrări, s-au primit fonduri de la Episcopia Romanului și a Hușilor, Protoeria Roman, precum și de la enoriași. Erau ani grei pentru întreaga țară, pentru că cel de-al doilea război mondial se sfârșise doar de câțiva ani. Reparații au mai fost executate și în anul 1960, dar și în intervalul 1966-1973.
Din anul 2000, sub îngrijirea preotului paroh Dan Rusu, au fost realizate mai multe lucrări, cu fonduri de la enoriași. În anul 2008, biserica a fost retârnosită, de ÎPS Ioachim Băcăuanu, episcop-vicar, astăzi arhiepiscop al Romanului și Bacăului. Pictura este opera artistului Virgil Maftei, din Boghicea, lucrarea fiind realizată cu sprijinul Primăriei comunei Doljești.
Hramul din acest an a adunat un număr mare de credincioși, iar la ceremonial au participat și primarul Iosif Șoican și viceprimarul Virgil Enache. (C. NEGRU)
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții









