Directorul medical al Spitalului ”Sf. Dimitrie ” din Târgu Neamț, dr. Gheorghe Carp, în același timp și medic anestezist, ne-a comunicat că pacienta transferată cu elicopterul la Iași a fost operată și în acest moment este stabilă hemodinamic, internată la terapie intensivă la Iași în supraveghere.
În legătură cu situația care a dus la transferul acesteia la Iași, directorul medical a făcut câteva precizări absolut necesare: ”Pacienta de 34 de ani a intrat în sală pentru o naștere prin cezariană. Cum mai născuse deja tot prin cezariană, se impunea din nou acceași intervenție. Operația a început la ora 9, a decurs normal, iar în post operator pacienta începe să devină instabilă hemodinamic, îi scade tensiunea, motiv pentru care s-a investigat, s-a făcut ecografie abdominală, s-a constatat hematomul, adică sânge în burtă, și s-au pus perfuzii plus două pungi de sânge și s-a luat legătura cu Iașul pentru transfer și se impunea interevenția chirurgicală.
Iașul a acceptat, a venit elicopterul, s-a intervenit, femeia este acum stabilă hemodinamic, este în terapie intensivă la Iași în supraveghere.
Această complicație este una care poate apărea la pacientele cu cezariană într-un anumit procent. Îl felicit pe medicul de gardă de la Târgu Neamț că a prevăzut exact complicațiile și a procedat conform protocoalelor, transferând-o la Iași, unde unde s-a reintervenit. La Târgu Neamț nu se putea face acest liucru deoarece nu există deocamdată linie de gardă pe anestezie si terapie intensivă, pentriu realizarea unei linii de gardă trebuie 5 medici aneststeziști, cu finanțare separată de la Ministerul Sănătății. Să nu uităm că acum doi ani de zile nu era nici un medic anestezist la Târgu Neamț, acum sunt doi pe timpul săptâmânii, la program, între orele 8-14. Eu, de când m-am mutat în oraș asigur urgențele în restul timpului, dar sunt perioade când sunt și eu plecat.
Sperăm ca să avem o asemenea linie de gardă, dar nu trebuie uitat că suntem un spital orășenesc, există constrângeri financiare. Dar revin și mai spun o dată felicitări medicului de gardă. ”
Ca o precizare de final, în acest caz, prin respectarea protocoalelor, a fost evitată o situația precum cea care a dus la celebrul caz Sechel de la Piatra Neamț, când o femeia care a născut normal, a decedat a doua zi, fiind lăsată ore bune fără un tratament adecvat. (V.B.)