– Suntem în săptămâna aniversară, Colegiul Național ”Petru Rareș” împlinește 150 de ani de când a fost înființat. Este o istorie… copleșitoare?
– Discuția trebuie să pornească de la o întâmplare foarte, foaarte importantă și interesantă, aceea că suntem contemporani cu această aniversare. Această realitate ne regăsește pe fiecare dintre noi în diferite ipostaze: de absolvenți de Rareș, de profesori actuali ai Rareș-ului, de foști profesori, de viitori elevi ai Rareș-ului, fiecare raportându-se la ideea de Rareș în acord cu dorințele și aspirațiile profesionale pe care fiecare le are. Evident că-n orice societate, la un moment dat, există un grup, o masă critică de tineri, care doresc să învețe sau care doresc să știe. Și a ști s-a putut realiza într-o bună perioadă de timp prin studiu, prin practică, prin școală.
Cum Rareș-ul a fost prima școală înființată în județul Neamț, în 1869, iar în locașul acesta funcționează din anul 1892, în prima perioadă doar cei care aveau anumite resurse materiale puteau să ajungă să învețe carte. A trebuit să treacă suficient de mult timp până când și alte categorii sociale au avut posibilitatea să învețe carte. Carte serioasă! Am studiat, pe parcursul timpului, nenumărate documente și am putut găsi ani în care erau câte 20 de repetenți! Cam mereu au fost aceleași discipline foarte dificile – matematica, latina, dreptul și multe astfel de discipline. Așadar, în cei 150 de ani de evoluție ai Rareș-ului, au fost suișuri și coborâșuri, atât în ceea ce înseamnă performanța profesională a absolvenților, cât și, să spunem, unele realități ale unor vremuri specifice din anumite perioade ale existenței umane.
– Care este miezul acestei aniversări?
– Ceea ce eu am înțeles, având nenumărate discuții cu foști absolvenți, cu foști directori, cu foști profesori, din ce-am putut și să văd pe viu, este bucuria revederii. Lăsând deoparte aspectele emoționale la revederea unor foști colegi și foști profesori… Câte amintiri pot să trezească astfel de regăsiri. într-o instituție în care ai fost patru ani ca elev sau opt ani, mai nou, când și gimnaziul e în aceeași școală! Și ce înseamnă să fi trăit 10, 20, 30 sau o viață de om în această școală! Și-atunci am înțeles că, de fapt, între zidurile acestei clădiri, există și altceva decât materie pură – cărămizi, var. Există ceva care face ca lumea care intră aici să dorească mereu mai mult: să dorească să fie bun și performer, să fie valoros.
De nenumărate ori, auzim vorbind diferiți formatori de opinie, dar nu numai, despre valoare, despre excelență, despre lucruri foarte frumoase, dar raportarea verbală la aceste atribute este, practic, un non-sens. Adevărata realitate este doar atunci când se reușește a se concretiza aceste atribute. Să pui, într-adevăr, valoarea în evidență. Spre exemplu, noi nu suntem Școală Europeană. N-am nimic cu școlile care au acest atribut, însă condițiile impuse nu au făcut ca Rareș-ul să intre în această categorie. Dar Rareș-ul are nenumărate proiecte cu parteneri din Europa! Mai mult, are un lucru cu care foarte puține școli se pot lăuda: copii olimpici internaționali și copii care studiază la universități de prestigiu din afară. Dacă nici asta nu mai este școală europeană, înseamnă că altele sunt criteriile și nu le îndeplinim și nu ne pare rău.
– Iar eforturile și rezultatele copiilor au în spate alte eforturi…
– Ajungi la latura umană, la profilul uman al fiecăruia dintre decidenți, care poate fi unul care ajută sau încurcă. Eu nu fac judecăți de valoare despre unele sau alte lucruri întâmplate de-a lungul timpului, ci spun ce s-a făcut pentru oamenii acestei școli, pentru istoria acestei școli. De asta vrem să aducem în față, acum, valorile Rareș-ului, printr-un gest de respect față de ce au însemnat profesorii noștri, organizând în această săptămână simpozioane – de matematică Ioan Zenembisi, de chimie Ioan Zgârciu -, dând sălii de sport numele profesorului emerit Vladimir Lașcu și organizând numeroase asemenea activități, onorând profesorii trecuți la cele veșnice, dar care au marcat generații întregi de elevi.
– Tradiția ocupă un loc deosebit la această aniversare.
– Am gândit și realizat o galerie a profesorilor care au predat cel puțin 10 ani în Rareș. Este nefiresc ca oameni care au fost ca și noi, în această școală, care au dat din cunoștințele și sufletul lor atâtor generații, să nu aibă un portret în această școală! Am avut plăcuta surpriză să văd părinți și copii care și-au recunoscut cu drag dascălii. Suntem atâtea generații de profesori care am pus foarte mult suflet, an de an, și este un spirit, dacă vreți, de a fi bun. Este imposibil să nu te motiveze rezultatele obținute de colegii tăi, la diferite discipline. Și asta se întâmplă: nu este disciplină din planul-cadru la care noi să n-avem olimpici naționali. Ponderea, trebuie s-o recunoaștem, dintotdeauna a fost matematica, este regina științelor. Iar, în Rareș, este un obiect de bază, foarte apreciat și bine predat, cu elevi și profesori care au absolvit Rareș-ul și s-au întors aici să predea.
Profesorul este important, elevul la fel de important. Avem generații întregi care au studiat aici, fiindcă s-a transmis de-a lungul familiei ideea că, dacă vrei să faci carte, vii la Rareș. N-o spun eu, o spun nenumărații noștri absolvenți, care vorbesc despre percepția numelui ”Petru Rareș” pe diploma de absolvent. Inclusiv în afară. Acum, am constatat, împreună cu colegii mei, că, în ultimii ani, vin și copii care nu mai sunt așa determinați în a face performanță, nu au acea chemare a descoperirii interioare. Dar, asta, cred eu, face parte din suișurile și coborâșurile de care vorbeam mai devreme. Dorința de a fi la Rareș, cred eu, nu trebuie să fie un scop în sine. A fi la Rareș înseamnă obligații, în primul rând, pe care tu, ca elev, să ți le asumi: obligația de a face față rigorii disciplinare și de performanță, pentru că vrem să creăm niște oameni valoroși, care să aibă idealuri, să creadă în lucruri adevărate și care vor fi motorul viitoarei societăți. Dacă vom avea oameni bine educați, care se pot raporta la valori adevărate și dovedite în școală, nu doar trâmbițate, atunci vom avea și elevi care să facă acest lucru. Se creează o simbioză. Pentru mine, dacă vorbesc, după 11 ani în inspectorat, să vin în Rareș a fost considerat de unii aproape o ”sinucidere”, fiindcă înainte n-am predat decât la licee industriale.
– Atât de mult v-ați dorit Rareș?
– N-aș vrea să supăr pe nimeni, dar sunt trei lucruri. Când am acceptat să fiu inspector de fizică, nu eram un nume. Aveam rezultate cu copiii pe la județene, dar predam la un liceu din Roman. Munca de inspector nu prea îți oferă timp și pentru performanță, la cele două ore obligatorii de predare. Dar mă întâlneam cu colegii mei care aveau rezultate la olimpiadă și, de fiecare dată, rezolvam singur subiectele, ca să înțeleg despre ce-i vorba. Fiindcă mereu m-a urmărit faptul că n-am avut rezultate notabile, dincolo de faza pe județ. Venind în Rareș, în anul 2009, am găsit o catedră de fizică absolut valoroasă: Niculina Rotaru, Sanda Spiridon și Dorel Haralamb, colegi care m-au primit fără aroganță. În primul an, am primit o clasă foarte bună, mi-amintesc acum de Constantin Asavinei, Matei Cornea, Andrei Robu, Daniel Tarcinschi. Și am muncit în disperare cu elevii mei, așa încât, în primul an, primele 10 locuri au fost ocupate de ai mei. Tot copiii mei m-au determinat să-mi aduc aminte de pasiunea din tinerețe, astronomia, și mi-a plăcut mult acest olimpism internațional. Dar, fără copii, n-aș fi știut niciodată că pot să fac asta.
– Era un fel de neîncredere?
– Evident. Am avut-o inclusiv la nivel personal, la un moment dat, fiindcă mai lucrasem cu copii extraordinari, dar ocazional. Iar perioada de reinventare ca profesor la Rareș s-a făcut cu foarte multă muncă, ambiție, discuții colegiale corecte cu oamenii care puteau ajuta la acel moment. Așa s-a ajuns la performanță. Nu doar în cazul meu. Pentru că elevii de Rareș – și asta apreciez eu la acești copii, pe care i-am cunoscut în timpul pregătii lotului național de astronomie – sunt elevi care întreabă o dată, o chestie, fiindcă vor să știe sau să-și clarifice un aspect, iar dacă n-au înțeles, înseamnă că tu, ca profesor, trebuie să mai faci ceva. Dacă, pe moment, nu știi, nu-i nici o rușine să spui, fiindcă sunt întrebări foarte interesante. La unele poți să răspunzi pe loc, dar la altele trebuie să te mai gândești și spui că le aduci răspunsul. Dar trebuie să le dai un răspuns corect, decât să le creezi altă impresie. Dacă i-ai păcălit o dată și înc-o dată, i-ai pierdut pe acei elevi, ca interes de studiu, ca performanță. Ei vin de plăcere, dacă tu îi tot ”adapi”, le tot răspunzi, îi ajuți. Rolul nostru, câteodată, e să-i ajutăm să ajungă mult mai sus decât noi, profesorii. Sunt mândru ori de câte ori un fost elev al meu ajunge într-o postură mult mai înaltă decât profesorul lui de fizică de la un liceu din Piatra Neamț.
Un profesor trebuie să știe cum să organizeze mintea unui copil: nici s-o strice, nici s-o formeze ca pe a lui, ci, pur și simplu, să-i ofere granițele în care mintea aia să evolueze. Profesorul care își face cu drag meseria știe ce fel de repere să-i ofere elevului. La cele șapte internaționale la care am fost cu elevii mei, am realizat ce înseamnă acest lucru, fiindcă acolo, la acel nivel, nu este important să-i arăți că știe – fiindcă el știe -, ci să-l aduci în acea stare încât, pur și simplu, să fie stăpân pe el. Să reușești să-i smulgi neîncrederea, frica de… nu știu ce, că n-am putut să identific de ce le este frică.
– Cui îi mai este dedicată sărbătoarea celor 150 de ani?
– Am decis o săptămână întreagă de activități, pentru a oferi multora dintre absolvenți posibilitatea să poată veni și participa. S-au adunat gândurile lor într-un volum aniversar – ”Oamenii Rareșului”. Avem diplomați care participă, avem actori, regizori, profesori universitari. Gala Excelentia este modul nostru de a-i primi acasă pe absolvenții noștri, este întoarcerea acasă a foștilor elevi, a actualilor și foștilor profesori, în familia rareșiștilor. Evenimentul, găzduit la Teatrul Tineretului, a însemnat, printre altele, acordarea a 15 trofee de excelență, pentru tot atâtea personalități reprezentative pentru generațiile respective: Ticu Lăcătușu, profesorul universitar Constantin Rusu, George Teleman, care acordă bursa de 9.000 de lire, prim-solistul Operei Române Orest Pîslariu Ranghilof, eroul de la Colectiv regretatul Adrian Rugină, profesoara de limba franceză Alina Pamfil, pe care am fost inspirat să o anunț chiar cu câteva zile înainte de a muri, fostă șefă de promoție cercetător de top mondial Sabina Alistar din SUA, profesor universitar în SUA Daniel Tătaru, profesor de matematică Gheorghe Dumitreasa, profesor de română Mihai Mancaș, profesor Paul Sandovici, omul de afaceri Petru Plăcintă, actorul și conferențiarul universitar Paul Chiribuță, ambasadorul României în Suedia Răduța Matache și omul de afaceri Viorel Crețu.
Este prima ediție a galei, care va continua atâta timp cât am atribuții și responsabilități în acest sens. Sunt nenumărați absolvenți care ar fi putut fi nominalizați, vor fi la edițiile viitoare, dar ideea este să-i punem în valoare pe acei absolvenți care s-au remarcat în domeniile lor și au recunoscut că asta li s-a întâmplat din ”cauza” școlii. Fiindcă mai sunt și unii care au recunoscut că liceul a fost un calvar. Vreau să scoatem în evidență fapte concrete, raportate la trecut, la prezent și la viitor.
– O sumendenie de evenimente au venit, anul acesta, să confirme valoarea Rareș-ului.
– Noi am gândit această sărbătoare mai demult și prima activitate dedicată aniversării a fost tabăra de vară pentru informaticieni, organizată de foști absolvenți. Ultimul mare eveniment, Olimpiada Internațională de Astronomie, organizată de Ministerul Educației Naționale, de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și de colegiul ”Petru Rareș”, s-a desfășurat în luna octombrie la Piatra Neamț, cu probe găzduite la ”Petru Rareș”, probabil și pentru că avem ceva rezultate la olimpiadele din anii trecuți. Dincolo de competiția în sine, suntem singura școală admisă ca gazdă a probelor. Iar feed-back-ul a fost unul excelent, după ce au venit și au văzut ce fel de oameni suntem, noi, pietrenii, ce școală avem, ce oraș avem, în ce zonă locuim și trăim. Am primit numeroase solicitări pentru parteneriate cu școli din SUA, India, China, Lituania, Cehia, urmând să stabilim unde ne putem lansa.
A fost un an 2019 plin! Însăși pregătirea clădirii pentru marea sărbătoare, când, în vară, odată cu igienizarea, am descoperit pe tavanul holului principal acele picturi vechi de acum 70 de ani și pe un perete exterior emblema ”Straja țării”, pe care le-am pus în valoare.
Nu în ultimul rând, pe 25 octombrie, am fost invitați la Palatul Regal, pentru a primi distincția Crucea Casei Regale a României acordată colegiului ”Petru Rareș”, împreună cu o diplomă aniversară cu însemnele colegiului, pentru servicii deosebite aduse Casei Regale. Această distincție se acordă doar unui număr de 150 de membri și colaboratori ai Casei Majestății Sale.
– Așadar, un întreg an aniversar pentru o școală de elită a acestei comunități, prima.
– Da, toate s-au întâmplat la un mod fericit în acest an! Festivitățile gândite și toate activitățile omagiale au pornit de la toate aceste provocări, dintre care cea mai importantă este istoria acestei școli. Este o datorie de suflet să ne respectăm trecutul, pentru a avea un viitor! Consider că tot ce a trebuit să se întâmple s-a întâmplat. Am avut de partea noastră sprijinul Primăriei Piatra Neamț și al sponsorilor noștri, pe care vreau să-i amintesc: Rifil, Köber, ADF, TCE 3 Brazi, Dinamic 92, Lucris Serv, Nord Arin, Bico Industries, Cybernet Auto Center, Volta, Dupu, ProInstal, Lia Art, Pasha Men, Vero Atelier, Invest Plus, Asociația de părinți ”Petru Rareș” și Asociația Alumni Piatra Neamț.
Cristina IORDACHE