Crima de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț nu a făcut decât să închidă un cerc. Trebuia să fie un om ucis după toate regulile unui crime, nu după cele pentru care se moare într-un spital, ca întregul, în toată hidoșenia sa, să fie văzut de toată lumea, nu doar cei care, de ani buni, trag semnale de alarmă. Că se întâmplă și altfel de crime la spital se știe și nu e nevoie decât de un recurs la memorie pentru a pomeni, din nou, cazul Geaninei Sechel, tânăra lăsată să se chinuiască ore bune până când a fost prea târziu.
Cum arată întregul? Un spital învechit în mentalitate, uzat fizic și moral, cu probleme financiare mari, date de un management depășit, cu pacienți înfometați și umiliți de ce primesc în farfurii, cu un act medical bazat pe medicamente aduse de pacienți în foarte multe cazuri, cu personal adus de cele mai multe ori prin concursuri trucate sau aranjate. Medicii și asistenții prinși în acest carusel încearcă să-și facă treaba după competență și după conștiință. Unii sunt adevărate exemple, alții deloc. Cazul ”Mită la Ortopedie” a pus o ștampilă pe statutul spitalului, dar asta nu pare să deranjeze pe nimeni. În definitiv, nu au făcut decât să ia bani de la pacienți, o chestie banală, intrată în reflex.
Pe de altă parte, spitalul a fost și este subiect de campanie electorală. Toți guvernanții, fără deosebire de partid sau doctrină, dar uniți în interese, l-au folosit pentru imagine, apoi pentru satisfacerea clientelei de partid și pentru influență. Niciun manager nu-și poate face treaba la spital, pentru că este la mâna politrucilor care-l manevrează și/ sau îi blochează deciziile și finanțările, dacă nu face sluj. Și nici nu poți ajunge manager, dacă nu juri pe roșu că nu vei ieși din cuvântul tătucului sau al celor care-i duc mai departe dorințele.
* O posibilă explicație: interimatele
În percepția publicului – și nu din cauza presei ticăloșite! – spitalul înseamnă mizerie, dezorganizare, șpagă, bacșișuri, nervi, bașca acuzele de malpraxis. În realitatea paralelă a proprietarului spitalului, Consiliul Județean, se distinge o nonșalantă inconștiență, care, în continuare, prezintă instituția drept una plină de realizări, un adevărat rai pentru bolnavi. Totul sub oblăduirea legală a Direcției de Sănătate Publică Neamț, care nu vede, nu aude, nu vorbește în general, cu atât mai puțin ceva rău despre spital.
Ce se poate spune cu certitudine ține de modul cum este asigurat managementul spitalului. Și aici vorbim despre Consiliul de Administrație, directori, șefi de secție.
Accentul s-a pus pe conduceri interimare. Chirurgul de excepție Alexandru Juncu a intrat în rolul de interimar de mai multe ori, Liviu Negelschi, avocat de meserie, s-a jucat și el o bună perioadă de timp de-a managerul, chiar și Codruț Munteanu, venit prin concurs, tot un interimar a fost, devreme ce n-a mers pe mâna echipei coordonate de Dan Vasile Constantin, adevăratul decident de la spital. Interimari ori nu, au luat decizii cu adevărat importante. Sau au luat unele care au blocat proiecte. A se vedea saga blocului chirurgical Nefromed, începută prin 2011, cu construcție blocată de câțiva ani. În ultimul timp, blocajul a fost strâns legat de o eventuală schimbare de destinație, de altfel unul din motivele pentru care ultimul manager a intrat în coliziune cu cercuri de interese din spital. Să ne mai amintim și despre fantasmagorice studii de oportunitate prin care se schimbau secții și destinații de spații, făcute la comandă de o firmă din Cluj.
Interimatul la nivel managerial a permis și conducerea multor secții cu șefi la fel de interimari, fără contracte semnate cu șeful de instituție. De aici, o lejeritate în actul de conducere, cu urmări la nivel de organizare, la nivelul consumului asumat de medicamente la nivel de secție, la nivelul angajării de personal. Se cunosc cazuri în care o asistentă de la o secție a stat în concediu medical perioade mari de timp și ea lucra, bine mersi, în străinătate. Sau alta care, din poziția de șefă, își găsea postul liber, deși, la cerere, pleca luni de zile în străinătate.
Un manager interimar poate fi cu greu tras la răspundere. De aceea poate fi mai ușor să semneze ce vor cei care manevrează fonduri în zona respectivă. Iar bani se mișcă. Foarte mulți. Unii din cei care nu se văd – cei de la firmele de medicamente – și cei care vin pentru investiții, reparații etc. Aici lucrurile sunt foarte simple: managerul trebuie să accepte firme de casă, care fac regula la prețuri și rabat la calitatea lucrărilor. Exemple au tot apărut în presă și nu este cazul să insistăm.
Evident, această politică a interimatului a fost girată de Consiliul Județean Neamț, proprietar la spital, care ar trebui să se ocupe de aceste chestiuni. Nu e suficient să asiguri fonduri pentru supraviețuire, cu precădere pentru salarii, să intervii la minister pentru bani de aparatură – lucru de care nu se poate plânge nimeni -, mai trebuie să te asiguri că banii sunt bine cheltuiți, că aparatura este necesară și se folosește, că medicii tineri sunt promovați și ajutați, că nu protejezi rețele de influență și, în cazuri extreme, de corupție.
Singurul caz fericit a fost, mai mult la insistențele lui Codruț Munteanu, venirea ca director medical a doctoriței Gabriela Bercea, un om care știe ce trebuie să facă și chiar a început să facă. Depinde cât va (mai) fi lăsată.
* Cu pază sau fără pază la spital
Uciderea directoarei de îngrijiri, săptămâna trecută, a generat o adevărată dezbatere: este bine să existe acces restricționat sau să fie lăsat total la liber. Evident, atacurile împotriva celor de la UPU spun că este nevoie de pază. Chiar din punctul de vedere al infecțiilor intraspitalicești accesul neîngrădit ar fi o problemă. Fostul manager Codruț Munteanu a căutat o soluție măcar tranzitorie. Când a achiziționat un sistem electronic de pontaj. El spunea, în iulie 2019, că ”vor fi terminale montate la intrarea în fiecare pavilion al spitalului, personalul nostru va avea acces pe bază de cartelă cu fotografie. Acesta este primul timp de instalare a sistemului modular, de aceea costă atât de mult, urmând ca, ulterior, să devină funcțional sistemul de acces pentru aparținători și tot ce înseamnă persoane din afara unității sanitare”. Probabil că acum sistemul va fi implementat, măcar formal, pentru a opri valul de indignare a opiniei publice.
Privind lucrurile din punctul de vedere al bolnavilor, restricționarea accesului ar genera alte probleme. Este un adevăr crud că, fără mâncarea adusă de-acasă, mulți internați ar face foamea la spital. La fel de adevărat e că tot în baza rudelor rămân și obiectele de igienă, hârtie igienică, șervețele, de multe ori chiar lenjerie.
* Încă un control formal
La începutul acestei săptămâni, la spital a picat un control sub tutela Ministerului Sănătății. Cel mai probabil, va merge pe aspecte formale, nu de fond. Pentru că fondul a fost semnalat deja, de controlul care a demonstrat că, la spital, sunt probleme grave de funcționare, care trebuiau remediate în timp. În martie anul trecut, scriam:
”Sumedenia de nereguli, constatată prin ochii unor oficiali, care, spre deosebire de ceilalți, de până acum, au avut ochii la ei și, probabil, un pic de mândrie profesională, înspăimântă prin modul sec în care sunt prezentate. Pereți scorojiți, infiltrații, lenjerie veche sau insuficientă, lipsa lifturilor, a mobilierului etc. Sunt lucruri cunoscute, care nu mai miră pe nimeni. Totuși, citind, negru pe alb, despre apa nesterilă din blocurile operatorii de la Ortopedie, Urologie și Chirurgie plastică, parcă se ridică întrebarea dacă nu cumva, în aceste cazuri, se poate vorbi despre inconștiență și tentativă de crimă sau chiar mai rău de atât.
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este, la momentul de grație martie 2019, o bombă biologică. Amorsată. Motiv pentru care unitatea a fost amendată – doar atât?! -, cu propunere de suspendare a activității operatorii până la remedierea problemei. Într-o traducere laxă, aproximativă, asta ar însemna pierderea statutului de spital de urgență.
Practic, nu există secție și cotlon din spital care să nu fi fost marcat cu roșu de controlul dispus de ministrul Sănătății în 12 martie 2019. Culmea, DSP Neamț taman ce făcuse un control în decembrie 2018 și nimeni n-a ieșit să vorbească despre nereguli atât de grave…”
Chiar dacă unele lucruri s-au remediat, impresia generală persistă.
* Ce ar trebui controlat cu adevărat, în profunzime
Controlul ar trebui să pornească de la documente care există în Consiliul Județean. Pentru că, de fiecare dată când erau întrebați sau de bunăvoie, oficialii au aruncat în ochii opiniei publice proiecte peste proiecte. Cu studii aferente, plătite cu bani buni. Și aici nu vorbim despre noul spital.
De exemplu, extinderea UPU, proiect pe bani europeni, care e semnat de mult și destul de întârziat. Tot pe bani europeni s-a vorbit și despre reabilitarea termică a trei clădiri care adăpostesc Psihiatria, corpul C de la Ambulatoriu și Medicina legală. Și el într-un stadiu incert.
Reabilitarea Oncologiei, care a ajuns la Agenția Națională de Dezvoltare, un alt proiect întârziat. Plus alte două proiecte, semnate pe PNDL, supraetajare pentru actualul pavilion chirurgical și reconstrucția pavilionului de interne, despre care nimeni nu mai spune nimic.
Poate ar fi benefic pentru imaginea Consiliului Județean să transmită care este stadiul acestor proiecte. Dacă sunt contracte semnate și de ce nu au demarat. Întrucât, cu riscul de a ne repeta, peștele de la cap se-mpute și tot ce se întâmplă la spital își găsește originea în modul cum se iau și se urmăresc deciziile.
De aici până la crime împotriva celor care ar trebui să beneficieze de serviciile spitalului, drumul este foarte scurt. Aici nu există malpraxis, aici există doar răspundere morală și, mult prea rar, una penală.
Valentin BĂLĂNESCU
4 comentarii
Niste șpagari și incompetenți notorii toți!
O analiza foarte buna, chirurgicala. Are totusi o hiba: nu aminteste deloc despre marele spital cu n-spe etaje, care ne era prezentat de conducatorii locali. Chiar ati uitat de tot?
Cred că merită o analiză separată
Ati uitat sa mentionati la proiectele de reabilitare enumerate si necesitatea reabilitării sectiei Boli infectioase,inclusiv dotarea cu lift…dotare obligatorie pentru siguranta pacientilor!!!Si a calitatii actului medical !