Parcul Cetate din Târgu Neamț a intrat din nou în zodia reabilitării. De data aceasta se pare că se fac și primii pași. Marți, 21 ianuarie, mai mulţi muncitori demontau gardurile care împrejmuiesc parcul. La Primărie, unde am solicitat informații actualizate, am aflat că în vederea reabilitării parcul a fost împărțit în două zone. Finanțarea este de la bugetul local, pentru partea din față, banii venind de la bugetul local. Aici vor fi făcute lucrări de împrejmuire cu un gard de tablă și fundație de beton, vor fi refăcute aleile, vor fi amenajate spații verzi și locuri de joacă.
Proiectul este gândit în așa fel încât actualul parc sa devina unul tematic, cu o poarta mare la intrare din lemn sculptat.
“Investiţia se raportează la jumătatea din faţă a parcului, pe jumătatea din spate existând un al doilea proiect de investitii care se află în etapa de avizare. Sper şi îmi doresc foarte mult să modernizăm acest parc, să avem un ștrand al oraşului, un loc unde cetăţenii să se relaxeze şi să-şi petreacă timpul liber cât mai plăcut”, a declarat primarul Daniel Harpa.
Cea de a doua parte a proiectului include realizarea ștrandului, în vecinătatea căruia se va construi și un restaurant, cu banii obținuți printr-un credit.
C.T. STURZU
N.R.: Parcul Cetate a mai fost în centru atenției de două ori cu încercări de intrare într-un circuit normal de activitate. Într-o primă încercare a fost o concesionare cu cântec, care a fost anulată, apoi o licitație care s-a pierdut și ea în ceață.