Fundația Umanitară Nord 2001/ Sânge pentru România, din Suceava, a făcut o donație Centrului de transfuzie din Piatra-Neamț și, cu aceasta ocazie, conducerea fundației a aflat cu ce probleme se confruntă personalul centrului. Referitor la echipamentele medicale, este nevoie de o centrifugă, pentru că aparatul existent este foarte vechi și uzat, însă achiziționarea unuia nou costă în jur de 50.000 de euro și strângerea acestei sume nu se poate face decât cu implicarea agenților economici.
”În fiecare localitate din țara asta există oameni care pot dona și, astfel, se pot strânge banii necesari pentru a face lucruri utile pentru oameni”, ne-a declarant Andrei Iacov, fiul dr. Georgeta Iacov, președinta fundației. ”Noi ne-am propus ca, în 5 ani de zile, să dotăm toate centrele de transfuzie din România cu toată aparatura necesară și să existe mereu un stoc de sânge, nu un deficit ca acum”.
Fundația din Suceava a donat Centrului de transfuzie produse de igienă: 75 l dezinfectant – hipoclorit de sodiu concentrat, 25 l săpun lichid de mâini, 200 de măști, două bidoane de gel de mâini dezinfectant, 2000 de botosei, 300 de mănuși, șervețele umede, alcool sanitar, role prosop hârtie, găleți și rezerve mop, dulciuri și sucuri pentru donatori.
”Nevoia de sânge este în continuare acută, vă invităm deci să vă adresați pentru donare Centrelor de transfuzie sanguină din zona dumneavoastră de reședință. Fiți eroi pentru o zi și dăruiți viață prin sângele vostru!”, este îndemnul Fundației ” Nord 2001/ Sânge pentru România”.
Cine dorește să doneze pentru a susține activitatea umanitară poate face acest lucru în contul Fundației Umanitare Nord 2001, deschis la Unicredit Bank Suceava: RO13 BACX 0000 0032 4475 3000, în lei sau
RO83 BACX 0000 0032 4475 3001, în euro, Cod SWIFT/BIC :BACXROBU
și pe site-ul Fundatiei www.funord2001.ro, direct cu cardul.
C.M.