În premieră, șefi de promoție la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț sunt, anul acesta, doi băieți. Andrei Nicu Dandu-Pop este cel mai bun la profilul umanist-filologie, cu media generală 9,93, iar Vlad Nicolae Gubendreanu, de la profilul real-științele naturii, a obţinut media generală 9,90.
Vlad Nicolae Gubendreanu (profil real): „A fost frumos pentru că am îmbinat distracția cu învățatul”
Șeful de promoție la profilul real de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” este Vlad Nicolae Gubendreanu, cu media 9,90. Este elevul colegiului din clasa a V-a și crede că a studia din gimnaziu la un liceu este o oportunitate pentru elevii care vor performanță. Are o calitate importantă – știe ce vrea. La finalul ciclului primar a dat examen și a fost admis la toate cele trei colegii, dar a ales „Hogaș” pentru germană. Zece pe linie a avut în clasele a VII-a și a VIII-a, așa că i-a fost ușor la admitere să aleagă din nou. Cu media 9,80 și locul 16 pe județ, Vlad a ales din nou „Hogaș” pentru profesorii pe care urma să-i aibă și care l-au format. I-a menționat îndeosebi pe prof. Maria Caia, la matematică, prof. Mariana Frenți, la fizică, prof. Dorel Ciobănucă, la biologie, prof. Brîndușa Andrei, la chimie, prof. Mihaela Gavriluță, la germană. Vlad este din Piatra-Neamț și singurul copil al familiei. Părinții lui, mama casnică și tatăl ofițer militar pensionat, l-au susținut mereu în alegerile sale.
„Învățarea online nu are ritm, randament”
– Acum, când privești în urmă, la viața de licean, ce a contat pentru tine în toți acești ani?
Am reușit să creez un contact social cu mulți colegi, cu profesori. Cred că asta te stabilizează mental, îți dă o anumită putere de a continua, de a avea principii, țeluri. Contează foarte mult colectivitatea în care te dezvolți, poți deprinde abilități, dar și aspecte negative. „Hogașul” este un colegiu cu o atmosferă foarte faină. A fost frumos pentru că am îmbinat distracția cu învățatul.
– Și în perioada asta de pandemie, cu învățatul online, cum a fost?
Este deficitar în ce privește calitatea transmiterii informației. Când ești față în față cu profesorul, ești mai atent la ce-ți explică și-ți dă și un sentiment de siguranță. Trezitul de dimineață, mersul la școală, îți impun un anumit ritm și te ajută să te concentrezi mai mult pe ceea ce ai de făcut. Toate astea au lipsit, pe undeva a intervenit lenea, lipsa de energie, plus nesiguranța sănătății. Au fost mulți factori constrictivi. Mi se pare firesc, fiind o persoană activă, sportivă, să te demoralizeze că nu poți ieși în siguranță din casă, că nu te poți întâlni cu aceeași colegi, că nu poți avea același randament.
– Se anunță schimbări mari pentru învățământ, din toamnă, se vorbește de menținerea unor restricții, de învățatul parțial online. Ce părere ai?
Sunt necesare, se iau la nivel mondial și nu cred că le putem noi controla. Clar, învățarea directă este firească și cea mai bună. Dar, trebuie luate și aceste măsuri de protecție sanitară. Cred că se va putea atinge în continuare un nivel optim în învățământ, fiindcă vin generațiile din urmă care suportă mai ușor aceste schimbări, sunt mai obișnuiți cu tehnologia avansată. Ține mult de educație, de mediul în care trăiești și de capacitatea de a te adapta. Unor adulți le vine mai greu să facă schimbări bruște, dar pentru copii nu cred că va fi o problemă.
„Există o linie subțire între performanță și învățământul de masă”
– La concursuri, olimpiade ai participat?
La olimpiada de biologie, până la județeană. La concursuri de chimie, anul trecut am luat locul I la comunicări științifice. La matematică am fost doar anul acesta, la faza locală, apoi nu s-a mai ținut din cauza pandemiei. Au mai fost proiectele. Cel cu NASA, de acum doi ani, un proiect în care am fost implicați mai mulți elevi și am intrat în legătură cu astronautul de pe stația internațională orbitală. A fost deosebit, fiindcă am intrat în legătură directă prin Skype, deși n-a durat mult, condiționat de poziția stației orbitale față de Pământ. Am fost și în proiectul CERN, în Austria, am vizitat centrul de cercetare nucleară și un alt alt proiect în Germania. În fiecare an am participat la olimpiada de germană și am obținut locul I la etapa județeană. Doar în clasa a IX-a am participat la etapa națională, însă nu am obținut nici un premiu. Este o olimpiadă atipică: are o probă de eseu, la care contează foarte mult originalitatea și o probă practică, la care trebuie să citești o carte, care ți se prezintă, ai 2-3 zile să citești cartea. Apoi, împreună cu o echipă de proiect trebuie să creezi o mică scenă și să interpretezi în limba germană un fragment sau un rezumat al cărții. Am fost într-o echipă foarte faină, erau colegi performanți la germană, considerabil mai buni decât mine. Am reușit să interpretăm o scenă elegantă, dar nu am primit nici un premiu. Eram un pic frustrați, ne-a plăcut, a ieșit foarte bine. Însă jurizarea nu ne-a apreciat, în comparație cu ceilalți, chiar a fost părtinitoare. Când e vorba de literatură sau de o limbă străină intervine foarte mult subiectivism, nu mai este aceeași corectitudine generală ca la științele exacte.
– Te-ai cam plimbat în timpul liceului.
Da! Te ajută la culturalizare, vezi și alte civilizații, deprinzi multe abilități, îți pui în practică și cunoștințele lingvistice. Au fost proiecte cu un scop educațional, în primul rând.
– Ai spus de subiectivism în evaluarea lucrărilor la română, la limbi străine. Este la fel și la cursuri, la examene, sau se aplică niște șabloane?
Există o linie subțire între performanță și educație de masă. Bacalaureatul este un examen pe care trebuie să-l susțină fiecare, e de nivel mediu, necesită un pic de efort ca să-l treci, dar nu e greu și atunci trebuie să existe niște șabloane. Eu în liceu am avut-o profesoară de română, pe doamna Cristina Neculăeș, care este o profesoară extraordinară: gândirea ei, de factură reală, reușește să sistematizeze, să explice, în combinație cu partea ei umană, prin care își pune amprenta, prin cultura ei, te face să înveți cu drag.
Încă o decizie dificilă: facultatea în Olanda sau în România
– Ce faci mai departe, ai ales facultatea sau deja ai fost admis?
Am și fost admis, dar sunt un pic indecis. Am aplicat în Olanda, la Design și programare pentru mașini electrice, am fost acceptat. A fost o prezentare despre mine, niște condiții de îndeplinit, un CV. Am C1 la engleză și B2 la germană, deci testul de limbă străină e trecut. Voi fi admis dacă voi promova Bac-ul, deci condiții la limita posibilă. Va mai fi un interviu în care ei vor evalua dacă am veleitățile potrivite domeniului ales. E un domeniu care mie îmi place foarte mult și cred că e printre singurele facultăți care are acest profil, din industria auto electrică. Au un club în care realizezi mini-mașini electrice, au un circuit de testare. Din ce am cercetat, volumul de învățat e mare, comparabil cu ce faci în România, însă e mai bine aleasă materia și e mai practic. Burse la licență nu se acordă, dar studiile nu se plătesc. Sunt doar cheltuielile de trai, care sunt cu 100-200 de euro mai mari decât în România. Sunt multe internship-uri, ceea ce te ajută și la practicarea meseriei.
– Și cealaltă opțiune?
Mă atrage foarte mult Olanda, dar ar însemna o distanțare față de familia mea și față de România. Aș suferi pe termen lung, fiindcă evident mă voi stabili acolo cu meseria, cu familia, eventual. Cealaltă opțiune este Medicina. Din clasa a XI-a mă pregătesc intens. Mi-a plăcut biologia, am avut un profesor foarte bun. Eram fascinat de modul cum domnul profesor Dorel Ciobănucă preda, cum explica, de altfel ne-a fost și diriginte. Îmi doresc Medicină, îmi place chirurgia, fiindcă asta se potrivește cu mine. Dar, pe parcurs mi-am pierdut oarecum energia, motivația și de aceea am căutat o alternativă. Eu învăț în continuare și voi face o alegere la momentul oportun. Decizia mea depinde și de conjuncturi: mi-aș dori să stau aproape de ai mei, însă, în țară nu sunt multe facultăți care îți asigură dezvoltarea profesională imediat după ce termini. Sunt cele cunoscute – Dreptul, Poliția, Medicina. Dar, în România muncești ca să trăiești.
„Cred că Dumnezeu are simțul umorului”
– Ce oameni te-au mai marcat?
Doamna dirigintă din gimnaziu, profesoara de desen Oana Elena Gârbea. Un om ieșit din comun de sensibil și empatic. Noi eram niște poznași, dar ea a reușit să ne țină în frâu. A contat mult și latura spirituală, ținea foarte mult la principiul spiritual, probabil și datorită faptului că tatăl dumneaei a fost preot. M-a impresionat că este un om bun, în sine. Pentru mine un om bun înseamnă să fii empatic, sensibil, să ajuți alți oameni. La un moment dat, numai acestea îți rămân relevante. Sunt importante și cariera, statutul social, dezvoltarea ta ca om. Dar, dacă nu reușești să trăiești într-un mediu social în care să te simți bine cu sufletul tău, cu cei din jur, nu prea poți fi împlinit. Trebuie să-ți creezi un confort sufletesc până la o anumită vârstă. Maturizarea spirituală ajută la maturizarea ta ca om. Pot spune că sunt religios. În clasa a IX-a am avut un coleg de bancă foarte religios și un prieten băiat de preot. Mergeam împreună la biserică și am început să prind drag. Eu cred că Dumnezeu are simțul umorului, trebuie să fie bun – nu se poate altfel, am simțit acest aspect și este atotștiutor – are el mereu o soluție, trebuie doar să ai încredere în el. O influență mare a avut-o și părintele Iustin, care m-a botezat. Bunicul meu era foarte bun prieten cu părintele Iustin, cât a fost la Mănăstirea Bistrița, apoi, după ce a plecat la Petru Vodă obișnuiam noi să mergem la el. Ne-a sfătuit în multe situații. L-am văzut până aproape de ultima clipă. M-a impresionat tăria lui, faptul că avea un tonus bun fizic și mental.
A consemnat Cristina IORDACHE
